Tribuna
Sorobanul și aritmetica mentală japoneză, temele unei întâlniri la ULBS
Sorobanul și aritmetica mentală japoneză, temele unei întâlniri la ULBS
Sorobanul și aritmetica mentală japoneză, ca metode de suport pentru educația, dezvoltarea armonioasă și pregătirea copiilor pentru viitor, au reprezentat tema unui eveniment desfășurat recent de Logiclub Smart Education Center, în parteneriat cu ULBS și incubator107 Sibiu. Prezentarea a avut loc la Centrul de Învățare LEARN al EDU-HUB ULBS.


În cadrul unei ceremonii speciale, Logiclub - Smart Education Center a devenit, după aproape un an de pregătire intensă și examinări trecute cu succes ale mentorilor, primul centru de Soroban din România, certificat de școala japoneză numărul unu, ISHIDO-SHIKI. Sensei Kenichi Ishido, invitatul special al serii de 25 septembrie, a înființat această școală în urmă cu 46 ani.
Andreea Matei, fondator Logiclub Smart, împreună cu Sensei Kenichi Ishido și psihoterapeutul Codruța Răbăgel au expus beneficiile metodei Soroban pentru dezvoltarea copiilor, în contextul educației pozitive și al necesității creării unor competențe esențiale pentru viitor. Organizatorii au făcut, de asemenea, câteva demonstrații uimitoare de calcul mental și au descris activitatea Logiclub - Smart Education Center.


”Am fost onorați de vizita domului Sensei Ishido și a echipei sale de profesori japonezi la Sibiu și ne-am bucurat să devenim, prin certificarea primită, parte a marii familii Ishido-shiki și a Fundației de Soroban din Japonia. Acum suntem siguri că ne aflăm pe drumul cel bun prin acest parteneriat și de aici încolo, începem să construim, să dezvoltăm potențial, să creăm aripi pentru viitorul  copiilor din Sibiu”, a spus Andreea Matei.


Sensei Ishido s-a declarat fericit după prima sa vizită în România:


„Am fost foarte fericit să vin pentru prima dată în România și să acord suportul nostru pentru Logiclub Smart. Metoda de studiu Ishido-shiki este extrem de apreciată în Japonia deoarece mărește capacitățile de concentrare, de procesare a informațiilor, dezvoltă încrederea copiilor în forțele proprii și o serie de alte multe beneficii. Ne dorim să răspândim filozofia și valorile Ishido-shiki în centrul creat de Andreea și - de ce nu?- în întreaga Românie, la momentul oportun”.


Logiclub-Smart Education Center care, între timp, și-a deschis porțile pentru cursanții din Sibiu, începând cu 30 Septembrie 2019, este un start-up din comunitatea sibiană, finanțat prin proiectul Start-UP Hub: Laboratorul antreprenorilor din cadrul programului ”România Start-Up Plus”, implementat de Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu în parteneriat cu Konfida.
Pentru detalii și înscrieri la cursurile de Soroban dedicate copiilor cu vârste între cinci și 14 ani, cei interesați pot accesa site-ul www.logiclub.ro sau suna la numărul de telefon 0744 390 540. (A. M.)





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Tribuna
Licitatie publica