Tribuna
SEVIS
TNRS mulțumește, cu ocazia Zilei Culturii Naționale, artiștilor și iubitorilor de teatru de pretutindeni
TNRS mulțumește, cu ocazia Zilei Culturii Naționale, artiștilor și iubitorilor de teatru de pretutindeni

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu își îndreaptă în această specială Zi a Culturii Naționale toate gândurile bune către oamenii de cultură și iubitorii de artele spectacolului de pretutindeni. Comemorarea poetului național Mihai Eminescu ne aduce chiar și în acest an împreună pentru a sărbători prin intermediul teatrului bucuria de a împărtăși emoția scenei.

„În numele Teatrului Național 'Radu Stanca', al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, al Bursei de Spectacole și al tuturor structurilor generate de FITS, precum și în numele meu, ca actor și profesor, doresc să transmit, cu ocazia Zilei Culturii Naționale, cu ocazia zilei domnului Mihai Eminescu, cele mai curate și mai frumoase gânduri către toți spectatorii pe care îi avem, din Sibiu, din regiune, din țară, din Europa, din toată lumea. Vreau să transmit, de asemenea, cele mai frumoase și curate gânduri către toți artiștii, toți prietenii, toți oamenii extraordinari cu care colaborăm din România și din lume. Bineînțeles, mulțumirile mele se îndreaptă către toți cei care ne sprijină în tot ceea ce facem. Este un moment de sărbătoare, însă o sărbătoare asumată, și de regândire a ceea ce suntem ca artiști, ca oameni, ca gânditori în acest secol XXI pentru tinerii care ne înconjoară. La mulți ani tuturor celor care trudesc pentru emoția pe care o dăruim spectatorului! La mulți ani pentru toți cei care și-au făcut ca rațiune de a fi puterea și arta de a dărui!”, spune Constantin Chiriac, managerul instituției culturale.

PROGRAM TNRS

*Ora 19

OSTATIC LA MĂTUȘICA

De Morris Panych

Regia Michael Devine

TNRS - Sala Mare

2, Blvd.Corneliu Coposu

Bilete: 30, 25 lei

*Ora 20

Ziua Culturii Naționale - Recitaluri Mihai Eminescu:

  • Gabriela Neagu – „Mușat și ursitorile”, „Ce te legeni...”, „La mijloc de codru”,  „Te duci”, „Ce suflet trist”, „Pierdut în suferință”, „Odă (în metru antic)”
  • Dana Taloș - „Scrisori”  (fragmente din Scrisorile I-V)
  • Diana Fufezan - „Luceafărul”

*Ora 21

„Ana și Îngerul” - din  cartea „O  iarnă de povești", de Cristina și Alex Donovici, cu Serenela Mureșan

  • „Actori.SB.Online - Daruri teatrale”

*Ora 21.30

„Epitath“, de Robert Desnos, cu Daniel Plier

  • „Actori.SB.Online - Daruri teatrale”

 





comentarii
1 comentarii

Reflected glory!
TNRS n-are nicio legătură nici cu cultura, nici cu Radu Stanca și, cu atât mai puțin, cu România și Mihai Eminescu.
Legăturile TNRS sunt cu banii publici, cu aranjamentele, cu spectacolele grotești și cu publicul imbecil.
Un spectator
16.01.2021 23:53
Din aceeasi categorie
Electrica Furnizare

publicare anunturi

Somarest

Q-House

Vacanta Eurotrip
info
Palatul Brukenthal Avrig
Licitatie publica

accentmedia