Unul din subiectele favorite ale discuţiilor despre Sibiul de altădată este fostul ştrand din Valea Aurie, de la locul numit "Moara lui Schreier". Amintiri, istorioare, cum a fost, cum era apa, cum era fără cartierul de blocuri, etc., etc. Uite că, involuntar, am descoperit că istoricul ştrand cu apă rece nu a dispărut 100% de pe harta Sibiului.

Venind de la Zoo Sibiu, pe drumul care străbate întreaga Vale Aurie, exact în spatele bisericii, încă mai există o construcţie din beton, ca un jgheab-adăpătoare. Atrage atenţia, pentru că nu poate fi legat de nimic din ce avem acum acolo: biserica şi construcţiile anexe, drumul asfaltat sau locul de joacă. Deci putea fi "legat" de fostul şi popularul ştrand de acolo.
Ipoteza mi-a fost confirmată când am pus imaginea pe grupul "Alt-Hermannstadt in Ansichtskarten, Fotos, Gemälden und Grafiken". Da, este ce a rămas din alimentarea cu apă a vechiului ştrand.
„Baia” din Valea Aurie, de la Moara lui Schreyer, a fost deschisă la 9 iunie 1910. „Schreyer-Mûhle Freibad” era un loc elegant, într-un peisaj superb (care şi acum arată la fel, în ciuda "civilizaţiei" de secol XXI. Apa era rece, unii spun că avea cam 15 grade, dar  lumea era mai puţin sensibilă, iar o baie răco­ roasă într-o zi de vară, în zona pădurii şi lacurilor Văii Aurii, era binevenită.
Ştrandul a rezistat aproximativ 60 de ani, fiind unul din locurile populare unde se aduna tineretul vremii. Între anii '60 şi '70, ştrandul de la Valea Aurie a mai avut o „zvâcnire” de viaţă, când "s-a tras" conducta cu apă, dinspre munte. Apa din bazine era alimentată via o ţeavă de fontă, înclinată, ce venea dinspre panta de către moară. Apoi ştrandul a decăzut la rangul de ruină utilă (adică nişte bazine cu nimic). În anii '70 mai este pomenită  o operaţiune de „igienizare” a locului, realizată  de un grup de elevi de la liceul „Octavian Goga”, pomeniţi de Ioan Mariş în „Cronica..” sa,  la 2 august 1973: „lucrează la complexul sportiv Valea Aurie”. Profesor coordonator (de clasă germană), era acum cunoscutul poet Walther Johrendt. S-au curăţat bazinele, s-au reparat scândurile cabinelor, iar "freibad”-ul a mai mers un timp. După aceea, a murit definitiv, doar toamna, se aduceau, de către „gospodarii” din zonă, în bazinul secat, fructe de tot felul, pentru a sta acolo tot anotimpul rece pentru a se face borhotul necesar "fabricării" rachiului.

Mai aflăm via comentariile cititorilor, şi câteva povestioare despre ştrandul de la Moara lui Schreyer: "în septembrie 1962, a aparut aici un "ins îmbrăcat cu nădragi găuriţi şi încălţat cu bocanci. A făcut tot felul de figuri comice pe marginea bazinului, apoi a căzut în apă. A revenit, a făcut din nou mascarada şi a plonjat în cap. Cei care urmăreau scena se prăpădeau de râs. Am aflat mai apoi că era un actor de la Teatrul German". "Pentru cei economi, exista posibilitatea de a sări gardul ( la porţiunea de mică vizibilitate din aval". "Îmi aduc aminte că în august 1961 un copil de un an, nesupravegheat, a căzut în bazin. Trei tipi au sărit imediat sa-l salveze".
Oricum, o bucată de istorie recentă se ambiţionează să existe. Până mai poate.