Pheniane, nu puteai să mai aştepţi? Că uite, ce vremuri grele traversăm. Important este să fim uniţi, să nu dezbinăm nădejdea de soclu. Să nu speriem speranţa proţăpită pe uluci. Prost moment şi-au ales nord-coreenii să ne cutremure planeta cu bomba lor cu hidrogen, tocmai acum când în astalaltă parte de planetă, aproapeţara gurăcască la Borcea şi amantlâcurile lui.

Chiloţii lui Bionse tre să fi plâns cu dâre, dacă nu chiar cu sughiţuri. Maro, normal. Cruduţa tre să-şi fi luat întâii chiloţi s-o mai observe careva. Salam tre să-şi fi arvunit Ateneul să nu-l uite lumea. Adrian Minune şi ceilalţi capatoşi îşi văd notorietatea ronţăită de vie de telenovela asta nouă, plină de pilde, pizmă şi-un morman de preacurvie, atent silabisită de Sfântul Becali.

Şi peste toate, tronează Borcea, încântat cum pe Caraiman tocmai i se montează, gemând de LED-uri, bustul, din Phenian să i se vadă.

Mă, să fii-n pârnaie şi să te viziteze fosta şi actuala cu pişcoturi şi magiun mai treacă-meargă. Să ai copil de cinci luni şi tu, Borcea, să fii la răcoare de aproape doi, e ditamai. Să-ţi dai cu mingea-n pifometru pe gazon e pocinog. Să fii Shakira la victorii e alt soi de iureş, dar să fii închis, mă: să fii închis, cu permisii şi ore numărate, şi să faci copil cu una neînchisă, e zăcământ curat, dacă maestrul Caranfil nimereşte-n zonă.

Aştept liberarea. Şi ziua când voi afla că Borcea are primul copil nou cu vreuna închisă la multe luni după ce el a reînceput să guste nurii liberării. Aşa măcar vreo nouă. Iar sporului demografic, aşa să-i ajute Borcea!