Anca Sîrghie: Stimate domnule profesor Nicholas Dima, am aflat din cărțile dumneavoastră, între care Maratonul vieții din 2019, atât de bogată în mărturii legate de spectaculoasa dumneavoastră existență, că ați urmat Liceul „Mihai Viteazul” din București, după care, la Politehnică în anul al IIlea ați fost arestat și dus la Închisoarea din Aiud. Nici aceea, nici altele, ce au urmat, din cauza atitudinii de revoltat politic anticomunist, nau reușit să vă demoralizeze. Dumneavoastră vați păstrat curajul, reușind să terminați Facultatea de Geografie la Universitatea din București. Imposibila acceptare a regimului comunist a făcut ca, în final, să plecați din România socialistă. În 1968, erați în Austria, de unde ați ajuns în SUA. O izbândă avea să fie doctoratul realizat la Universitatea Columbia din New York. Este cunoscută activitatea dumneavoastră la Radio Vocea Americii, pe care îl ascultam cu mare interes în anii aceia întunecați. Citinduvă cărțile de confesiuni, am aflat că timp de 4 ani ați fost directorul Catedrei de Studii Europene la Școala Superioară Specială a Armatei Americane „John F. Kennedy” la Fort Bagg din Carolina de Nord. O experiență interesantă ați trăito și în Etiopia, unde timp de doi ani ați predat la Universitatea din Addis Abeba. Va șocat contradicția dintre triburile rămase, parcă, în epoca de piatră și cronicile cu cei 237 regi și împărați. O evoluție spectaculoasă în tot! Știm că ați scris 12 cărți, dintre care 5 în limba română și 7 în engleză. După Revoluția din decembrie ‘89, ați revenit în România și ați ținut conferințe la Universitatea RomânoAmericană din București.

