Un șofer din Buzău a provocat un accident pe Autostradă, în zona Cristian. 11 pasageri, din care 8 copii, duși la spital

Acasa >

Articol

Polițiștii Biroului de Poliție Autostrăzi Râmnicu Vâlcea – Deva au intervenit, sâmbătă dimineața, în jurul orei 3.00,  la un accident rutier produs pe A1, la km. 268+100m, pe sensul Sebeș – Sibiu, în zona Cristian.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Din cercetările efectuate a rezultat că șoferul unui microbuz transport persoane, de capacitate 8+1, pe fondul neatenției în conducere, a intrat în coliziune cu un autoturism condus în fața sa și pe care l-a proiectat apoi în parapetul din dreapta. Cei 11 pasageri din microbuz, dintre care 8 minori, precum și șoferul autoturismului, un bărbat în vârstă de 36 de ani, din Avrig, au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale”, spune elena Welter, purtătorul de cuvânt al Poliției Sibiu.

În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a fi stabilite cu exactitate toate împrejurările în care s-a produs acest accident.

„Menționăm faptul că șoferul microbuzului, un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Buzău a fost sancționat cu amendă în valoare de 870 de lei pentru transportul mai multor persoane în autovehicul decât este prevăzut prin construcție”, mai spune Welter.           

Reprezentanții ISU Sibiu au mobilizat la locul accidentului trei echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o autospecială de transport victime multiple și o autospecială de stingere. 

„În accident au fost implicate 13 persoane, dintre care 8 minori și 5 adulți.  Din fericire cei 8 minori cu vârste cuprinse între 9 și 16 ani, nu au fost răniți, însă pentru siguranță, au fost transportați la CPU Luther. Minorii au fost însoțiți de o femeie în vârstă de 36 de ani care prezenta contuzii minore”, spunea Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

De asemenea, au mai fost transportați la UPU Sibiu conștienți un tânăr de 18 ani cu un traumatism cranio-cerebral; un bărbat în vârstă de 56 de ani cu o contuzie toracică și un alt bărbat de 36 de ani cu contuzii minore.

18 martie 2023 la 09:13

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 3 ore
Până la alegeri va fi urât. Şi de alegeri la fel. Nu doar meteorologic vorbind
Scriam fix cu o săptămână în urmă că "După alegeri va fi urât. Chiar şi meteorologic vorbind". Aşa...
Eveniment
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 ore
Miriuță, după înfrângerea de pe ”Municipal”: ”Puteam scoate mai mult dacă eram mai atenți”. Acuză că l-au înjurat spectatorii…
Antrenorul echipei ieșene, Vasile Miriuță, a recunoscut, la final, în conferința de presă, că echipa sa ar fi...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 ore
Stoichiță a venit să-l vadă pe Ianis Stoica. ”Poate îi vine mintea la cap!” Internaționalul de tineret a avut ceva probleme medicale
Antrenorul echipei sibiene, Marius Măldărășanu, a declarat, în conferința de presă de după finalul meciului cu CSM Poli...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 ore
Ianis Stoica: ”Finala Cupei trebuie să o jucăm cu zâmbetul pe buze”
Autorul singurului gol din meciul cu CSM Poli Iași, Ianis Stoica, a declarat, la flash-interviul de la Digi...
Actualitate
2 min de citit