Tribuna
Sibienii au rămas
Andra MARINESCU
2470 vizualizari
Sibienii au rămas
E un pic răcoare afară. E forfotă şi nerăbdare. Şi lume să se întrebe ce s–ar întâmpla... "Poate dacă ploaia s–ar opri". Dar, de fapt, nici nu a început. 3.000 de sibieni – şi nu numai – s–au strâns sâmbătă seară, de la ora 19, în Piaţa Mică, unde trupele Domino şi Cargo au încântat spectatorii cu piesele lor renumite, ale căror refrene le–au fredonat alături de publicul numeros circa trei ore. Evenimentul s–a datorat inaugurării Centrului de colectare selectivă a deşeurilor electrice şi electrocasnice (DEEE), de pe strada Henri Coandă.
Rock-ul s-a... reciclat în acest weekend, în centrul istoric al Sibiului. Piaţa Mică a găzduit sâmbătă concer­tele Domino, trupă sibiană, şi Cargo. Prima care a urcat pe scenă a fost formaţia Domino, când trio-ul a făcut şi o primă remarcă: "Sunteţi foarte mulţi!", a spus Sebastian Marcovici. Timp de o oră, acesta, alături de Romulus Cipariu, cel care a "mânuit" ţambalul, şi Valentin Oancea, responsabil cu tobele, spectatorii au putut asculta muzică rock, presă­rată cu tendinţe folclorice. Cu ei, "Au înnebunit salcâmii". Şi, printre, altele, au cântat şi "M-am jurat că n-oi mai bea", "Bun îi vinul ghiurghiuliu", "Ai-ţa" şi "Song for Doina", ultimele două piese fiind nou lansate. Au încântat publicul prin implicarea de care au dat dovadă, aplaudând odată cu cei prezenţi, lăsându-şi oamenii să îi completeze. Ţambalul a avut "sarcina" de a nuanţa că tradiţia - trupa - nu o lasă, iar tobele, pe care, cu patos, Valentin Oancea le-a "bătut", au întregit piesele Domino. Mai mult decât atât, Sebastian Marcovici s-a apropiat de public şi l-a îndemnat la dinamism. Printre piese, Domino insera şi "Sibiu rocks, Recycling rocks, Domino rocks!". Ca să îşi provoace auditoriul să... "rock-uiască". La finalul concertului, liceenii de la Colegiul Naţional "Octavian Goga", care au ajutat la organizarea evenimentului, au urcat pe scenă, în aplauzele tuturor. Domino a celebrat, cu această ocazie, zece luni de la înfiinţare şi           şi-a invitat publicul să ^i fie alături şi la spectacolul de un an, din ianuarie 2014.

Nimeni nu a mai... "Avut ţigări"

Cargo a fost următoarea trupă, mult aşteptată, de altfel. Cu "Ziua vrăjitoarelor" au început membrii formaţiei seara. Gălăgie, refrene şi dansuri s-au observat în mulţime. Unii au dat din cap, alţii au dansat cu perechea sau în grupurile de prieteni. Neîncetat. Au spus că "Nu pot trăi fără tine", au cântat "Anarhia" şi noua piesă, "Nu mă lăsa să-mi fie dor". Cea mai zgomotoasă melodie a fost aceea când mai mult de jumătate din cei prezenţi au urlat că "Nu mai am ţigări/ Nu mai am ţigări/ Nu mai am ţigări/ Nu am ce fuma!". În momentul în care cei de la Cargo au început această piesă, tot mai mulţi tineri păreau că se identifică în versuri. Pe scenă, alături de Cargo, când au fost "Călare pe motoare", a urcat şi o mireasă. Aceasta a dansat şi a cântat, după care a coborât, din nou, în mulţime.
Cargo a fost prezentă în Sibiu datorită inaugurării Centrului de colectare selectivă a deşeurilor electrice şi electrocasnice, pe strada Henri Coandă. "Ne-am asociat cu ROREC că face bine naturii", au motivat aceştia. 
După aproximativ trei ore, evenimentul a ajuns la final. Trupele şi-au încheiat concertele, iar spectatorii şi-au găsit un loc să se încălzească, alegând să bea un ceai într-un local - unde cu greu găseai un loc - sau să meargă acasă.




comentarii
3 comentarii

Auzi exprimare la jurnalista tribunista : Spectatorii si-au gasit un loc sa se incalzeasca sau sa mearga acasa" !! Mare caracter, monser.
Balin Claga
21.10.2013 19:06
ce nu intelegi?nu e lb romana?carcoteli...
damar
21.10.2013 22:12
Daca tu pleci acasa numai cand iti gasesti loc pentru asa ceva.. esti mare maestre.
@damar
21.10.2013 22:39
Din aceeasi categorie
Palatul Brukenthal Avrig

Electrica Furnizare

sevis

Q-House

publicare anunturi

Grant pentru capital de lucru TURTHA & SAVOURY SRL

Comunicat_de_Presa_Fagus ROM

Comunicat_de_Presa_ELLIXIRZ BAR

Vacanta Eurotrip
info
Licitatie publica

accentmedia