Tribuna
TRECUTUL PREZENT. Floriile acum 110 ani: „Floriile, fraţilor, sunt pragul, sunt poarta prin care întrăm spre a ajunge la sărbătoarea măreaţă şi strălucită a Învierii Mântuitorului”
Sorana MAIER
957 vizualizari
TRECUTUL PREZENT. Floriile acum 110 ani: „Floriile, fraţilor, sunt pragul, sunt poarta prin care întrăm spre a ajunge la sărbătoarea măreaţă şi strălucită a Învierii Mântuitorului”

Floriile, prag de trecere spre Paşti, sunt pentru creştini una dintre marile sărbători, motiv pentru care publicaţiile româneşti din Sibiu i-au dedicat, de-a lungul veacurilor, spaţii largi. În urmă cu exact 110 ani, la Sibiu, Revista Teologică publica, în preajma sărbătorii de Florii, un text frumos al reputatului teolog Iuliu Scriban (1878 – 1949), unul dintre marii predicatori şi misionari ai Bisericii Ortodoxe Române din acele vremuri.

Apărută la Sibiu, Revista Teologică (An III, Nr. 2/februarie 1909) alesese să publice unul dintre textele părintelui arhimandrit Iuliu Scriban din cartea sa Cincizeci de predici populare ca să dea preoţimii un îndemn pentru a şi le procura.

Un text care demonstrează că frumuseţea sărbătorilor creştine a rămas aceeaşi de-a lungul veacurilor, iar îndemnurile ce porneau pe-atunci dinspre Biserică se potrivesc deopotrivă şi în vremurile de acum: „Veniţi, fraţilor, uitaţi toate zîzăniile, daţi mâna înfrăţirii, turnaţi haina veseliei pe sufletele voastre, scoborâţi-vă în mijlocul firii înverzite şi aşa, într'o înfrăţire creştinească, primiţi pe Domnul în inimile voastre”.

La fel de actual acum, ca şi atunci, redăm integral textul despre Florii, din Revista Teologică:

 

„PREDICĂ LA DUMINECA FLORIILOR

Despre curăţirea sufletului.

Fraţilor ! Omul ca fiinţă simţitoare e mişcat spre veselie sau tristeţă de lucrurile care-l încunjură. Când afară e frig, viscol, eşti oarecum pozac. Când se întâmplă vremi de acele de toamnă, reci, umede, ploioase, firea toată parcă e tristă şi omul simte în sufletul lui un fel de tristeţă neînţeleasă, pe care uriciunea vremii de afară i-o varsă în sufletul lui simţitor. Sunt însă vremi frumoase când totul parcă râde în văzduh, o izbucnire de veselie parcă pluteşte în aer care cuprinde toate făpturile şi pe om. Iată-ne astăzi, fraţilor, într'o astfel de izbucnire veselă, în sărbătoarea măreaţă care cuprinde, mişcă şi înveseleşte firea întreagă, toată lumea aceasta a lui Dumnezeu, toate făpturile, toată creştinătatea.

