Mda, ştiu. "Veştile" despre autostrăzi nu mai produc de mult speranţe, ci lehamite, haisictir şi mormane de iluzii făcute ţăndări. La noi, mă refer, că pe la albanezi, sârbi, bulgari sau croaţi lucrurile stau cu totul altfel, chiar dacă, de străpuns, autostrăzile lor au avut de străpuns tot munţi şi relief tot "neprietenos". Aşa cum a dibuit, pe vremuri, duduia Boagiu undeva pe la Comarnic, remember? De-aia n-avem autostrăzi, fiindcă relieful e neprietenos, "dezvăluia" atunci ministra pe mâna căreia au încăput, fără voia lor, Transporturile.
Perioada pe care o traversăm e o potecă electorală, iar autostrăzile par gata să o ia la pas, că şi candidaţii tre` să aibă suficient praf cu care să ne arunce-n ochi, "nectarul" preferat de turmete înainte să pună botul ... ăsta pardon, votul în urnă, nu? Perioada e, practic, atât de electorală încât minunile se înfiripă cu repeziciune de bârfă scăpată din lesă. De păţit a păţit-o recent autostrada Sibiu - Piteşti, mai exact primul lot despre care digi24, site serios cu oameni vrednici, zice c-ar fi ajuns deja la 25%. Acuma nici nu ştiu: să ascut artificiile şi să iau "vestea" de bună sau să-mi amintesc că în septembrie 2008, Ludovic Orban promitea, în calitate de ministru al Transporturilor, că - citez - "în opt ani vom avea 2.000 de kilometri de autostradă". Citez din stirileprotv.ro. Dar - ia stai - până la urmă, de ce să-mi toot amintesc? Şi aşa am atâtea de ţinut minte. Ce rost are să-mi încarc memoria că anii au trecut, că 2008 plus opt face 2016 şi că nici acum n-avem nici măcar o parte din ăia 2.000 de kilometri trâmbiţaţi? Mai bine pregătesc o roabă de confetti şi las veştile bune să se gudure ca un motan îngrăşat cu dulceaţă de trufe.
Uite, trăim vremuri pântecoase:
"Şantierul a fost deschis în urmă cu 6 luni, iar lucrările sunt în avans faţă de graficul asumat de constructor, deoarece proiectul tehnic al lotului de autostradă a fost terminat mai repede cu aproximativ trei luni", menţionează sursa citată. Unde mai pui că "Toate podețele prevăzute pe traseu pentru trecerea animalelor mici au fost finalizate, iar acum se lucrează pe toate tronsoanele atât la terasamente și umpluturi, cât și la structuri"? O ureche fină, obişnuită cu maşinile de făcut zgomot, aproape că poate auzi iureşul care croieşte autostrăzi cu piepţi bombaţi şi elanuri cum altfel decât urieşeşti!
Minunea e confirmată şi de Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov care anunţă că "Stadiul fizic al șantierului pentru construcția lotului Sibiu - Boița, Parte a autostrăzii Sibiu - Pitești, a ajuns la peste 25%, în avans față de programul asumat de constructor. Cele mai multe utilaje sunt concentrate în zona văii Tălmaciului unde se sapă două debleuri mari și se ridică cel mai mare viaduct de pe acest lot".
Până om realiza că tre` să ne repezim să ducem şenvişuri, cafele şi ofrande eroilor de la faţa locului să băgăm de seamă că "Lotul 1 al autostrăzii Sibiu – Pitești este unul dintre loturile ușoare, fără porțiuni montane", după cum avertizează aceeaşi sursă. Ce-or fi făcut nordicii, să zicem, când le-a dat prin cap să înfigă tuneluri prin munţi şi neînduplecările lor e un detaliu asupra căruia vom zăbovi cu altă ocazie. Abia după ce vom arunca un ochi la unguri, cehi, polonezi sau alţi temerari care au ştiut cum pot fi domolite îmbufnările şi ifosele muntelui.
Pentru amatorii de statitistici sau pentru arheologii de ocazie, e bine de ştiut că opintelile - era să scriu lucrările! - la primul lot de - ţineţi-vă bine! - 13 kilometri dintre Sibiu şi Boiţa au început în acest an în ultima zi din martie. Iar cei 13 kilometri menţionaţi sunt toţi, fără excepţie, întregi. Adică fiecare pare să aibă fix 1.000 de metri, şi ăia, la rândul lor, tot întregi.
Cireaşa însă abia acum e aşezată pe tort:
"Termenul contractual pentru finalizare ar fi martie 2023. Dacă în șase luni progresul este 25%, atunci ar trebui să fie gata în termen, ceea ce este o raritate la noi", avertizează sursa citată. Chiar şi aşa, prefer să cred că tot anul 20.023 rămâne un termen cât de cât credibil. Doar că pe noi, ăştia care vreme de trei decenii am plătit cei mai scumpi kilometri de autostradă invizibilă de pe planetă, punând botul la toate vrăjelile expectorate cu boltă şi aplomb, o să ne intereseze mai puţin. Chiar spre deloc.