Spitalul de Pediatrie Sibiu continuă digitalizarea, cu fonduri europene

Acasa >

Articol

Investițiile la Spitalul de Pediatrie din Sibiu continuă cu proiecte de digitizare, finanțate din fonduri europene, anunță Primăria Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Susținem Spitalul de Pediatrie în mod concret și consistent. Am extins spațiul destinat urgențelor pediatrice și l-am dotat cu aparaturi noi. Ambulatoriile Spitalului au fost extinse și am achiziționat zeci de aparaturi moderne pentru diagnosticare și tratament, livrarea lor fiind aproape încheiată. Acestea reprezintă o investiție de peste 17 milioane de lei pe care am realizat-o doar în ultimii 2 ani pentru spitalul pe care noi îl avem în administrare din punct de vedere al infrastructurii. Și continuăm: am depus două proiecte în cadrul PNRR, unul pentru eficientizarea energetică a clădirii de pe str. Transilvaniei, și un al doilea pentru reabilitarea blocului operator al Spitalului. Am pregătit și acest proiect pentru continuarea digitalizării Spitalului de Pediatrie pe care îl supun aprobării Consiliului Local, pentru a putea solicita finanțare europeană”, spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Proiectul “Digitalizarea Spitalului de Pediatrie Sibiu” va fi depus pe Componenta 7 a PNRR de către Spitalul de Pediatrie și Primăria Sibiu, în parteneriat. Investiția estimată la 2,4 milioane de lei include:

Extinderea Sistemului Informatic Medical Integrat din Spitalul de Pediatrie Sibiu se va face prin crearea unei aplicații mobile pentru medici și asistente care vor utiliza tablete în locul fișelor clasice de observație și vor putea accesa de lângă patul pacientului dosarul medical cu investigații medicale și diagnostice.

Implementarea unei componente “voice to text” prin care se vor transcrie automat observațiile medicale și rezultatele investigațiilor imagistice, crearea unui modul “dosar îngrijire pacient”, un plan de îngrijiri completat direct la patul pacientului sunt prevăzute în proiect.

O componentă de telemedicină care va asigura de la distanță legătura dintre medicii specialiști și pacienți

Un modul de analize medicale și financiare va permite comparația multianuală a peste 50 de indicatori de performanță ai Spitalului.

Prin același proiect se va face achiziționarea de echipamente hardware de infrastructură IT și conectarea prin cablu și wireless a corpurilor de clădire ale Spitalului de pe străzile Pompeiu Onofreiu, G. Barițiu și Transilvaniei.

 Custom Image Custom Image

22 ianuarie 2023 la 12:00

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 oră
Vremea încă e capricioasă în zona alpină a Munților Făgăraș, iar Transfăgărășanul rămâne închis între Bâlea Cascadă și Bâlea Lac
În ciuda eforturilor depuse zilele trecute de drumari, care au acționat pentru îndepărtarea stratului de zăpadă încă existent...
Actualitate
1 min de citit
Autor b.o.n.
acum 13 ore
Medieșenii sunt invitați, duminică, la ”Crosul Primăverii”
Primăria Municipiului Mediaș și CS Atletic Star Mediaș îi invită pe toți cei care susțin mișcarea în aer...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 20 ore
Fum negru la Vatican: Cardinalii nu au ajuns încă la un acord privind alegerea noului papă
Mii de oameni s-au adunat joi în Piața Sfântul Petru de la Vatican, în a doua zi a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 21 ore
Adrian Bibu, prezent la celebrarea a 77 de ani de la înființarea Statului Israel: „Un moment deosebit și profund emoționant”
Adrian Bibu, administratorul public al județului Sibiu, a reprezentat Consiliul Județean Sibiu la ceremonia aniversară dedicată celor 77...
Actualitate
2 min de citit