Numărul de cazuri noi de COVID-19 a scăzut în aproape 3 săptămâni cu peste 80 la sută. La începutul lunii noiembrie, aveam zile cu peste 700 de cazuri noi diagnosticate în 24 de ore, iar luni, în 22 noiembrie, au fost confirmate doar 98 de cazuri.
Și în spitale, situația s-a mai relaxat, cel puțin în Unitățile de Primiri Urgențe. De la numărul imens de cazuri ajunse la UPU Sibiu, când zona tampon era plină de pacienți, la fel și Sala Sindicală, duminică în UPU erau patru pacienți, iar în Sala Sindicală tot atâția.
„Suntem mai bine acum, cam ca la nivelul lunii septembrie, înainte de începerea școlii. Eu sper că lucrurile se îndreaptă într-o direcție bună. În UPU nu mai avem foarte multe cazuri, începem să respirăm, dar nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece. Este un semnal pozitiv, sperăm să trecem de valul 4 și să respirăm puțin pentru că valul 5 sigur va veni”, a declarat, pentru Tribuna, dr. Cotizo Draia, medic la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgențe Sibiu.
Chiar dacă scade numărul cazurilor noi și cel al internărilor, situația se menține la același nivel de la începutul lunii în secțiile de Terapie Intensivă, unde sunt pacienții cu forme severe.
98 de cazuri în ultimele 24 de ore
În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS-CoV-2 un număr de 41.965 de persoane, dintre care 98 de persoane au fost confirmate în ultimele 24 de ore.
Până în 22 noiembrie, au fost declarate vindecate 36.309 persoane, iar 1.554 de persoane au decedat.
Luni, la ora 08.00 erau spitalizate un număr de 268 de persoane, dintre care la ATI erau 45 persoane (43 de adulți, doi minori).
La nivelul județului Sibiu în ultimele 24 de ore s-au efectuat 461 de teste, dintre care 63 RT-PCR și 398 de teste rapide.
Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției are în monitorizare 956 de persoane aflate în carantină și 754 de persoane în izolare.
Rata de incidență cumulată la nivelul județului Sibiu este de 3,99/1000 de locuitori în ultimele 14 zile.