Știați că la Sibiu există singura efigie dedicată unui ilustru fondator american al lionismului internațional?

Acasa >

Articol

Această relatare a fost inspirată în urma acestei fotografii surprinsă  în ziua de 13 ianuarie 2013 la intrarea în Hotelul Împăratul Romanilor, în fața unei efigie unice,  pe care a fost arborat steagul american. Curiozitatea ne-a împins mai aproape de lucrarea din bronz. Pe placă era numele fondatorului Lions Club International, un erudit om de afaceri american pe nume Melvin Jones. Pe placă era menționat anul  și ziua nașterii  13 ianuarie 1879 (n.n  la Fort Thomas, Arizona, un post de cavalerie îndepărtat al armatei americane. Apoi am înțeles că acel steag american a fost arborat pentru a marca 146 de ani de la nașterea ilustrului lionist. Tot atunci am aflat și motivul pentru care efigia se afla montată pe acest edificiu, anume pentru a indica că în incinta acestui hotel a luat ființă și a activat primul Lions Club din Sibiu și regiune, care a respectat cu scupulozitate statutul acestei organizaței internaționale, care are în prezent are peste 1,4 milioane de membri Lions, 49.000 de cluburi în 200 de țări. Am fost bucuroși să fim martori la acest gest de reverență față de americanul care a influențat mișcarea umanitară în lume dar și România, un o om care a avut în cursul vieții un motto sugestiv legat de bunele moravuri și calea dreaptă în viață: „Adevărul și trandafirii au spini în jurul lor”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Autor
14 ianuarie 2025 la 14:22

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 10 ore
Medieșenii sunt invitați, duminică, la ”Crosul Primăverii”
Primăria Municipiului Mediaș și CS Atletic Star Mediaș îi invită pe toți cei care susțin mișcarea în aer...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 17 ore
Fum negru la Vatican: Cardinalii nu au ajuns încă la un acord privind alegerea noului papă
Mii de oameni s-au adunat joi în Piața Sfântul Petru de la Vatican, în a doua zi a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 18 ore
Adrian Bibu, prezent la celebrarea a 77 de ani de la înființarea Statului Israel: „Un moment deosebit și profund emoționant”
Adrian Bibu, administratorul public al județului Sibiu, a reprezentat Consiliul Județean Sibiu la ceremonia aniversară dedicată celor 77...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 18 ore
Elevii sibieni descoperă lumea cunoașterii la Biblioteca ASTRA
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu găzduiește în această perioadă câteva activități speciale dedicate elevilor sibieni în cadrul programelor „Școala...
Actualitate
1 min de citit