Statuile (cu)prind suflete la FITS

Au coborât din Olimp să ne arate iubirea dintre Zeus și Hera, puterea lui Hercule sau ghidușiile lui Cupidon. S-au întrupat din piatră și au ajuns între pământeni, la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Este vorba despre cinci absolvenți de la Departamentul de Artă Teatrală, care au îmblânzit nu doar piatra, ci și sufletele miilor de oameni care au asistat la spectacolul lor.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Trebuie să vă feriți de săgețile lui Cupidon. Știți cum ne lovește iubirea…”, spune povestitorul spectacolului „Suflet de statuie”. Copiii râd în cor când văd că statuile se mișcă. „S-a mișcat”, spune unul dintre copii, în timp ce povestitoarea încearcă să îl convingă, printre hohote de râs, că nu este adevărat.

 

Olimpul, la degetul mic al copiilor

 

Spectacolul „Suflet de statuie”, în regia lui Marian Râlea, i-a invitat pe sibieni și pe turiști să facă parte din poveste și să transforme trecutul în viața actuală a fiecăruia dintre spectatori.

„Eu, de exemplu, mă gâdil foarte tare și veneau copiii și mă gâdilau la picior, la degete. Nu mai simți nimic, ești pur și simplu acolo cu totul în astfel de momente. Mi se pare foarte foarte mișto că după pandemie vine așa de multă lume”, spune Andrei Serafim Drăgan, actorul care l-a interpretat pe Zeus.

„Soția” lui Zeus, Hera, interpretată de Corina Cojoacă, spune că primește foarte multe sfaturi de la copii.

„Ei intră în această poveste a noastră în care există acest stereotip: soția geloasă  și Zeus cel afemeiat, cu ochii după muritoare și după alte zeițe din Olimp. Oamenii reacționează foarte bine și foarte fain. Sfaturi primim amândoi de la copii în funcție de situație. Toți spectatorii caută armonia, caută iubirea, caută împăcarea între personaje”, povestește Corina.

Personajele dau viață străzii într-o manieră elegantă, educativă și interactivă. Povestea zeilor din Olimp este spusă copiilor prin joc. Iar Cristian Iordan, actorul care „i-a dat viață” lui Hercule, și unul din cei cinci proaspăt absolvenți de Teatru, spune că nimic nu e mai important decât bucuria spectatorilor pe care reușești să o stârnești sau nu și asta ține doar de măiestria actorului, piesa „Suflet de statuie” fiind o continuă improvizație.

„Ține, mai mult decât de exercițiu, de noțiunile pe care le înveți în facultate, când ești student. Sunt anumite lecții, de concepții, pe care odată ce le prinzi, vin mult mai ușor și se prind mult mai bine de tine”, spune Cristian.

Autor
28 iunie 2022 la 15:02

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 15 ore
(FOTO) Cei mai buni sportivi, antrenori și echipe din sezonul 2022/2023, premiați cu peste 200.000 de lei de Primăria Sibiu
Peste două sute de mii de lei au fost alocați pentru elita sportului din municipiul Sibiu. Festivitatea a...
Actualitate
6 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 17 ore
Port popular și fanfară. Tradițiile săsești au prins viață la Parada Maifest
În weekend a fost din nou sărbătoare la Sibiu datorită tradiționalei parade Maifest, un eveniment care are loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 19 ore
Două mașini s-au ciocnit pe strada Luceafărului din Sibiu
Un accident s-a produs luni seara în municipiul Sibiu, la intersecția străzilor Luceafărului și Corneliu Diaconovici.  „În timp ce...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 20 ore
Finala de pe ”Francisc Neuman”, a treia pentru o echipă sibiană. Aradul, în premieră gazda ultimului act al Cupei României
FC Hermannstadt dispută pentru a doua oară finala Cupei României, după cea din 2018, pierdută cu 2-0 în...
Actualitate
2 min de citit