Tribuna
PNL
Spălătorii în aer liber
Alexandra CHEŞCU
793 vizualizari

Astra Film le-a pregătit cinefililor ultima producţie care are ca temă munca. Astfel, filmul propus în cadrul programului Cinemateca Astra Film 2009, care poate fi vizionat miercuri, 7 octombrie, de la ora 14, este cel al regizorului Giorgio Garini, "Dhobighat / Dhobighat". Producţia elveţiano-italiană aduce în prim-plan India, concentrându-se asupra unei instituţii care trezeşte neîncrederea occidentalilor - spălătoria în aer liber.

Cele mai mari spălătorii

Dhobighat denumesc cele mai mari spălătorii din lume, obişnuite în oraşele indiene. Aici spălatul nu se face acasă, ci reprezintă îndeletnicirea de generaţii întregi a dhobi wallahs. Numai în Mumbay, fostul Bombay, "spălătórii" sunt în număr de patru mii, ei fiind cei care spală, usucă, calcă şi livrează la domiciliu hainele a 15 milioane de locuitori. Faima dhobi wallahs vine din felul misterios şi precis prin care identifică rufele, pentru că nicio haină nu se rătăceşte, ea ajungând întotdeauna la destinaţie.
Filmul se apropie de existenţa spălătorilor, consideraţi aparţinătorii unei clase inferioare, făcând o trecere dincolo de exotism, în lumea lor reală. Producţia lui Giorgio Garini poate fi vizionată la sala de proiecţii Astra Film, aflată în Piaţa Huet, nr. 12.




comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Forumul German

qhouse sibiu

Palatul Brukenthal Avrig

sevis

Comunicat de presa final

Vacanta Eurotrip
info
publicare anunturi
Licitatie publica

accentmedia