Un sibian și-a transformat garajul într-o expoziție cu obiecte retro realizate chiar de el: „Mi-am dat seama că îmi place și am continuat”

Acasa >

Articol

Povestea începe în anul 2019, când Gabriel Tibori a fost chemat de unul dintre prieteni să-l ajute la o lucrare de interior. Pentru că prietenul său știa de îndemânarea lui Gabriel, l-a rugat să-i confecționeze câteva lămpi mai deosebite. De la o simplă lampă, a început să prindă „gustul” și așa a dezvoltat un nou hobby.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Obiectele pe care acesta le face sunt din materiale brute, care nu mai pot fi utilizate, precum centrale termice, țevi de cupru și multe altele. Dacă pentru unii sunt „gunoaie”, pentru Gabi sunt obiecte care pot prinde viață, odată ce trec prin mâinile lui.

„Când am văzut câte se pot face din lucruri refolosite, care nu mai sunt de utile, începând de la centrale termice până la țevi de cupru, mi-am dat seama că îmi place și am continuat să mai fac”, spune acesta.

A demontat mașina veche a familiei, piesă cu piesă

În pandemie, s-a gândit să amenajeze un mic garaj cu obiecte confecționate de el, iar în vara anului 2020, după ce a dezmembrat mașina veche a familiei, a creat diverse obiecte retro, fantasy, care să se potrivească stilului său.

„M-am apucat singur să o demontez piesă cu piesă. Din ea am asamblat o chitară și multe altele”, a povestit Gabriel pentru Tribuna.

Spațiul este într-o continuă schimbare pentru că Gabi are mereu idei din care apar povești noi. Nu a vrut să țină totul ascuns, ci, dimpotrivă, vrea să împărtășească pasiunea sa cu toată lumea, drept pentru care a organizat expoziții într-o cafenea și diverse spații. Anul trecut, a organizat două expoziții: una cu chitări și una cu ceasuri de perete, artistice sau artizanale, unde au fost invitați apropiații.

Își dorește să continue cu evenimente și expoziții. De aceea i-a venit ideea unui mic festival de „Artă fantastică” pe care l-a organizat în vară.

„Pe toate le apreciez, dar nu sunt toate la aceeași valoare”

Obiectul de care este legat cel mai mult este o lampă improvizată dintr-un aparat foto, în spatele căruia a realizat o ramă, unde a inserat câteva poze vechi cu Sibiul și câteva fotografii cu bunica sa, fiind una dintre lucrările care îi aduc aminte de ea.

„Pe toate le apreciez, dar nu sunt toate la aceeași valoare. Nu am nici o lucrare în serie și nici nu mi-ar plăcea să le fac identice. Sunt unele care au o complexitate mai mare, dar nu mi se pare niciuna greu de făcut. Am toate sculele la dispoziție și mă ajută să fac filete, să lipesc și să sudez. Îmi imaginez cam cum ar ieși, dar nu am mereu o direcție stabilită, improvizez. Încep cu obiectul brut și îl transform”, spune bărbatul.

Nu s-a gândit nicio secundă să facă o afacere din pasiunea sa. Nu creează obiecte pentru vânzare, le face ca să le expună. Chiar dacă sunt de suflet, vrea să le împărtășească și cu altcineva.

„Tot ce am aici sunt doar niște obiecte, dacă nu sunt prezentate și altora, au valoare doar pentru mine. Cea mai mare bogăție a mea sunt familia și prietenii. Mă bucur că ceea ce fac, o fac bine, iar oamenii mă pot remarca”, a concluzionat artistul.

  

Autor
18 decembrie 2024 la 13:11

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 8 ore
Medieșenii sunt invitați, duminică, la ”Crosul Primăverii”
Primăria Municipiului Mediaș și CS Atletic Star Mediaș îi invită pe toți cei care susțin mișcarea în aer...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 14 ore
Fum negru la Vatican: Cardinalii nu au ajuns încă la un acord privind alegerea noului papă
Mii de oameni s-au adunat joi în Piața Sfântul Petru de la Vatican, în a doua zi a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 15 ore
Adrian Bibu, prezent la celebrarea a 77 de ani de la înființarea Statului Israel: „Un moment deosebit și profund emoționant”
Adrian Bibu, administratorul public al județului Sibiu, a reprezentat Consiliul Județean Sibiu la ceremonia aniversară dedicată celor 77...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 16 ore
Elevii sibieni descoperă lumea cunoașterii la Biblioteca ASTRA
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu găzduiește în această perioadă câteva activități speciale dedicate elevilor sibieni în cadrul programelor „Școala...
Actualitate
1 min de citit