Tribuna
Temperaturi ridicate, dar și ploi torențiale, în Sibiu, în prima săptămână de vară
Temperaturi ridicate, dar și ploi torențiale, în Sibiu, în prima săptămână de vară
© Răzvan NEGRU

Vremea va fi în general instabilă, dar temperaturile sunt în creștere, la Sibiu, în prima săptămână de vară din calendar.

Luni, cerul va prezenta înnorări temporar accentuate și pe arii relativ extinse se vor semnala averse de ploaie ce vor avea și caracter torențial, însoțite de frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce temporar pot lua și aspect de vijelie și izolat de grindină. Local cantitățile de apă vor depăși 20 l/mp și izolat 40 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 și 22 de grade, iar cele minime între 12 și 14 grade.

Marți, vremea va fi în general instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate și pe arii relațiv extinse se vor semnala averse de ploaie ce vor avea și caracter torențial, însoțite de descărcări electrice, intensificări ale vântului ce temporar pot lua și aspect de vijelie și izolat grindină. Pe arii restrânse cantitățile de apă vor fi însemnate. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 și 26 de grade, iar cele minime între 11 și 13 grade. Izolat dimineața se va semnala ceață.

Miercuri, cremea va fi relativ caldă și ușor instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare. Local la munte și pe arii restrânse în rest, mai ales în cursul zilei, se vor semnala averse de ploaie, însoțite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat de grindină. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 și 25 de grade, iar cele minime între 11 și 13 grade. Pe arii restrânse dimineața se va semnala ceață. 

Joi, vremea va fi relativ caldă și ușor instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza și seara, când local la munte și pe arii restrânse în rest, se vor semnala averse de ploaie, însoțite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat de grindină. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 și 26 de grade, iar cele minime între 11 și 13 grade. Pe arii restrânse dimineața se va semnala ceață.

Vineri și în weekend, vremea va fi caldă și în general instabilă după-amiaza și seara. Local la munte și pe arii restrânse în rest se vor semnala averse de ploaie, însoțite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat grindină. 





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Palatul Brukenthal Avrig

Electrica Furnizare

sevis

Q-House

publicare anunturi

Grant pentru capital de lucru TURTHA & SAVOURY SRL

Comunicat_de_Presa_Fagus ROM

Comunicat_de_Presa_ELLIXIRZ BAR

Vacanta Eurotrip
info
Licitatie publica

accentmedia