Una dintre cele mai populare sărbători ale toamnei este Oktoberfest, eveniment importat din Germania, cu mare trecere la români.
Bere multă, bucate bavareze și muzică specific nemțească: acestea ar fi principalele ingrediente ale sărbătorii. Doar că ele vin la pachet cu aglomerație, gălăgie, ceea ce pentru unii reprezintă un inconvenient. Ce ați spune de un altfel de Oktoberfest, organizat în mijlocul naturii, nu printre betoane, într-un cadru restrâns, cu preparate mai puțin întâlnite pe la evenimentele similare de masă? Nu, nu e vorba despre un exercițiu de imaginație, ci chiar despre un eveniment ce se va desfășura în apropierea Sibiului, mai exact la Porumbacu de Sus, la Cabana Bavareză amplasată într-un peisaj spectaculos. Preparatele propuse la această sărbătoare îi vor ațâța nu doar pe pofticioși, cât despre bere, trebuie spus că vedeta va fi un produs local.
Potrivit organizatorilor, evenimentul va avea loc sâmbătă 19 octombrie și promite un altfel de Oktoberfest, puțin mai restrâns și mult mai rafinat.
„Vă invităm la prima ediție Oktoberfest, organizată de către Cabana Bavareză. Oktoberfest Live Cooking organizat de către prietenii de la Umai Gastronomic by Chef Adrian Truță.
Smoker: pui roast gătit cu bere neagră, ceafă de porc gătită lent, coastă de vită maturată, brisket de vită maturată.
BBQ: Bratwurst de vițel, Cârnăciori picanți de bere, Cârnăciori cu varză acră, Currywurst cu muștar, Wurstsalat cu șuncă și brânză Emmentaler, Kartoffel Knode, Fasole cu ciolan, Currywurst cu muștar. Desert specific bavarez - din partea casei.
Relaxarea merge mână-n mână cu un pahar de bere rece băut în mijlocul naturii, de acest lucru se ocupă cei de Bere Sadu. Muzică live: Zicke zacke zicke zacke hoi hoi hoi by Sorin Țerbea. Locație: Cabana Bavareză, Porumbacu de Sus nr. 879. Începem la ora 16:00. Preț: 350 lei/adult. Copil 8-14 ani - 150 lei. Gratuitate copii până la 8 ani.
Pachetul include: show culinar by Chef Adrian Truță, un pahar bere, muzică live, desert, apă plată și minerală.
Băuturi: bere Sadu, Vinurile @domeniulapoldium
Înscrieri: Nicoleta 0751691357 și Maria 0755415483
Condiții de rezervare: avans necesar pentru a confirma locul la eveniment: 50%, iar restul sumei se va achita la locație”, anunță pe pagina de fb organizatorii de la Cabana Bavareză.
Sursa foto: facebook Cabana Bavareză
S-a deschis trecerea peste calea ferată de pe Calea Turnișorului |
Junii Sibiului, la Viena, 2014 |
Junii Sibiului, la Viena- 2014 |
Hotelul de Gheata de la Balea lac |
Premiera nationala in chirurgia valvei aortice |
Ansamblul "Cindrelul |
Asfalt de autostrada pe Calea Poplacii |
Film prezentare |
Bătaie după accident pe strada Podului |