Sprijin de la Hermannstadt Mountain Horses pentru refacerea Centrului de Echitație „Hopa Trop la Galop”

La doar câteva zile după ce asupra lor s-a abătut o mare nenorocire, reprezentanții Centrului de Echitației „Hopa Trop la Galop” au avut parte și de un eveniment plăcut, născut din empatia și dorința oamenilor apropiați, a celor ce iubesc animalele, să dea o mână de ajutor astfel încât pierderea suferită să fie cât mai repede „reparată” iar activitatea și viața centrului din Mohu să revină la normal.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Duminică, 11 august, între orele 14 și 22, în organizarea Hermannstadt Mountain Horses (HMH) s-a desfășurat evenimentul sportiv  – caritabil destinat familiilor și copiilor, a cărui scop principal a fost de a veni în sprijinul iubitorilor de cai de la centrul din Mohu. Acțiunea s-a desfășurat pe terenul deținut de HMH în apropiere de satul Bradu, în apropierea DN 1.

În „Raiul cailor” de la Bradu, au fost amenajate standuri pentru cu limonadă, porumb fiert, haine și diverse accesorii vestimentare, alimente conservate, înghețată, mici și alte minuturi pregătite la grătar, cărți, jucării pentru cei mici, hrană pentru animalele de companie, fotografii la minut, s-au desfășurat ateliere de pictură (pe față, pe tricouri și pe potcoave) și au fost organizate jocuri și concursuri din cele mai distractive (curse cu sacul, curse cu roaba, traseul prin labirint etc). Spectacolele ecvestre organizate în cadrul evenimentului i-au avut ca protagoniști pe Răzvan Bozan (demonstrație sărituri peste obstacole), Natalia Nasc și Stephanie Denghel (demonstrație traseu de sărituri obstacole/ștafetă). De asemenea, în timpul evenimentului s-a desfășurat și o tombolă cu premii, participanții putând câștiga diverse vouchere pentru produse și servicii, oferite datorită implicării sponsorilor și colaboratorilor evenimentului. Când s-a lăsat seara, participanții au putut admira un frumos foc de tabără, întreg evenimentul încheindu-se în același timp cu stingerea focului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Profitul strâns în urma desfășurării evenimentului a fost donat Centrului de Echitație „Hopa Trop la Galop” Mohu, în semn de sprijin pentru eforturile de refacere a așezământului mistuit de flăcări zilele trecute (în incendiu au pierit patru cai și un ponei, o impresionantă cantitate de hrană, echipament specific echitației, precum și diverse spații amenajate), pentru asigurarea hranei cailor rămași ce acum dorm sub cerul liber și alte necesități urgente.

„Imediat după ce am aflat de incendiul de la Mohu, am luat hotărârea de a organiza acest eveniment. S-au mobilizat foarte mulți oameni să ne ajute, și cu pregătirea evenimentului nostru și cu donații direct către centrul ecvestru și eu cred că, cu puțin ajutor, o să rezolvăm problema în următoarele două – trei săptămâni, astfel încât activitatea să poată fi reluată în condiții cât de cât normale. Tot ceea ce am organizat astăzi la Bradu este realizat cu sprijinul voluntarilor, în marea lor majoritate copiii ce vin la noi la centru pentru cursurile de călărie și familiile acestora (cred că avem implicați peste 50 de copii), dar și a altor persoane din zonă, fiecare contribuind cu ceea ce a putut; unii ne-au donat baloții din care am făcut mese și scaune pentru terasă, unii ne-au dat umbrelele, un bucătar ne ajută gratis pentru pregătirea preparatelor la grătar, părinții copiilor au donat hăinuțe și ale lucruri pentru bazar, avem mămici cade prepară și vând clătite, limonadă, porumb fiert…”, ne-a spus Bogdan Matieș, managerul Hermannstadt Mountain Horses.

