Cancelaria Sfântului Sinod a anunţat că bisericile din toată ţara rămân deschise, iar slujbele religioase vor avea loc doar în aer liber, lângă lăcaşurile de cult, cu participarea a maximum 100 de persoane care trebuie să păstreze distanţa de cel puţin un metru între ele.
Lăcaşurile de cult vor fi deschise credincioşilor pe întreaga perioadă a săptămânii, încât preoţii slujitori să poată răspunde tuturor solicitărilor privind Spovedania, Împărtăşania şi citirea unor rugăciuni. Astfel, va fi evitată aglomeraţia credincioşilor la slujbele de sâmbătă şi duminică.
"În contextul epidemiei cu noul coronavirus (COVID-19), Cancelaria Sfântului Sinod a transmis miercuri, 18 martie 2020, îndrumări actualizate pentru parohii şi mănăstiri: respectarea măsurilor dispuse de autorităţile publice şi cooperarea cu acestea, asigurându-se totodată libertatea religioasă a credincioşilor de a participa la viaţa liturgică a Bisericii şi de a primi asistenţă religioasă; desfăşurarea slujbelor religioase doar în aer liber, de regulă lângă lăcaşul de cult (altar de vară sau pridvor), cu participarea a maximum 100 de persoane, păstrând distanţa de minimum un metru între participanţi", se arată într-un document postat miercuri pe site-ul Agenţiei Basilica a Patriarhiei Române, citat de Agerpres.
Cancelaria Sfântului Sinod a explicat parohiilor şi mănăstirilor ce măsuri trebuie să respecte pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu coronavirus. La intrarea în lăcaşurile de cult, recomandările Ministerului Sănătăţii trebuie afişate în locuri vizibile.
În măsura în care este posibil, Patriarhia Română recomandă reprezentanţilor unităţilor de cult să se consulte cu cadre medicale competente pentru a găsi cele mai potrivite metode de stopare a răspândirii noului coronavirus. Astfel, căile de acces trebuie să fie dezinfectate, iar lăcaşurile de cult aerisite corespunzător. De asemenea, persoanele care dau semne de gripă trebuie îndrumate către unităţi medicale.
Patriarhia Română recomandă asigurarea unei zone de igienizare a mâinilor, cu produse necesare pentru aceasta (apă, săpun, dezinfectanţi etc.), în proximitatea lăcaşurilor de cult.
"Pentru a evita aglomerarea credincioşilor în spaţiul de cult, în timpul săvârşirii Sfintei Liturghii se vor utiliza difuzoare exterioare sau Sfânta Liturghie se va săvârşi în aer liber, lângă lăcaşul de cult. Lăcaşurile de cult vor fi deschise zilnic credincioşilor pe întreaga perioadă a săptămânii, încât preoţii slujitori să poată răspunde tuturor solicitărilor privind Spovedania, Împărtăşania şi citirea unor rugăciuni. Astfel, se va evita aglomeraţia credincioşilor la slujbele de sâmbătă şi duminică", se arată în documentul citat.