Transformarea digitală: Provocări și riscuri în era post-pandemică la Sibiu Innovation Days 2022 (SID2022)

Acasa >

Articol

Ajuns la cea de-a treia ediție, Sibiu Innovation Days este deja un reper pe harta inovației din România, jucând un rol important în dezvoltarea rețelelor de colaborare între specialiști din industrie, administrație și comunitatea de cercetare academică. Continuăm cele două ediții de succes din 2020 și 2021, promovând dezvoltarea unui ecosistem de inovare în zona Transilvaniei, construit în jurul Cluj IT Cluster, cu impact în modelarea vitalității economice și sociale a întregii regiuni.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

La Sibiu Innovation Days transformarea digitală rămâne principala temă de dezbatere vizând provocările și riscurile în era post-pandemică, atât la nivel național, cât și în context European. Pe parcursul celor două zile ale conferinței vom explora câteva subiecte de actualitate cum ar fi securitatea cibernetică și știrile false, transformarea educației cerută de viitorul muncii, dobândirea unor abilități antreprenoriale și de leadership, Guvernare inteligentă și Industria 5.0, corectitudine și echitate în ce privește Inteligența Artificială, toate acestea aplicate în procesul de transformare digitală.

 

La ediția din acest an a Sibiu Innovation Days și-au anunțat participarea 46 de specialiști IT, experți ai Comisiei Europene și oameni de afaceri din România, Germania, Franţa, SUA, Danemarca, Norvegia, Austria, printre care îi amintim pe Christoph Meinel (Hasso Plattner Institute Germania), Ramona Samson (Comisia Europeană), Florin Păun (RAFAUT Group), Yiran Chen (Duke University), Alexandru Sorin Costescu (Comisia Europeană), precum și reprezentanți ai Autorității pentru Digitalizarea României – dl. președinte Dragoș Vlad și dl. vicepreședinte Dragoș Tohănean.

 

Cui îi sunt adresate activitățile?

  • manageri și angajați din companii interesați de procesele transformării digitale
  • antreprenori care își doresc să descopere noi modele de inovare și oportunități de colaborare
  • studenți, masteranzi și doctoranzi ce își doresc să completeze studiile lor cu experiențe din mediul practic de business.
  • profesori și cercetători care doresc să înțeleagă mai bine tendințele de dezvoltare ale domeniului IT, impactul acestuia asupra joburilor viitorului, precum și cerințele de noi competențe ale angajaților din companii.

 

Evenimentul se va desfăşura în mod hibrid cu participare fizică a vorbitorilor, moderatorilor şi a personalităţilor invitate, în Aula Avram Iancu din cadrul Facultăţii de Litere și Arte a ULBS, situată pe Bulevardul Victoriei 5-7, Sibiu. Accesul celorlalţi participanţi este gratuit pe parcursul celor două zile ale evenimentului însă participarea acestora va fi exclusiv online. Cei interesați să participe pot solicita accesul completând formularul de pe website-ul conferinței: https://events.ulbsibiu.ro/innovationdays/

 

 

Despre Institutul de Transfer de Cunoaștere Hasso Plattner din Universitatea Lucian Blaga din Sibiu

Institutul de Transfer de Cunoaștere Hasso Plattner din cadrul Universității Lucian Blaga din Sibiu (ITC HPI-ULBS) este o structură non-profit a ULBS cu autonomie financiară și fără personalitate juridică. Are ca scop dezvoltarea și promovarea activităţilor de educație, de cercetare ştiinţifică, inovare, transfer de tehnologie și antreprenoriat inovator precum și promovarea valorilor științei, culturii și civilizației pentru dezvoltarea societății românești integrate în spațiul European și internațional. ITC HPI-ULBS urmărește consolidarea relațiilor de colaborare existente şi crearea altora noi dintre mediul academic, companii, clustere și administrația locală/regională.

Website https://centers.ulbsibiu.ro/itchpiulbs/en/

 

 

Despre Cluj IT Cluster

Cluj IT Cluster este o asociaţie de tip cluster inovativ înfiinţată în octombrie 2012, care numără în prezent peste 90 de membri: peste 70 de companii IT cu mii de angajaţi şi o cifră de afaceri cumulată de peste 150 de milioane de euro, 12 universităţi şi institute de cercetare la nivel naţional şi peste 10 organizaţii catalizator. Iniţiativă a mediului de afaceri, clusterul urmăreşte creşterea competitivităţii sectorului IT şi a vizibilităţii industriei de IT româneşti, precum şi poziţionarea Clujului ca un hub digital inovator cu impact regional și internațional.

Website https://www.clujit.ro/  

21 septembrie 2022 la 05:52

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Mihai POP
acum 14 ore
Marea bicicleală: se deschide sezonul de pedalat, cu gogoși și vărzar
Duminică, 11 mai ac, sibienii sunt invitați la o tură cu bicicleta pentru a marca deschiderea sezonului din...
Actualitate
2 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 14 ore
VIDEO | Voluntarii lui Nicușor Dan, în stradă de Ziua Europei: mobilizare în toată ţara și la Sibiu
Zeci de voluntari și susținători ai lui Nicușor Dan s-au adunat vineri, în jurul orei 18:00, în fața...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 14 ore
Măldărășanu n-are emoții înaintea ultimului joc de-acasă, din acest sezon: ”Vrem să facem un meci perfect!”
Sibienii joacă, sâmbătă după-masă, ultimul joc de pe ”Municipal”, din acest sezon al Superligii. Antrenorul acestora speră să...
Actualitate
5 min de citit
acum 15 ore
O veste bună! Cristi Neguț, încă două sezoane la FC Hermannstadt. ”Mai urmează și altele…”
Cu o zi înaintea meciului cu CSM Poli Iași, din penultima etapă în play-out-ul Superligii, ultimul test al...
Actualitate
1 min de citit