Tribuna
Sibiu. Obrăznicii în Piaţa Cibin: "Faceţi-vă grădini, dacă vreţi legume, nu mai veniţi la noi!"
Sibiu. Obrăznicii în Piaţa Cibin:
© Arhiva Tribuna

Azi nu vorbim de pieţarii care vând, nestingheriţi, mici fără ca pe caserolă să se "întâmple" vreun termen de garanţie ori ceva informaţii despre cine e şi ce mai face el, producătorul. Nu. Dacă potera şi opeceul dorm, de ce să se deranjeze el, pieţarul, să şi respecte  regulile şi, implicit, legea, nu? Azi vorbim despre alte apucături care n-ar trebui să existe mai ales acum, în vremurile când, în cârdăşie cu statul şi organele lui, supermaketurile par să câştige la scor lupta cu ţăranul român şi marfa lui. 
Un damf nesuferit, de bişniţă, m-a încolţit, zilele trecute, când am ochit nişte roşii oarecum asemănătoare cu ălea cinstite din pârg de august: 15 lei kilogramul! Hmm, ăştia precis sunt legumicultori pesede, îmi şuieră un gând cu suflet hain. Că legumicultorii ăia buni aşază gutui pe tarabă, şi mere golden, nu? Pare mult, însă dacă le compari cu cele de la mall, unde găseşti caserole de 250 de grame la 7-8 lei, sunt chiar ieftine. Văd şi cu 10, cu 8, ba chiar şi cu 5 lei, unele mai neam de traistă. Iau pere, morcovi şi câţiva dovlecei. Nişte ardei mai arătoşi aruncă ocheade: 8 lei kilul, nu 6 cum zărisem mai devreme. N-apuc să aleg câţiva că, ageră ca un magician de duminică,  precupeaţa îmi îndeasă în pungă unul pe jumătate stricat. Apoi încă unul. Deşi negociasem, tocmai ca să nu iau plasă,  că pot să-mi aleg ce-mi place. 
Da, ştiu că produsele n-au ajuns prin magie pe tarabă, dar orice atingere în plus înseamnă riscuri inutile. Iar despre mănuşi ori mască nici nu poate fi vorba: suntem totuşi la piaţă, ce naiba? Cine să-i verifice pe inconştienţii din spatele tarabei? Îi arăt "vinovaţii" şi în loc  de-o ... amiabilă, duduia mă apostrofează de parcă piaţa ar fi moşia ei: "Nu vă place, faceţi-vă grădini dacă vreţi legume, să nu mai veniţi la noi!" 
I-am urat să-şi facă ea clienţi acasă, în grădină, să-i cultive de mici, dacă vrea încasări, să nu mai vină până aici să certe muşteriii, că avem şi noi mârlanii noştri, nu mai e nevoie de alte obrăznicii şi nici de "olteni" care vorbesc cu "O fost" şi "O văzt", după care mi-am văzut de drum. 
Câteva tarabe mai încolo am găsit ardeii doriţi la o bunică de la care toată vara mi-am asigurat raţia de vinete. Mi i-am pus singur în pungă şi nu m-a mai luat nimeni la trei păzeşte. Nici că vreau legume bune, nici că nu-mi plac cele stricate, nici că nu mi-a trecut prin cap să-mi fac propria grădină. 

 





comentarii
7 comentarii

Un articol prost, scris de un neghiob și publicat de niște ticăloși.
Un cititor
27.11.2020 07:54
Daca erai corect, mergeai direct la bunica de la care ai luat vinete toata vara. Dar ce sa vezi, m-ai dai o tura ca poate dincolo e mai ieftin. Asa-ti trebe daca te uiti la 1 leu si nu apreciezi munca intr-o gradina. Sper ca ti-ai invata lectia d-le Reporter anonim care nici numele nu ai avut curajul sa ti-l scrii
Ion
27.11.2020 09:32
sa te lasi de scris articole . un articol de 2 bani. iti pierzi vremea citind asa ceva, si un copil de 10 ani scrie mai frumos ca tine.
ion
27.11.2020 09:40
Chiar asa? O fi articolul mai modest, dar asta-i realitatea in piete! Vezi cate o duduie cu unghii lungi care vinde gogosari. In mod sigur, n-are gradina acasa! Iti pun si marfa stricata, nu poti sa cumperi 1/2 de kg... Si ne miram de ce merg unii la supermarket. De acolo mi-am ales 4 gogosari romanesti, ca n-am avut nevoie de mai mult. la murat am pus de mult!
Tanti Marioara
27.11.2020 10:51
n-am inteles-o pe aia cu oltenii care vorbesc cu "o fost" si "o vazt". nu era mai simplu sa o cauti direct pe bunica de la care te-ai aprovizionat toata vara cu vinete? unii parca sunteti mereu in cautare de scandal, de senzational.
eustache
27.11.2020 15:48
or fi si de astia obraznici nu zic nu
da deja in p cibin sint multi care merg la vinzator direct,il cunosc,s-a format o relatie client vinzator
eu in cibin merg anume la doi cu verdeturi (din primavara)si in hala de lapte,brinza la acelasi vinzator de 3 ani,unul oltean altul ardelean
articolul slabut
adi3
27.11.2020 17:25
N-am intervenit aici, până acum.
Cei care spun că articolul este"slab" (fără a spune de ce nu e "gras"), nu emit o părere asupra temei articolului: respectul "vânzătorului" faţă de cel din faţa lui. Că despre respect faţă de propria persoană...
Acum câţiva ani am fost pus în faţa unor situaţii asemănătoare. Dar nu mi-au recomandat să mă ocup de grădinărit, ci să mă duc la Carrefour, dacă vreau marfă pe alese, ceea ce şi fac de atunci.
Văzând reacţiile cititorilor, autorul este un curajos! Să dai piept cu atâţi "autori" care nu ştiu, sau nu pot, să scrie româneşte (inclusiv de pe telefonul GSM) este o dovadă de curaj!
Nu aştept comentarii, nici pozitive, nici negative, intervenţia mea este în sprijinul autorului.
P.S. Un popor european are un proverb: "Un prost găseşte întotdeauna unul mai prost decât el." Se aplică oricui, inclusiv mie!
32Hermann
28.11.2020 21:40
Din aceeasi categorie
Palatul Brukenthal Avrig

Electrica Furnizare

sevis

Q-House

publicare anunturi

COMUNICAT DE PRESA

Vacanta Eurotrip
info
Licitatie publica

accentmedia