Dumineca Floriilor e sărbătoarea Dumnezeirii, sărbătoarea creştinilor, sărbătoarea celor mai mici făpturi, sărbătoarea întregei firi care înverzeşte şi înfloreşte. Acum totul se primeneşte, se găteşte, se îmbracă, se înveseleşte, spre a mări strălucirea sărbătorii noastre creştineşti. împrejurul nostru totul se bucură, totul ne sileşte să ne veselim. O sărbătoare e cu atât mai mare, cu cât mai mulţi iau parte la dânsa. Pentru aceasta Dumineca Floriilor e sărbătoare mare: întâi pentru însemnătatea ei în legea creştinească, şi al doilea fiindcă e sărbătoarea întregei lumi, întregei firi care împreună cu noi surâde de mulţămire. lată soarele care prinde tot mai multă putere şi-şi trimete razele sale ce alungă vremea tristă şi aspră a iernei! Iată pomii, iată florile care se îmbracă în vestmântul nădejdii şi nevinovăţiei! Verdele frunzelor e nădejdea, iar albul florilor nevinovăţia. Nu e oare acesta îndemnul lui Dumnezeu de a ne păstră sufletul curat şi nepătat ca un vestmânt alb, iar apoi a avea nădejde în răsplata Sa ? Nu poate fi altfel, fraţilor, şi unirea acestor încep a se porni, târînd cu dânsele gunoiul cel adunat în timpul iernei şi curăţind faţa pământului. Câmpiile cele triste şi negre-cenuşii din vremea frigului, se îmbracă în verdele cel plin de sănătate şi desfătare pentru ochi. Pajiştele cu iarba uscată şi fără vieaţă încep a arăta colo şi colo mănunchiuri de iarbă proaspătă şi plină de vieaţă. Şi munca aceasta grabnică de a primeni şi înoi nu se mărgineşte numai Ia faţa pământului, ea se scoboară şi de desubt, în măruntaele lui. Ochiul care se plimbă pe întinderea câmpurilor vede colo şi colo moşoroaie de pământ mărunt. Ce sunt acestea? — Sunt munca râmelor care dovedesc că grija de a preface şi înoî pământul lor le e dată şi niciodată n'o uită. Dar toată această lucrare de curăţire şi înoire n'are nimic din chinul muncii grele şi obositoare. Ea e învăluită în veselie şi sfârşită în mijlocul cântecelor şi ciripitului neobositelor păsărele. Vântul căldicel mângâie şi gâdilă plăcut pe oameni şi dobitoace. Iezii şi mieluşeii sar sburdalnici, parcă spre a arăta că şi ei iau parte la veselia firii. Păsărelele, care toată iarna au stat sgribulite şi tăcute, sunt neîntrecute în veselie, fiindcă vremea frigului chinuitor a trecut. Sburdălnicia lor, cântând şi sărind din ram în ram, arată că nimenea nu e mai vesel ca dânsele. Ele iau parte la sărbătoarea tuturor, şi ca şi cum şi-ar lăsa păcatele care le-au stăpânit, se pregătesc să-şi lase penele care, cu cât căldura va creşte, au să le simtă mai grele şi nefolositoare. Omul, oare să rămâie străin de această sărbătoare obştească, de această muncă veselă de a se curăţi şi înoi? Aceasta nu poate fi, fraţilor, şi iată, copii care mai mult simt decât cugetă, iată-i că ei simt bucuria şi iau parte la sărbătoarea tuturor. Cât de înţelept a potrivit Dumnezeu lucrurile! El care prin făpturile sale vorbeşte oamenilor, ne îndeamnă prin această grabă de primenire şi curăţire a firii ca şi noi să curăţim sufletele noastre. Iar toată bucuria care izbucneşte împrejurul nostru, e îndemnul ca cu bucurie să ne apucăm de curăţirea păcatelor noastre, de primenirea sufletului nostru. Iarna tot felul de gunoaie se adună pe pământurile oamenilor, primăvara totul se curăţă şi se preface. Tot aşa e cu vieaţa omului. în curgerea timpului se adună multe uri, multe vrajbe, multă supărare. Toate acestea sunt ca o zgură şi ca un gunoiu al sufletului care-l împing la certe, răsbunări de tot felul, furturi, grăiri de rău. În acest timp, când de pretutindenea se vede înoirea şi curăţirea, nu poate fi lucru mai bun pentru creştin, decât a întră şi el în mişcarea ce însufleţeşte toată firea, a-şi curaţi sufletul, a lăsa păcatele trecutului şi a-i da sbor spre o vieaţă nouă. Totul învie împrejurul nostru. Iarna e ca un mormânt, primăvara e vântul care învie şi dă vieaţă. Pentru aceea, fraţilor, într'o sărbătoare ce cade în acest timp de curăţire, înoire şi înviere a firii, să ne gătim ca, cu suflete curate şi înviorate să păşim spre ziua cea mare a învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Floriile, fraţilor, sunt pragul, sunt poarta prin care întrăm spre a ajunge la sărbătoarea măreaţă şi strălucită a învierii Mântuitorului. în acest timp, totul se leagă, se uneşte, spre a ne îndemna la curăţirea sufletului. De o parte curăţirea care se vede de jur împrejurul nostru în această vreme de primăvară şi care ne-ar ruşina dacă tocmai noi, creştinii, am rămânea în urmă. De altă parte apropierea învierii Domnului care cere o pregătire spre a fi vrednici de sărbătorirea celei mai mari sărbători a creştinătăţii. Ce lucru frumos, fraţilor, şi ce podoabă pentru un creştin care-şi dă seamă cât de mare preţ are acest nume, ce fericire, zic, ca Ia învierea Domnului să se înfăţoşeze şi el cu sufletul înviat spre o vieaţă nouă, să-şi lase negura păcatelor şi să îmbrace vestmântul alb al nevinovăţiei!

