Tribuna
 
Târgul de porturi populare din Greding-Germania, de bun augur pentru ASTRA

Adrian POPESCU Muzeul ASTRA din Sibiu a participat recent la cea de-a XIV-a ediţie a Târgului de porturi populare de la Greding, Germania, unde au fost prezenţi 12 meşteri populari,. Aceştia  au reprezentat România prin porturile populare specifice diferitelor regiuni ale Transilvaniei, stârnind curiozitatea localnicilor şi a turiştilor aflaţi în zonă. Cu ocazia  târgului au fost organizate două standuri cu produse tradiţionale relizate de meşterii prezenţi. Pe tot parcursul desfăşurării evenimentului au fost susţinute  spectacole folclorice, la care şi-au dat concursul  grupuri din Germania, Rusia şi România. Târgul de porturi populare din Greding a fost onorat de  oficialităţile locale şi de reprezentanţi ai Parlamentului Landului Bavaria, care au participat la inaugurarea acestei tradiţionale manifestări, şi care şi-au exprimat gândurile în cartea de impresii. Iată care a fost reacţia lor legată de prezenţa Muzeului ASTRA la eveniment :Peter Hufe, delegat, Parlamentul Landului Bavaria Bayerischer Landtag -“Vă mulţumim din suflet pentru vizita Dumeavoastră la Greding. Aţi fost o mare bucurie şi încântare pentru toţi cei prezenţi la Târgul de porturi populare” ."Doresc oaspeţilor din România să aibă parte în continuare de multe vizite frumoase în Greding - Bavaria. Sperăm într-o colaborare fructuoasă într-o Europă Unită ! Cu cele mai călduroase gânduri, al dumneavoastră, Franz Xaver Uhl ,primarul oraşului Beilngries ",Franz Josef Leryer ,Primarul oraşului Greding -"Oaspeţilor noştri din România, un bun venit la cea de-a XIV-a ediţie a Târgului de Porturi Populare din Greding. Prin minunatele voastre porturi şi dansuri populare ne-aţi adus mai aproape ţara dumneavoastră şi ne-aţi încântat târgul. Mulţumim însoţitoarei grupului, Camelia Ştefan, muzeograf în cadrul Muzeului ASTRA din Sibiu .Vă doresc ca şi în viitor să aveţi parte de bucuria păstrării şi conservării tradiţiilor şi obiceiurilor într-o Europă Unită",.Evelyn Gillmeister - Geisenhof de la Institutul de cercetare a porturilor populare din regiunea Mitellfranken -"Imaginea târgului nostru a fost colorată de oaspeţii noştri din România, ce ne-au încântat privirile cu bogăţia cultural diversificată a ţării, cu folclorul şi porturile tradiţionale, putând astfel să aducă România mai aproape de noi. Multe mulţumiri pentru vizita voastră!"




comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Targul de Cariere

Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica

ACCENT MEDIA