”Le sunt foarte recunoscător prietenilor de la Bradu pentru empatia de care au dat dovadă imediat după nenorocirea abătută asupra noastră, pentru felul în care ne-au sărit în ajutor, inclusiv prin organizarea acestui eveniment. Ne-au ajutat mult aceste gesturi, chiar și din punct de vedere psihic și și ne ajută să putem trece peste acest eveniment nefericit. N-a fost un moment ușor dar atunci când ai prieteni lângă tine și îți sar în ajutor, reușești să treci peste și pentru asta le mulțumim. Noi acum ne concentrăm pe restul căluților, să le putem reconstrui grajdurile. Acum sunt optimist și datorită sprijinului oferit de cei apropiați și de oamenii simpli, cred că nu peste foarte mult timp vom finaliza ceea ce este minim necesar pentru a ne putea continua activitatea. Le mulțumesc frumos celor ce ne-au ajutat prin diverse donații, precum și celor ce vor fi alături de noi și în perioada următoare. Le mulțumesc pentru că au crezut în noi și ne sunt alături în încercarea de a depăși momentul acesta foarte greu”, ne-a declarat Teodor Timosca, reprezentantul Hopa Trop la Galop.

Iubitorii de animale ce doresc și pot să doneze bani pentru a sprijini eforturile de refacere a centrului Hopa Trop la Galop, au la dispoziție contul bancar RO49BTRLRONCRT0259285401, titular Teodor Timosca.

Reamintim cititorilor că marți, 6 august, la orele dimineții, un incendiu puternic a izbucnit la Centru de Echitație „Hopa Trop la Galop” din Mohu.

Foto: Răzvan NEGRU

Video: Maria-Antonia OANA

 Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image

 

Autor
11 august 2024 la 19:11
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ștefania Vesa
acum 9 ore
Piața Habermann, învăluită în culoare și stil, la Sibiu Fashion Days
În ciuda temperaturilor ridicate din weekend, Piața Habermann din Sibiu a fost plină de evantaie, ochelari de soare...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 11 ore
Sibienii au preferat filmul în aer liber, la „Arini Fest Cinema”
În acest weekend, familiile, cuplurile, dar și cei singuri își pun în rucsac pături, își caută unghiul perfect...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 12 ore
(UPDATE) Matthew Riccitello, favorit la câștigarea Turului Ciclist al Sibiului după ce trece al doilea linia de sosire la Păltiniș Arena
Americanul are acum 66 de secunde în clasamentul general în fața lui David De La Cruz, iar Turul...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 13 ore
Construiești o casă? Hai azi la Ravago și pornește cu dreptul!
Cei care își doresc o locuință construită bine, cu materiale de calitate și soluții moderne, mai au astăzi...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 15 ore
Zilele Muzicale Româno-Americane au adus “Anotimpurile” pe strada Cetății.
Cea mai frumoasă stradă din Sibiu s-a transformat vineri seara într-o veritabilă sală de spectacol în aer liber...
Eveniment
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Video/ Pregătiri intense pentru prima seară la Festivalul „Bujorul de Munte”. Drumeţie, mâncare tradiţională şi proiecţie de film
Vineri după-amiază, Gura Râului a intrat în atmosferă de sărbătoare. Festivalul "Bujorul de Munte", eveniment așteptat atât de...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 07.07.2025 PROD, strada PRINCIPALA partial 09:00...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
(UPDATE) Pro-continentala Israel – Premier Tech păstrează tricoul galben, dar în preia Riccitello. (VIDEO) Prima la profesioniști, dar ce victorie pentru american…
Matthew Riccitello este câștigătorul etapei regine la ediția a XV-a a Turului Ciclist al Sibiului. Rutierul american s-a...
Eveniment
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
FC Hermannstadt câștigă ultimul amical de dinaintea debutului noului sezon, 2-0 cu ”călăreții roșii”. ”Dublă” Sergiu Buș!
Sibienii termină presezonul cu o victorie în amicale. Echipa lui Marius Măldărășanu s-a impus, vineri, pe terenul Bazei...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
La munte sau la mare? Unde își petrec concediile politicienii Sibiului
O parte dintre politicienii Sibiului și-au făcut deja planuri pentru concediul de vară, în timp ce alții nu...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Sibiu în ritm de vară: concerte simfonice, muzică militară și balet în aer liber
După un debut spectaculos al verii muzicale în Piața Mare, unde în seara de 3 iulie, sub bagheta...
Eveniment
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Mama Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, canonizată de Biserica Ortodoxă Română
În Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel,  Sfântului Sinod al Bisericii...
Eveniment
2 min de citit