Tribuna
Sevis
Un sibian participă la Eurovision: „Îmi iubesc țara și ar fi o onoare pentru mine să o reprezint în marea finală de la Kiev”
Ana Maria MĂTUŞOIU
5729 vizualizari
Un sibian participă la Eurovision: „Îmi iubesc țara și ar fi o onoare pentru mine să o reprezint în marea finală de la Kiev”
Sibiul are un reprezentant la ediția din acest an a Eurovisionului. Sergiu Bolotă, un tânăr sibian, s-a înscris la Selecția Națională a concursului și spune că ar fi o onoare să își poată reprezenta țara în marea finală de la Kiev. Până acolo, piesa lui Sergiu, „We Were Young”, trebuie să treacă de etapele naționale ale competiției.

 

„We Were Young” este piesa cu care Sergiu s-a înscris la Selecția Națională Eurovision, până acum primind numeroase cuvinte de laudă la adresa melodiei. Postată pe You Tube luni, 23 ianuarie, piesa a adunat peste 22.000 de vizualizări și zeci de comentarii. Tot luni, Sergiu a distribuit piesa pe pagina oficială de Facebook, anunțând că a înscris-o în Selecția Națională pentru Eurovision 2017. 

Cine este Sergiu Bolotă

„Sunt un muzician sibian și am început să cânt de mic la diverse evenimente”, se prezintă Sergiu. Așadar, cochetează cu muzica de mic copil. S-a remarcat la serbările școlare, apoi a început să cânte în biserică, iar de doi ani poate fi ascultat în diferite cafenele din Sibiu și din țară, dar și la diverse festivaluri locale. „Unica mea dorință este să aduc oamenilor bucurie prin muzică”, spune tânărul muzician. 

Pentru că dorește să aducă oamenilor bucurie prin muzica pe care o cântă și, mai ales, pentru că își iubește țara, a decis să participe la Eurovision.

  • „Am decis să mă înscriu la Selecția Națională pentru Eurovision 2017 întrucât îmi iubesc țara și ar fi o onoare pentru mine să o reprezint în marea finală de la Kiev. Până acolo este cale lungă și câteva etape de trecut, iar eu voi trata fiecare etapă, inclusiv audițiile din acest weekend, ca pe o mare finală”, explică Sergiu. 

Piesa pe care o cântă este compusă de către estonianul Stig Rasta, fost participant la Eurovision.

  • „Am început să colaborez cu acesta special pentru Eurovision 2017, însă vom continua această colaborare și pe viitor, pentru alte proiecte”, mai spune Sergiu.

Piesa este dinamică, pozitivă, și vorbește despre tranziția de la adolescență la momentul în care devenim adulți, dar și despre toate schimbările care intervin în acest proces.

Anul acesta, Selecția Națională Eurovision a atras 84 de piese în cursa pentru un bilet spre scena din Kiev. 

La sfârșitul acestei săptămâni, Sergiu Bolotă va fi audiat, la fel ca restul concurenților, de către juriul concursului în studioul TVR. În premieră, înregistrările audițiilor vor fi difuzate într-o serie de emisiuni la TVR.  

 

 

Foto: Facebook Sergiu Bolotă 






comentarii
1 comentarii

Din nefericire n-are nici-o sansa! Cantecul propus,e sters,fara acel 'svac" care sa-ti ridice parul pe picioare.Tare bucuros as fi sa ma insel...
Relu?
27.01.2017 05:01
Din aceeasi categorie
Staer

A.D.I. Eco Sibiu

Ghid informativ clienti EFSA

Tursib

Comunicat de presa

Vacanta Eurotrip
info
EVENIMENT TV
Licitatie publica

accentmedia