Tribuna
PNL
Spitalul modular pentru pacienții COVID-19, deschis la Sibiu
Laura BUCIU
1155 vizualizari
Spitalul modular pentru pacienții COVID-19, deschis la Sibiu

O structură modulară de tip spital a fost deschisă la Sibiu, aici urmând să fie internați pacienții diagnosticați cu COVID-19. Unitatea are cabinete, sală de tratament și 25 de paturi în opt saloane cu grup sanitar propriu și a costat peste 6 milioane de lei.

Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu a deschis sâmbătă structura modulară unde vor fi internați și tratați pacienții diagnosticați cu COVID-19.
 

Saloane cu grup sanitar propriu

 

Structura modulară de tip spital are cabinete pentru medici, asistente și registratură, sală de tratament și 25 de paturi în 8 saloane (cinci saloane a patru paturi fiecare și trei saloane care au în total cinci paturi).

Toate saloanele sunt dotate cu grup sanitar propriu.

„Așa cum am promis în ședința de Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, structura modulară a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu a fost deschisă sâmbătă 17 octombrie pentru pacienții COVID pozitiv, după ce vineri după-amiază am primit avizul DSP Sibiu. Structura are un număr de 25 de paturi și oferă cele mai bune condiții de cazare și tratament pentru pacienții COVID-19. A fost un efort susținut al tuturor celor implicați, de la asistente la medici pentru ca această structură să fie deschisă, fiind asigurate materiale sanitare, echipamente medicale, materiale de curățenie, dezinfectanți și circuite medicale corespunzătoare", a declarat conf.univ.dr. Liliana Coldea, managerul spitalului din Sibiu.

 

Investiție de peste 6 milioane de lei

 

Structura modulară deschisă face parte dintr-un obiectiv de investiții amplu, care a fost finalizat recent și care constă în două pavilioane modulare, amplasate în spatele pavilionului chirurgical al spitalului. Acesta are o suprafață de circa 750 de mp.

Valoarea totală a proiectului a fost de peste 6 milioane de lei, fondurile fiind asigurate de Consiliul Județean Sibiu.

 





comentarii
4 comentarii

In 2 saptamani e plin!!! Ar fi bine sa pregatiti din timp vreo 200 de paturi, ca vine valul peste voi...cu 25 de paturi e frectie la un picior de lemn....si cel mai important: de unde o sa acoateti personal medical ptr tot ce urmeaza?
Titi
19.10.2020 15:50
nimic e bun, măi Titi? Facem ce putem, cu ce avem...
Sandro
20.10.2020 06:57
Poate face Titi mai mult. De comentat toti suntem buni.
coco
20.10.2020 09:27
Clasa I cu buda in camera, uau!

Draga coco , draga sandro,
poate dati o mina de ajutor pentru saloanele cu urmatoarele 25 de paturi. De-or mai fi bani si pentru astea....
Buda in camera
20.10.2020 15:28
Din aceeasi categorie
Forumul German

qhouse sibiu

Palatul Brukenthal Avrig

sevis

Comunicat de presa final

Vacanta Eurotrip
info
publicare anunturi
Licitatie publica

accentmedia