Spitalul Județean pierde încă un om de valoare

Acasa >

Articol

Spitalul Județean Sibiu a pierdut unul dintre oamenii dedicați, îndrăgiți și apreciați ai instituției. Octavia Popa a fost coordonatoarea Policlinicii Ambulatoriu de Specialitate, iar decesul a îndurerat atât lumea medicală, cât și comunitatea sibiană. Foștii colegi de la SCJU au postat un mesaj emoționant pe pagina de socializare a instituției:

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Astăzi, cu durere în suflet, ne luăm rămas bun de la un om cu totul special. Octavia Popa a fost o parte importantă a familiei Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, un om cu un suflet cât o mie, care niciodată nu spunea „nu”, indiferent de problemă. Octăvița era omul soluțiilor, întruchiparea eficienței și a compasiunii față de cei din jur, iar prin bunătatea ei am crescut și noi, toți cei care am cunoscut-o și am îndrăgit-o. Și-a dedicat mai bine de 30 de ani din viață acestui spital, iar pentru asta îi mulțumim și sperăm ca ea să fi simțit toată dragostea pe care colegii și apropiații săi i-au purtat-o.  Transmitem sincere condoleanțe familiei îndurerate. Octăvița, vei rămâne mereu vie în sufletele noastre!”.

 

08 octombrie 2024 la 11:51

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 7 ore
Medieșenii sunt invitați, duminică, la ”Crosul Primăverii”
Primăria Municipiului Mediaș și CS Atletic Star Mediaș îi invită pe toți cei care susțin mișcarea în aer...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 13 ore
Fum negru la Vatican: Cardinalii nu au ajuns încă la un acord privind alegerea noului papă
Mii de oameni s-au adunat joi în Piața Sfântul Petru de la Vatican, în a doua zi a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 14 ore
Adrian Bibu, prezent la celebrarea a 77 de ani de la înființarea Statului Israel: „Un moment deosebit și profund emoționant”
Adrian Bibu, administratorul public al județului Sibiu, a reprezentat Consiliul Județean Sibiu la ceremonia aniversară dedicată celor 77...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 15 ore
Elevii sibieni descoperă lumea cunoașterii la Biblioteca ASTRA
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu găzduiește în această perioadă câteva activități speciale dedicate elevilor sibieni în cadrul programelor „Școala...
Actualitate
1 min de citit