Continental
Tribuna
Trecem la ora de vară în noaptea de sâmbătă spre duminică! 29 martie e cea mai scurtă zi din an: 23 de ore
Trecem la ora de vară în noaptea de sâmbătă spre duminică! 29 martie e cea mai scurtă zi din an: 23 de ore
© Ahiva TRIBUNA

Ora de vară soseşte în noaptea de 28 spre 29 martie 2020 când ceasurile se dau înapoi, iar ora 3.00 va deveni ora 4.00. Ziua de duminică, 29 martie, este cea mai scurtă din an, având 23 de ore. 
Ideea renunţării la ora de vară a apărut în anul 2018 şi urma să intre în vigoare din 2019, însă mai multe state europene s-au opus.
În perioada orei de vară, diferenţa dintre ora oficială a României şi Timpul Universal (GMT) este de trei ore (față de două ore la ora de iarnă). Trecerea la ora de vară vine la aproximativ o săptămână după echinocţiul de primăvară, iar zilele vor fi tot mai lungi până la solstiţiul de vară, momentul când Soarele va lumina cel mai mult în emisfera nordică. 
Ora de vară a fost introdusă pentru ca oamenii să beneficieze cât mai mult de lumina naturală a Soarelui. Pe vremuri, a fost extrem de avantajoasă pentru agricultori. 
La ora de vară, ceasul se dă înainte cu o oră (ora 3:00 devine ora 4:00), în timp ce la ora de iarnă operațiunea e inversă, ceasurile se dau înapoi cu o oră, astfel încât ora 4:00 devine ora 3:00.
La ora de iarnă 2020 vom trece în ultimul weekend din luna octombrie, în noaptea de 24 spre 25 octombrie, când ora 4:00 va deveni ora 3:00.

Schimbarea orei, până în 2021

Comisia Europeană a propus renunţarea la schimbarea sezonieră a orei în Europa, însă fiecare stat membru al Uniunii Europene are libertatea de a decide, odată pentru totdeauna, dacă alege permanentizarea orei de vară sau de iarnă. E posibil ca din 2021 UE să renunţe schimbarea orei de vară şi de iarnă.
Statele care decid să menţină permanent ora de vară vor face ultima modificare în acest sens în ultima duminică din martie 2021, iar cele care preferă să rămână la ora de iarnă (ora standard) vor face modificarea finală în ultima duminică din octombrie 2021. 
"În mod normal, țările Uniunii Europene trebuia să informeze Comisia asupra alegerii lor până în aprilie 2020, apoi să se coordoneze cu executivul blocului comunitar pentru ca deciziile individuale să nu afecteze funcţionarea pieţei unice. Numai că situația specială apărută în urma crizei provocate de pandemia de coronavirus s-ar putea să dea peste cap aceste planuri", scrie digi24.
Ideea renunţării la ora de vară a apărut în anul 2018 şi urma să intre în vigoare din 2019, însă mai multe state europene s-au opus.

CFR Călători: ora de vară nu afectează mersul trenurilor 

CFR Călători a anunţat că, începând cu data de 29 martie 2020, în activitatea de transport feroviar se va trece la ora oficială de vară, ora 03:00 devenind ora 04:00. Trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare, circulaţia urmând să se desfăşoare în conformitate cu orarul prevăzut în mersul trenurilor.

"Trenurile operate de CFR Călători vor circula după ora actuală (de iarnă) până în noaptea de 28/29 martie a.c. la ora 03:00, care va deveni ora 04.00. După ora 04.00, trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară. 
Trenurile operate de CFR Călători aflate în circulație după ora 03:00, care devine ora 04:00, își vor continua mersul până la stația de destinație, iar în cazul în care orele de plecare ale acestor trenuri se suprapun cu orele normale de plecare în intervalul orar 04.00 - 05.00, trenurile vor pleca în ordinea rangului", au transmis reprezentanţii CFR Călători.


Ora de vară 2020. Cum resimţim această modificare


Cele mai afectate sunt persoanele care suferă de anxietate şi depresie, dar şi vârstnicii care ar putea resimţi un disconfort în urma acestei modificări. 
De asemenea, atunci când se schimbă ora, persoanele care au o sensibilitate mai mare a ceasului biologic pot resimți mai intens modificarea. Ele pot avea nevoie de o perioadă mai mare de acomodare, până când se obișnuiesc să se trezească zilnic mai devreme cu o oră.
Pentru a ne putea adpata la noul orar, e nevoie de aproximativ o săptămână. Şi asta pentru că dormim mai puţin, iar nivelul de stres şi dificultăţile de concentratre pot creşte. Din aceste motive, Ministerul Sănătăţii a susţinut încă din anul 2018 renunţarea la ora de vară. 
Potrivit psihologului Cristina Fulop, deși cei mai mulţi oameni nu se simt afectați că ceasurile se dau înainte cu o oră, se pare, totuși, că organismul se adaptează mai greu primăvara decât toamna, atunci când se trece la ora de iarnă.
„Activitatea sistemului nervos empatic este accelerată. Putem avea tulburări de ritm cardiac și variații ale tensiunii arteriale. Creșterea orelor de lumină influențează dispozițiile noastre. E foarte posibil ca, în urma acestei deteriorări a calității și cantității somnului să ne concentrăm mai greu, să fim mai puţin vigilenţi”, a explicat pentru digi 24 psihologul Cristina Fulop. 
Orele de somn, mesele echilibrate şi mişcarea zilnică sunt foarte importante. 
„Cu cât avem un stil de viaţă mai sănătos, cu atât orice schimbare ne va influenţa mai puţin”, a adăugat Fulop. 





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Muzeul Brukenthal

Publica anunturi

Vacanta Eurotrip
info
Apa Canal
Licitatie publica

accentmedia