Dumineca Floriilor, tocmai aceste lucruri aminteşte şi pune înaintea creştinului. Ea îi aduce muguri şi frunze care sunt semn de înviere şi vieaţă, chemându-l astfel la munca curăţirii sufletului şi la trezirea lui din somnul păcatelor. Fiecare cu ramura de salcie în mână ne vom îndrepta paşii spre casele noastre. Aceste ramuri îmbrăcate în vestmântul primăverii, sunt semnul înnoirii, curăţirii şi al vieţii spre care glasul bisericii ne chiamă. Cu astfel de ramuri poporul a primit în strigăte de veselie pe Mântuitorul lumii. Astăzi când Mântuitorul numai este înaintea ochilor noştri trupeşti, ci numai a celor sufleteşti, astăzi să ne gătim ca, cu suflete curate să luăm parte la sărbătorirea numelui său. Sufletul curat e acea stare în care omul se simte uşurat de toate păcatele trecute. El le-a cercetat pe toate, s'a întristat că le-a săvârşit, s'a căit amar de dânsele, a luat hotărîrea ca să uite pe cei care i-au făcut rău, să lase gândul de a se răsbuna, să nu mai uneltească împotriva duşmanului lui, şi aşa aruncând una după alta povara păcatelor, ajunge de simte o uşurare şi o mulţămire fără margeni.

Aceasta e starea de curăţie sufletească şi e singura vrednică de a primi împărtăşirea cu sfântul trup şi sânge al Mântuitorului.

Creştinii au obiceiul în această săptămână de a se îngriji de curăţirea păcatelor lor prin taina mărturisirii. Dar trebue să fim băgători de samă, să facem acest lucru nu cu nepăsarea cu care facem ceva din deprindere, ci cu dorinţa ferbinte de a ne lăsa de toate păcatele care au pătat sufletul nostru, cu căinţa adevărată şi nefăţarnică că le-am făcut şi cu hotărîrea temeinică de a nu mai greşi pe viitor. Numai aceasta e adevărată curăţire sufletească.

Sărbătorile creştine au un farmec şi o dulceaţă care mişcă sufletul până la adâncimile lui. Dar numai acele suflete pot simţi această mişcare curată, care se lapădă de negreala care ca o rugină acopere sufletul şi-l face nesimţitor.

Păcatele sunt o boală pentru suflet. După cum o piele îngroşată nu  poate simţi uşor atingerile din afară, tot aşa un suflet încărcat de păcate; cu greu poate răsufla aierul curat al învăţăturii creştine. Un om în sufletul căruia cloceşte gândul ca la cutare proces să jure strâmb împotriva vecinului lui, fiindcă are ciudă pe dânsul, un om care se gândeşte neîncetat să răpească bunul altuia, nu poate să guste aceeace se numeşte curăţia sufletului şi să simtă adevărata bucurie a unei sărbători. Priviţi ce veselie nevinovată e în toată firea. Pomii înfloresc, albinele bâzăind umblă fără astâmpăr din floare în floare, turmele aleargă şi sar în jocuri vesele, pasările ciripesc pe întrecute, copiii în sufletul cărora n'au intrat încă gândurile rele, care sunt încă în starea nevinovăţiei, se amestecă şi ei în bucuria tuturor. Floriile sunt zi de bucurie. Toţi o simt, toţi o ştiu. Firea învie, vieaţa se mişcă, amorţeala a perit. Floriile sunt sărbătoarea primăverii, iar pentru creştini ele mai sunt şi amintirea intrării Mântuitorului în Ierusalim, când tot poporul L-a primit ca pe regele cerului şi al pământului. Care e, deci, omul care nu simte inima sa zvâcnind în mijlocul sărbătorii cerului şi a pământului? Toată firea se înoieşte, se îmbracă, se veseleşte spre a sărbători pe Domnul măririi. Dobitoacele şi gângăniile pământului, sburătoarele şi podoabele câmpiilor iau faţa veseliei în această zi mare spre a sărbători pe Domnul şi Făcătorul lor. Cu atât mai mult omul, coroana făpturilor, e chemat să se arunce cu braţele deschise în mijlocul veseliei, în mijlocul strigătelor ce primesc pe Domnul care întră în Ierusalim. Veniţi, fraţilor, uitaţi toate zizăniile, daţi mâna înfrăţirii, turnaţi haina veseliei pe sufletele voastre, scoborâţivă în mijlocul firii înverzite şi aşa, într'o înfrăţire creştinească, primiţi pe Domnul în inimile voastre. Ziua cea mare, ziua biruinţei, ziua învierii începe a pune într'un tremur de simţiri sfinte inimile noastre. Trimbiţele îngereşti mai se aud răsunând în depărtări şi clocotind în dealuri şi păduri. Să alungăm somnul păcatului, să scuturăm toată sămânţa duşmăniilor, să curăţim şi să împodobim ca nişte palate aurite sufletele noastre, spre a fi vrednici să primim într'ânsele pe Mântuitorul lumii. Amin.”






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Luna arborilor

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
Apa Canal
Licitatie publica

accentmedia