Un bărbat a intrat într-un canal să verifice conducta de gaz și i s-a făcut rău

Acasa >

Articol

Un bărbat care efectua verificări la conducta de gaz pe strada Barcelona, din municipiul Sibiu, a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce I s-a făcut rău în canalul în care a coborât. Salvatorii de la ISU Sibiu au intervenit cu o autospecială de stingere, două echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o autospecială CBRN și o autospecială de descarcerare.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La fața locului l-au găsit pe bărbatul în vârstă de aproximativ 45 de ani, inconștient, căzut într-un canal.

Salvatorii l-au extras din canal și au aplicat de urgență manevrele de resuscitare. Acesta a răspuns manevrelor și a fost transportat de urgență la spital.

De asemenea s-au acordat îngrijiri medicale pentru alte 3 persoane. La locul intervenției a intervenit și un echipaj SAJ.

Doi bărbați în vârstă de 36 și 39 de ani au fost transportați la spital pentru investigații suplimentare. Ultimii doi erau trecători care au încercat să ajute lucrătorii care efectuau verificări să scoată din canal persoana inconștientă.

 

Autor
14 septembrie 2022 la 10:04

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 5 ore
Fum negru la Vatican: Cardinalii nu au ajuns încă la un acord privind alegerea noului papă
Mii de oameni s-au adunat joi în Piața Sfântul Petru de la Vatican, în a doua zi a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 6 ore
Adrian Bibu, prezent la celebrarea a 77 de ani de la înființarea Statului Israel: „Un moment deosebit și profund emoționant”
Adrian Bibu, administratorul public al județului Sibiu, a reprezentat Consiliul Județean Sibiu la ceremonia aniversară dedicată celor 77...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 6 ore
Elevii sibieni descoperă lumea cunoașterii la Biblioteca ASTRA
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu găzduiește în această perioadă câteva activități speciale dedicate elevilor sibieni în cadrul programelor „Școala...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 7 ore
Impact frontal pe DN 14, în localitatea Târnava: doi răniți transportați la spital
Polițiștii rutieri au intervenit joi la un accident produs pe DN 14, în localitatea Târnava. Un șofer nu...
Actualitate
2 min de citit