A.S.: Cum ați izbutit să plecați din țară și să ajungeți în America? Ce șansă va oferit viața în lumea liberă și ce dezavantaje ați avut de înfruntat?
N.D.: … la aceste întrebări am răspuns amplu în cărțile mele, în mod special în cartea Maratonul vieții. Am abordat de asemenea subiectul întrun alt interviu recent, luat de profesoara Anca Maria Stângaciu de la Universitatea din ClujNapoca …. În paragrafele următoare vă voi răspunde totuși pe scurt și la esențe… 
Deși, după absolvirea facultății, mă aștepta o situație relativ bună, eu nu am acceptat nici o formă de comunism și nu am abandonat nici ideea de a scăpa dintrun asemenea regim. Și am avut și eu puțin noroc odată în viață. În acei ani, situația economică a țării se ameliorase, iar pe plan politic se trăia o anumită destindere. 
În 1967, la absolvirea facultății, am fost repartizat automat ca profesor la o școală dintrun sat din Bărăgan, dar nu mam prezentat la post. Atunci lam reîntâlnit pe profesorul Ștefan Stoenescu, cu care îmi făcusem lucrarea de diplomă și care conducea Institutul de Climatologie din București. Îmi luasem licența în geografie fizică cu o lucrare despre clima litoralului românesc al Mării Negre. Profesorul Stoenescu ma sfătuit să dau examen la Aeroportul Băneasa care la acea vreme se extindea și avea nevoie de meteorologi. Am dat examen și am fost angajat. Acolo, am cules multe informații utile, miam făcut unele relații și, după un an de zile, am reușit să obțin un pașaport să vizitez Iugoslavia. Din Iugoslavia, am trecut în Austria unde am obținut azil politic și, în martie 1969, am aterizat la New York ca refugiat. 
Primii doi ani în America au fost grei și cumva aventuroși. Am făcut tot felul de munci necalificate, am traversat continentul de la Atlantic până la Pacific, am muncit pe unde am putut și am reușit să strâng niște bani. Între timp, Universitatea Columbia din New York la care cerusem să fiu admis la doctorat, mia comunicat că am fost admis. Trebuia sămi îmbunătățesc doar limba engleză și să o aduc la nivelul șapte, din zece nivele. Pentru studii inginerești, de exemplu, puteai fi primit și cu nivelul șase. Pentru studii lingvistice, se cerea nivelul nouă. Deci, după doi ani și jumătate în Statele Unite, am devenit din nou student, luptândumă cu limba engleză și cu greutățile materiale ale vieții zilnice
A.S.: Pentru că erați cunoscut ca fost deținut politic în România, ajuns în Lumea libertății, ați simțit că sunteți urmărit de securitatea din țară?
N.D.: În funcțiile pe care leam avut, am beneficiat de o anumită protecție oficială, dar a trebuit să respect și unele limite de activitate; limite pe care leam cam încălcat. Pe tot parcursul anilor ‘70 și ‘80 ai secolului trecut securitatea a urmărit consecvent și permanent activitatea exilului și, în special, pe cea a liderilor politici, dar trebuie să recunosc că nu știu să se fi făcut nici un act de agresiune fizică împotriva noastră. În perioada aceea, am participat personal la numeroase activități ale exilului și, în mare măsură, leam inițiat și organizat. Când fac această afirmație, mă refer la demonstrații de stradă, întâlniri confidențiale în mici grupuri, mari întruniri publice, conferințe, declarații, articole de presă și intervenții politice la Washington. Ei bine, la multe din aceste activități eram urmăriți îndeaproape și uneori veneau la noi chiar diplomați români să ne convingă, chipurile, că regimul din țară se schimbase și că noi, cei plecați, ar trebui să fim de partea țării!? 
A.S.: Ați plecat deci și de la Vocea Americii și ați ajuns la centrul militar J.F. Kennedy din Carolina de Nord? 
N.D.: În 1985 am fost angajat de centrul de pregătire militară US Army, JF Kennedy Special Warfare Center and School din Fort Bragg, Carolina de Nord, unde am fost numit directorul Catedrei de Studii EuroSovietice. Precizez că în prealabil, ținusem mai multe prelegeri la acel centru și elaborasem un model de evoluție a țărilor comuniste.
Trebuie subliniat faptul că la acel Centru de Studii Militare, toți cursanții erau ofițeri, aveau o diplomă universitară și își făceau masteratul timp de două semestre cu accent pe pregătire internațională. Din punct de vedere intelectual, cei patru ani petrecuți acolo au fost cei mai fertili ani intelectuali din întreaga mea carieră.
La un moment dat, școala a insistat să mă permanentizeze, dar începuse perioada de perestroika în Uniunea Sovietică și am considerat că, având în vedere intențiile mele de a face ceva pentru România, era mai bine să mă întorc la Vocea Americii. A fost a doua oară în viața mea când a trebuit să aleg între două variante și nu am să știu niciodată dacă am făcut o alegere bună.
A.S.: Și totuși, în cele din urmă, vați întors în țară, unde ați ținut alte conferințe, ați lansat câteva cărți și ați predat timp de mai mulți ani. Ce ne puteți spune despre acea perioadă?
N.D.: … visul meu de o viață întreagă în străinătate a fost să mă înapoiez în țară, să intru eventual în politică și să mă pun la dispoziția României. Mam lovit însă de un zid invizibil și de greutăți neașteptate. …
A.S.: … Ați publicat acele amintiri din închisoare și în limba engleză?
N.D.: … Cartea Amintiri din Închisoare a ajuns în mâna unei englezoaice care locuia la Londra. Ea era măritată cu un român și în primii ani ai comunismului fusese deținută politic în țară împreună cu soțul ei. … Traducerea, făcută fără grabă, a durat vreo doi ani.
Mai târziu, după ce mam reafirmat ca intelectual și am obținut un post mulțumitor, am început să trimit manuscrisul englezesc al cărții la diferite edituri, dar nimeni nu înțelegea cum și de ce un tânăr nevinovat în vârstă de numai 20 de ani ajunge în închisoare!? …
Noua carte, intitulată Journey to Freedom, a apărut la o editura din Washington la începutul anului 1990. E singura mea carte care, pe lângă succesul de autor, mia adus timp de câțiva ani și o mică remunerație. Ulterior, cartea a fost tradusă și publicată la București în două ediții cu titlul Călătorie spre Libertate. 
Aceasta e istoria amintirilor mele de închisoare, scrise inițial prin 1970 și apărute întro formă diferită în limba engleză, după 20 de ani. Cartea se găsește și azi pe Amazon…
A.S.: … nu pot încheia acest interviu fără să vă mai pun o întrebare: Ce gânduri aveți acum la apusul carierei și la încheierea unei vieți zbuciumate? Ce vă frământă?
N. D.: … în România am trăit continuu cu teama de diavol. Lam simțit mereu în spate. Mă urmărea și încerca să mă prindă. În America lam avut în față. A vrut tot timpul să mă împiedice. Acum nu mă mai tem de el. Lam lăsat în urmă și mă apropii de Marea Judecată. Ce mă frământă? Pe plan personal, mă frământă greșelile și alegerile eronate pe care leam făcut în viață. 
Și totuși, ce mă frământă cel mai mult este destinul României și al neamului nostru. Ca națiune, am avut toate calitățile să ajungem un neam avansat și prosper, dar geografia, istoria și vecinii au fost împotriva noastră. Am trecut prin epoci oribile. Am în minte comunismul de ieri și oportunismul de azi. Riscăm să ne pierdem țara. Se apropie un nou deznodământ și suntem nepregătiți. Neam pus speranțele în alții și mă tem că rămânem din nou descoperiți. Unii din marii noștri vizionari ortodocși au prevăzut o nouă catastrofă națională înainte de a ne reface. Nu e viziunea mea, dar e un avertisment. E posibil ca rușii să atace Europa și inițial să o și supună. Văd Rusia ocupând întreaga Moldovă. Îi văd pe unguri intrând ca niște nătângi în Transilvania, ca mai apoi să se retragă umil. Îi văd și pe bulgari intrând temporar în Dobrogea, dar fără convingere și fără răutate. În final, văd totuși renașterea națională a țării. 
Văd o viitoare Românie mare, prosperă, dreaptă și frumoasă!
A.S.: Admir la dumneavoastră preocuparea neobosită pentru afirmarea poporului român în lume, chiar dacă găsirea căilor concrete de atingere a unor asemenea deziderate majore, dorite de cei mai mulți dintre noi, este mult mai dificilă decât ni se pare în prezent. Permitețimi să nu împărtășesc viziunea sumbră pe care tocmai ați făcuto în final, chiar dacă vă respect punctul de vedere, drept care am consemnat fidel zisele dumneavoastră. 

Nota: In acest articol sunt puse numai câteva din întrebarile dnei Sirghie, iar unele răspunsuri sunt scurtate din motiv de spațiu. Textul complet al interviului poate fi citit în Medlidonium: https://melidoniumm.wordpress.com/2023/01/04/momente-din-maratonul-vietii-lui-nicholas-dima-o-constiinta-a-romanismului-in-america/

( Interviu luat lui Nicolae Dima de Anca Sîrghie) 

UN DESTIN SPECTACULOS, NICHOLAS DIMA DIN AMERICA