Tribuna
PNL
Turnurile de pe strada Cetății din Sibiu, redeschise vizitatorilor. Urmează reabilitarea Turnului Sfatului
Turnurile de pe strada Cetății din Sibiu, redeschise vizitatorilor. Urmează reabilitarea Turnului Sfatului
© Primăria Sibiu

Primarul Sibiului, Astrid Fodor, și profesorul dr. Zeno Pinter, istoric, consilier local și președinte al Comisiei de organizare și dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecția mediului înconjurător, conservarea monumentelor istorice și de arhitectură din cadrul Consiliului Local Sibiu, au fost primii vizitatori ai Turnului Dulgherilor și ai Turnului Olarilor, după ce acestea au fost reabilitate și pregătite să intre în portofoliul de obiective turistice ale Sibiului.

“În turnuri, vizitatorul va găsi informații despre aceste noi obiective, dar și veritabile lecții de istorie. Am pus pe casete iluminate informații despre importantele bresle sibiene, armamentul care asigura apărarea în aceste turnuri, inclusiv fotografii vechi în care sunt ilustrate turnurile și fotografii cu armele care se află încă în patrimoniul Muzeului Brukenthal. Aceste panouri au fost realizate cu sprijinul specialiștilor de la Muzeu și țin să le mulțumesc pentru implicare. Împreună, am reușit să readucem la viață o parte importantă din istoria orașului. Următorul obiectiv istoric pe care ne vom concentra atenția este Turnul Sfatului, care are nevoie de reparații și amenajări interioare noi”, a spus Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Atmosfera în turnuri va fi întreținută de muzică ambientală clasică, iar seara va intra în funcțiune iluminatul arhitectural interior și exterior.

“Ceea ce deosebește Sibiul de multe alte orașe istorice este tocmai prezența și păstrarea până astăzi a unei bune părți din cele trei centuri de apărare ale vechii fortărețe, din care fac parte și turnurile de pe strada Cetății. Este foarte important pentru Sibiu să le pună în valoare și de aceea am susținut proiectele Primăriei de reabilitare a zidului de pe bulevardul Coposu și a turnurilor de pe strada Cetății. Știu că sunt în plan mai multe lucrări la obiective istorice pentru următoarea perioadă și sper să se și realizeze. Suntem răspunzători să păstrăm acest patrimoniu al orașului și să îl expunem sibienilor și turiștilor cu mândrie”, a declarant Zeno Pinter, consilier local.

Intrarea vizitatorilor va fi făcută prin Turnul Dulgherilor, iar ieșirea va fi prin Turnul Olarilor. În perioada de sezon turistic, între 1 aprilie și 31 octombrie, programul de vizitare va fi de marți până duminică, între orele 11 și 19, iar în extrasezon publicul va avea acces de marți până duminică între orele 10 și 18. Vizitatorii sunt rugați să urce cu atenție scările înguste și abrupte ale turnurilor!!

 

Istoria turnurilor

 

Turnul Olarilor a fost construit în a doua jumătate a secolului al XV-lea și primul sfert al secolului al XVI-lea. Acesta are plan dreptunghiular, cu o retragere a corpului paralelipipedic al turnului, de la cel de al doilea nivel, iar pe fiecare latură sunt create câte două deschideri înguste de forma unor metereze. Partea superioară a turnului este ieșită în afară și se sprijină pe o înșiruire de console cu guri de aruncare. De jur împrejur sunt amplasate câte cinci lăcașuri de tragere pentru archebuze. Sub streașină se găsesc metereze în formă de trepte. Acoperișul turnului are formă de piramidă, este în patru ape și acoperit cu învelitoare din olane. Cercetătorii cetății Sibiului consideră că turnul a fost construit în secolul al XVI-lea, ținând cont de planul dreptunghiular de la bază, plan păstrat la proporții mai reduse și la nivelul superior, precum și poziția față de zid, situat în mare parte spre interior, nefiind propriu-zis un turn de flancare.

Turnul Dulgherilor a fost construit între anii 1337 – 1366. Este un turn de flancare alipit celei de a treia incinte. Ca și arhitectură acesta are un plan circular la bază, iar la nivelul cornișei primește forma unei prisme octogonale, încheiată în porțiunea superioară printr-o parte ieșită in exterior susținută de console cu guri de păcură între arce. La primul nivel, lăcașurile de tragere sunt constituite de metereze, iar la nivelurile următoare aceste lăcașuri sunt adaptate armelor de foc (archebuze). Acoperișul are forma unei piramide octogonale ascuțite. A fost restaurat în perioada 1967-1972, apoi în 2007. În vârful turnului se găsește un steag de vânt, din tablă, cu un ornament simbolizând două bărzi încrucișate.

 

© Primăria Sibiu
© Primăria Sibiu
© Primăria Sibiu
© Primăria Sibiu
© Primăria Sibiu
© Primăria Sibiu

 






comentarii
3 comentarii

Foarte bine! In sfarsit un lucru bun! Am vazut pe youtube un film intitulat OCHII SIBIULUI realizat de televiziunea publlica japoneza in Sibiu. Va dati seama cati turisti poate atrage Sibiul prin astfel de filme?
Excelent! Merita vazut!
Sa nu asteptam sa faca alte televiziuni straine un film despre turnurile Sibiului. Sa-l facem chiar noi!
@@@
02.08.2020 08:38
Un film despre aceste turnuri i-ar da pe spate si pe japonezi. Cu conditia sa-l relizeze la fel de bine ca filmul de mai sus pe care l-am vizionat. Nu-i vora numai de imagini, ci si de montaj, coloana sonora. Parca e un oras pe care si noi il vizitam prima oara, aattea sunt de descoperit.
02.08.2020 22:40
daca facem asa un film trebuie sa o convingem pe tov. Fodor sa joace in el - in rol principal, in rol secundar s.a.m.d. Vedem in pozele de mai sus (cat mai ales in pozele din comunicatul oficial al primariei pe sibiu.ro - unde nici nu se vad turnurile ci doar Maria Sa) cat ii place sa ia prim planul, sa fie vazuta.
un regizor
04.08.2020 14:25
Din aceeasi categorie
jidvei

qhouse sibiu

Vacanta Eurotrip
info
Publica anunturi
Licitatie publica

accentmedia