Suspect de înşelăciune cu apartamente de închiriat, reţinut la Sibiu

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu anunţă că a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un inculpat recidivist acuzat de înșelăciune şi înșelăciune în formă continuată.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Conform probelor administrate, inculpatul a indus în eroare mai multe persoane pretinzând că are de închiriat un apartament pe str. Oștirii din Sibiu, cu ocazia încheierii unor contracte scrise, deşi acest lucru era fals, întrucât inculpatul locuia efectiv în apartamentul respectiv şi nu avea intenţia reală de a-l da în folosinţa altcuiva.

Astfel, acesta, folosind nume şi alte date de identificare fictive, aborda victimele care îşi căutau chirie pe reţelele de socializare, inducându-le în eroare, solicitând și primind de la acestea sume cuprinse între 1.000 şi 2.500 lei, reprezentând contravaloarea garanţiei şi eventual a primei chirii lunare. Ulterior încasării banilor, inculpatul nu-şi respecta obligaţiile şi nu mai răspundea în niciun fel victimelor.

Față de suspect, organele de cercetare penală au dispus, miercuri 26 februarie, reținerea sa pe o perioadă de 24 de ore. Ulterior, prin ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu de joi, s-a dispus controlul judiciar pe o durată de 60 de zile, a suspectului, cu obligaţiile aferente, inclusiv cea de a nu depăşi limita teritorială a României, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului competent. (D.C.)

27 februarie 2025 la 14:10

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 8 ore
La 16 ani, Andrei Vulc a înscris 9 puncte cu Mureșul. Opt jucători pe foaie, tot atâția marcatori pentru CSU
Toți cei opt jucători avuți la dispoziție de Tomas Rinkevicius și-au trecut numele pe lista marcatorilor, vineri seara....
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 9 ore
CSU Sibiu pierde și al doilea meci cu CSM Tg. Mureș și încheie sezonul pe locurile 11-12. Înfrângere și mai severă pentru ”galben-albaștri” decât la prima întâlnire
Baschetbaliștii lui Tomas Rinkevicius au cedat, în această seară, pe teren propriu cu 104-82 în fața Mureșului. Astfel,...
Actualitate
4 min de citit
acum 11 ore
Adrian Bibu: “Nicușor Dan și Ilie Bolojan ne pot readuce speranța”
Într-o postare făcută pe pagina sa de socializare, publicată în cursul zilei de vineri, 16 mai ac, administratorul...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 17 ore
Seară de cântec, dans și bucate tradiționale cu Robert Târnăveanu și „Ceata Junilor” la Noaptea Muzeelor
Junii Sibiului sunt invitați să  participe și în acest an la Noaptea Muzeelor, un eveniment național popular, găzduit...
Actualitate
1 min de citit