Tribuna
PNL
Trei focare de pestă porcină în județul Sibiu. Peste 20 de porci, uciși
Laura BUCIU
1790 vizualizari
Trei focare de pestă porcină în județul Sibiu. Peste 20 de porci, uciși
© Arhiva Tribuna

Specialiștii DSVSA au identificat trei focare de Pestă Porcină Africană. Este vorba de focare din Noiștat - comuna Iacobeni, localitatea Mohu – comuna Șelimbăr, localitatea Blăjel – comuna Blăjel. Ca urma a confirmării focarelor, miercuri a avut loc o ședință a Centrului Local de Combatere a Bolilor Sibiu, în care s-a prezentat planul de măsuri aferent fiecărui focar și au fost adoptate deciziile privind Programele de măsuri pentru combaterea focarelor de Pestă Porcină Africană.

Astfel, pentru focarul identificat în localitatea Mohu, comuna Șelimbăr, a fost adoptată decizia nr 4/16.09.2020, conform căreia s-au stabilit zonele de protecție și supraveghere. În acest sens, localitățile  aflate în zona de protecție sunt Mohu, Șelimbăr și Veștem. Fondurile de vânătoare aflate în raza zonei de protecție sunt F.V.12 Rășinari, F.V.8 Cașolț și F.V.21 Șelimbăr. Localitățile aflate în zona de supraveghere sunt Sibiu, Bungard, Daia, Cașolț, Bradu, Colonia Tălmaciu, Tălmaciu, Sadu, Cisnădie și Cisnădioara. Fondurile de vânătoare aflate în raza zonei de supraveghere sunt F.V.8 Cașolț, F.V.12 Rășinari, F.V.21 Șelimbăr și parte din fondurile F.V.10 Sadu, F.V.7 Bradu, F.V.22 Hamba și F.V. 20 Șura Mică.

De asemenea un număr de 14 suine din exploatație au fost ucise sub supraveghere veterinară oficială, astfel încât să se evite riscul de răspândire a virusului pestei porcine africane. Acestea au fost  evaluate și s-a întocmit dosarul de despăgubire.

Pentru focarul identificat în localitatea Noiștat, comuna Iacobeni, a fost adoptată decizia comună cu Centrele Locale de Combatere a Bolilor Mureș și Brașov, întrucât în zona de supraveghere sunt incluse și localități de pe raza județelor Mureș și Brașov. Localitățile  aflate în zona de protecție sunt Noiștat și Netuș – jud. Sibiu, iar fondurile de vânătoare aflate în raza zonei de protecție sunt F.V.36 Iacobeni, F.V. 41 Retiș si F.V. 42 Merghindeal.

Localitățile aflate în zona de supraveghere sunt  Brădeni, Teline, Retiș, Iacobeni, Movile și Stejărișu, din județul Sibiu, localitatea  Seliștat, din județul Brașov și localitatea Apold, din județul Mureș. Fondurile de vânătoare aflate în raza zonei de supraveghere sunt F.V.36 Iacobeni și F.V. 42 Merghindeal, din județul Sibiu; F.V. 37 Șoarș Bărcut și F.V.39 Cincu, din județul Brașov și F.V.56 Apold și F.V.57 Cris, din județul Mureș, parte din fondurile cinegetice.

În cadrul acestui focar un număr de 4 suine din exploatație au fost ucise sub supraveghere veterinară , s-a făcut evaluare și s-a întocmit dosarul de despăgubire.

Pentru focarul identificat în localitatea Blăjel, comuna Blăjel, a fost adoptată decizia comună cu Centrul Locale de Combatere a Bolilor Mureș, întrucât în zona de supraveghere sunt incluse și localități de pe raza județelor Mureș. Localitățile  aflate în zona de protecție sunt Blăjel si Paucea, din județul Sibiu. Fondurile de vânătoare aflate în raza zonei de protecție sunt F.V.28 Bazna și F.V. 32  Dârlos. Localitățile aflate în zona de supraveghere sunt Curciu, Șmig, Dârlos, Brateiu, Valea Lungă, Buzd, Mediaș, Târnava, Colonia Târnava, Bazna, Boian, Velț, Romanești – din jud. Sibiu si localitățile Botorca, Delenii și Băgaciu din județul Mureș.  Fondurile de vânătoare aflate în raza zonei de supraveghere sunt F.V.31Atel, F.V.30 Moșna, din județul Sibiu  și  F.V. 63 Târnăveni si F.V.62 Gănești, parte din fonduri, din județul Mureș. Au fost ucise sub supraveghere veterinară oficială, astfel încât să se evite riscul de răspândire a virusului pestei porcine africane,  un număr de 4 suine din exploatație. Acestea au fost  evaluate și s-a întocmit dosarul de despăgubire.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Sibiu Guitar Meeting

qhouse sibiu

Palatul Brukenthal Avrig

anunt-incepere-proiect-139830-final

Vacanta Eurotrip
info
Publica anunturi
Licitatie publica

accentmedia