Tribuna
Sibiul se măreşte cu 772 de hectare
Sibiul se măreşte cu 772 de hectare
* Odată cu adoptarea noului PUG, suprafaţa intravilanului municipiului Sibiu creşte cu aproape 20 de procente * Noile teritorii din zona Căii Şurii Mici, mutate din extravilan în intravilan, vor fi încadrate în zona de impozitare C * Terenul pe care este construită centura ocolitoare va trece în extravilan * Zona Câmpşor, o parte a Cartierului Tineretului şi Tropinii Noi vor fi reîncadrate din zona D în zona C * Modificările privind încadrarea în zonele de impozitare vor intra în vigoare de anul viitor * În 2012, impozitele rămân la nivelul celor de anul acesta *
Suprafaţa intravilanului municipiului Sibiu creşte cu 772 de hectare, odată cu intrarea în vigoare a noului PUG al Sibiului, prin trecerea în intravilan a acestei suprafeţe de teren extravilan, situată în zona Căii Şurii Mici, a anunţat ieri, în conferinţa de presă, primarul Sibiului, Klaus Iohannis.
În acest moment, Sibiul măsoară în intravilan 4.772 de hectare, iar noua suprafaţă introdusă înseamnă o creştere de aprope 20 de procente.
Începând de anul viitor, terenurile din această zonă vor fi încadrate în zona de impozitare C. Modificările vor fi votate în şedinţa de luna aceasta a Consiliului Local.
Impozitele şi taxele locale pentru anul 2012 nu cresc, ci vor rămâne la nivelul celor de anul acesta.

Reîncadrări pentru Tineretului şi Câmpşor

Prin aceeaşi hotărâre, Zona Câmpşor şi o parte a Cartierului Tineretului vor fi reîncadrate, tot de anul viitor, din zona de impozitare D în zona C.
Modificarea vine deoarece noul PUG al Sibiului prevede că Zona Câmpşor este o arie rezidenţială, iar în partea din Cartierul Tineretului, care va fi încadrată în zona de impozitare C, s-au finalizat lucrările la reţelele de utilităţi şi drumuri.
Şi aria numită Tropinii Noi, de la ieşirea din Sibiu către Răşinari trece din zona D în zona C.
Pentru terenurile şi construcţiile care trec din zona D în zona C, impozitul va fi diferit anul viitor şi va fi mai mare, spre exemplu, cu 8 lei pentru o casă de 100 metri pătraţi şi cu 13 lei pentru un teren de 100 metri pătraţi.
Terenul pe care a fost construită centura ocolitoare şi zona de protecţie a ei vor ieşi din intravilanul municipiului şi vor fi încadrate ca extravilan.
Şi cele 10 hectare din zona Calea Poplăcii, pe care ar putea fi construit Spitalul de Urgenţă intră în intravilan în zona C.



comentarii
7 comentarii

Stie sa-mi spuna cineva daca HCL Sibiu 161 / 28.05.2010 a fost abrogata? daca nu, rezulta ca cei din Tropinii Noi (adica in cimp) vor plati impozit ca cei de pe Constitutiei, Teclu, Argesului, Dima adica fostul traseu al traficului greu din oras....Oare e corect????!!!
PDL-ist
20.05.2011 07:54
Sa plateasca si ei! Noua ne-au distrus casele! Atata vibratie de la traficul greu! Nu ne-a despagubit nimeni cu nimic si platim in continuare impozit foarte mare, cica zona A.
Maria
20.05.2011 08:10
Pentru PD-L-ist : Intreaba-l pe Basescu pentru ca voi habar nu aveti pe ce lume traiti,bine !Daca nu ai timp sa conversezi cu cel mai iubit dintre pamanteni,adica cu fiinta extraordinara,cauta pe siteul primariei si vezi ce te intereseaza.Nu cred ca folosesti internetul doar pentru filmulete,sau poate ma insel !
Pentru Maria :platim cu totii,cu varf si indesat.La voi este o alta problema,ati construit casele in locul nepotrivit !
je
20.05.2011 08:28
Concluzie, de ce v-ati construit casele si blocurile pe drumul pe unde trec TIR-urile ?? :)))
ID
20.05.2011 08:44
cand se vor construi locuinte in zona Campsor respectiv cand vor fi introduse utilitatile si acolo?
ada
20.05.2011 09:35
sa moari tu, nu capra vecinului!! daca tie ti greu, trebuie sa fie asa si la altu?? iti meriti soarta, daca asa gandesti!!
pt Maria in 20.05.2011 08:10 ( 194.169.191.113 )
20.05.2011 18:35
*mori
pt Maria in 20.05.2011 08:10 ( 194.169.191.113 ) in 20.05.2011 18:35 ( 88.158.216.228 )
20.05.2011 18:36
Din aceeasi categorie
Muzeul Astra

SEVIS

Vacanta Eurotrip
info
A.D.I. Eco Sibiu
EVENIMENT TV
Comunicat Carmangeria Imperial final
Licitatie publica

accentmedia