Spectacolul Secției germane a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS), "Woyzeck" este prezentat în 2 octombrie la Timișoara în cadrul manifestării "Theater Connection / teatrul care ne unește". "Woyzeck" a primit Premiul UNITER în 2024 pentru lighting designul realizat de Michael Bischoff și a fost nominalizat pentru Cea mai bună regie – Hunor Horváth și Edith Buttingsrud Pedersen.

Spectacolul va fi prezentat de la ora 19.30, la Centrul Regional de Afaceri Timișoara, CRAFT, Bulevardul Eroilor de la Tisa, nr. 22. Producția TNRS chestionează condițiile în care se naște violența. Spectatorii acestei montări – nominalizată anul acesta la premiul UNITER pentru cea mai bună regie – sunt invitați să asiste la tragedia umană a unei societăți care se îndreaptă spre autodistrugere, iar mijloacele de a găsi salvarea presupun o schimbare totală de mentalitate. Spectacol are loc în limba germană, cu traducere în limbile română și engleză.

Ideea unui schimb între cele două teatre germane din România, Teatrul German de Stat din Timișoara și Secția germană a Teatrului Național „Radu Stanca”, se bazează pe o tradiție veche a celor două teatre de limbă germană din România, care a fost susținută de Forumul Banatului și Transilvaniei. Directorii generali ai celor două instituții de cultură, Constantin Chiriac și Lucian Vărșăndan, și-au propus să reînvie această tradiție. Anul acesta, spectacolul Teatrului German de Stat Timișoara „TSCHICK. De ce am furat mașina” de Wolfgang Herrndorf, regia Irisz Kovacs, nominalizat la UNITER pentru cea mai bună regie, a fost prezentată la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu.

Spectacolul TNRS este o punere în discuție a condițiilor în care violența ia naștere. Wozyeck este un tată nelegitim, un subordonat umilit, subiectul unui experiment medical, o victimă, un făptaș, o persoană bună și ucigașul Mariei. Spectatorii sunt invitați să asiste la tragedia umană a unei societăți ce se îndreaptă spre autodistrugere, precum și la mijloacele de a găsi o salvare printr-o schimbare totală de mentalitate.

Informații suplimentare despre spectacol

WOYZECK, de: Georg Büchner. Regie şi Dramaturgie: Hunor Horváth. Coregrafie şi Regie: Edith Buttingsrud Pedersen. Scenografie: Előd Golicza. Costume: Zsofia Gabor. Video Design: Dan Basu. Light Design: Michael Bischoff. Ilustrație muzicală: Hunor Horváth. Muzică adițională: Mihai Dobre. Reinterpretare și claviatură: Tamás Kolozsi. Maestru de cor: Melinda Martha Samson. Pregătire muzicală: Vlad Robaș. Subtitrare și traducere: Ioana Moldovan

Distribuția: Johanna Adam, Emöke Boldizsár, Daniel Bucher, Eva Frățilă, Patrick Imbrescu, Fabiola Petri, Daniel Plier, Theodora Sandu, Ana Tiepac, Gyan Ros Zimmermann, Roxana Armenciu, Ada Bicfalvi, Stefan Chelimîndră, David Cristian, Ioana-Alberta Dima, Isabela Haiduc, Maria Maftei, Ania Petrean, Malena Silberschmidt, Andra Stoian, Ana-Maria Ștefan, Melania Veselu, Anna Voinea

Cu „Woyzeck”, Georg Büchner, la doar 23 de ani, a scris un text scenic întunecat, poetic, puternic din punct de vedere vizual și profund emoționant, bazat pe cazuri reale pe care Büchner le-a cercetat în detaliu. A început să lucreze la „Woyzeck” în 1836, lansând în lume o operă excepțională ce avea să fie cu mult înaintea timpului său. Prin acest text, a cărui primă montare scenică a avut loc abia în 1913, modernismul și-a făcut intrarea în literatura dramatică germană. În cele 27 de scene ale sale, textul explorează abisurile umane, îngerii și demonii interiori, ilustrând degenerarea umană, în favoarea animalității sale.

Piesa lui Büchner se bazează pe cazul real al soldatului Woyzeck, care și-a ucis iubita prin înjunghiere, fiind condamnat la moarte pentru asta în 1824. Büchner era familiarizat cu faptele acestui caz penal istoric, despre care s-au scris rapoarte juridice, medicale și psihologice. Textul descrie o crimă din gelozie și detaliile care au precedat acest eveniment tragic: Woyzeck, „băiat bun și diavol sărac”, împins financiar la marginea cea mai de jos a societății, umilit de superiorii săi, transformat în obiect de studiu de către mediul academic, este la mila lipsei radicale de empatie a mediului său. El devine astfel vinovat după ce temerile, impulsurile și dorințele sale izbucnesc în mod obscen. Dar „Woyzeck” depășește cu mult tristul caz individual al unei creaturi maltratate. Büchner se folosește de „subiectul Woyzeck” pentru a examina problema dependenței noastre de condițiile sociale care „se află dincolo de noi”, de libertatea individuală și de determinarea fatală. În lupta sa pentru existență împotriva acestei societăți fără scrupule și depravate, care și-a pierdut orice moralitate, Woyzeck nu a avut nicio șansă și nu mai are nimic care să se opună propriei sale distrugeri.

„Fiecare ființă umană este un abis; te amețește când privești în adânc.”

Woyzeck trăiește în cadrul unui sistem social caracterizat de o brutalitate la care fiecare este supus fără să știe. Până și cei care îi provoacă violență lui Woyzeck sunt prinși în contextul general. Woyzeck devine victima unei violențe oarbe, absurde și sistematice. El este un simplu soldat, care servește un căpitan ca frizer. Nu își poate întreține iubita, Marie, și copilul lor din salariul său, așa că lucrează și ca subiect de test medical. Consecințele experimentelor îl slăbesc atât de mult, încât se pierde tot mai mult într-o lume a iluziilor. Astfel, Woyzeck – în ciuda eforturilor sale cinstite de a fi o persoană bună – sfârșește prin a fi înghițit de abis într-o societate care nu-i oferă niciun sprijin.