Tribuna
PNL
Spectacolul „Cenușăreasa. Doar o poveste?”, sold-out, la "Gong”
Spectacolul „Cenușăreasa. Doar o poveste?”, sold-out, la

Biletele pentru cele șase reprezentații a spectacolului “Cenușăreasa. Doar o poveste? programate la finalul acestei săptămâni au fost deja epuizate. Pe scena curții interioare a Teatrului “Gong” vor urca păpușarii Angela Páskuy, Claudia Stühler, Adrian Prohaska și Jenö Major.

 Spectacolul va fi prezentat în aer liber, în curtea interioară a teatrului, cu respectarea regulilor de distanțare socială și de prevenire a răspândirii noului tip de coronavirus.

 “Una dintre cele mai frumoase povești din toate timpurile prinde viață într-o montare de excepție despre prietenie și miracolul viselor. Actorii Teatrului „Gong” aduc un omagiu Sibiului romantic, printr-o montare ce reinventează povestea Cenușăresei în Palatul Brukenthal. Spectacolul imaginat de Èva Lábadi, pe ritmuri muzicale și cu mult umor, se constituie ca o pledoarie plină de candoare pentru lumea basmelor ca pilon al copilăriei universale și al bucuriei inocente. Producția de la Sibiu se bucură de contribuția unor artiști importanți ca scenograful Dio Zoltán, co-fondator al Teatrului Ort Iki din Debrecen (Ungaria) sau compozitorul Cári Tibor, laureat al premiului UNITER pentru muzică în teatru”, spun organizatorii.

Potrivit reprezentanților teatrului, spectacolul este prezentat în limba română și are o durată de aproximativ 45 de minute. Acesta se adresează copiilor cu vârsta peste trei ani. Având în vedere contextul epidemiologic, la o reprezentație vor participa doar membrii aceleiași familii, astfel încât să nu existe niciun risc de interacțiune între copii din grupuri străine. Din acest motiv, spectacolul va avea șase reprezentații, dar la cererea publicului se pot programa reprezentații suplimentare. (L.S)

 





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Food will win de war

Publica anunturi

Palatul Brukenthal Avrig

management dirigentie inofrmare

Vacanta Eurotrip
info
Licitatie publica

accentmedia