Tribuna
PNL
Sibian care s-a apropiat nepermis de mult de fosta concubină, cercetat penal
Sibian care s-a apropiat nepermis de mult de fosta concubină, cercetat penal
© Răzvan NEGRU/Arhiva

Un sibian de 54 de ani, căruia îi era interzis să se apropie de fosta concubină, a fost reținut, iar o instanță urmează să se pronunțe asupra unei posibile măsuri restrictive de libertate, după ce a încălcat ordinul de protecție emis de Judecătoria Sibiu.

Polițiștii Secției I Poliție Urbană Sibiu îl cercetează pe sibianul de 54 de ani pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a hotărârii judecătorești.

În urma activităților de cercetare penală efectuate de către polițiști, s-a stabilit faptul că acesta s-ar fi apropiat la o distanță mai mică de 30 de metri de fosta concubină, în timp ce aceasta se afla pe strada Dorului din municipiul Sibiu, încălcând astfel prevederile ordinului de protecție emis de Judecătoria Sibiu la data de 30 ianuarie 2020.

Bărbatul a fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanță și urmează ca la expirarea măsurii să fie prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei alte măsuri preventive. (L. B.)





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Food will win de war

Publica anunturi

Palatul Brukenthal Avrig

management dirigentie inofrmare

Vacanta Eurotrip
info
Licitatie publica

accentmedia