Tribuna
PNL
AMVONUL & TRIBUNA.
Și s-a însănătoșit sluga lui în ceasul acela (Matei 8. 5-13)
Pr. Constantin NECULA
1610 vizualizari
Și s-a însănătoșit sluga lui în ceasul acela (Matei 8. 5-13)

Hristos e chemat în ajutor. De un dușman absolut al neamului său. Un sutaș. Din oastea dușmanului de la Roma. Care nu-l cheamă nici măcar pentru sine, ci pentru sluga sa. Sclavul său. Domnul acceptă chemarea. Pe când hotărăște se meargă după sutaș să-i vindece „ordonanța”, sutașul rostește cele mai frumoase cuvinte care pot defini icoana smereniei umane: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu, ci numai cu cuvântul și se va vindeca sluga mea” (Matei 8.8). Atât de important e glasul acesta al smereniei încât se păstrează în rugăciunile dinaintea Împărtășirii cu Trupul și Sângele Mântuitorului. Lui Maister Eckhart (von Hochheim, 1260-1328) îi aparține o frumoasă „diagnoză” asupra omului: „Cuvântul om, potrivit înțelesului său în limba latină, înseamnă cel ce se pleacă în fața lui Dumnezeu și I se supune cu tot ce este el și cu tot ce are el, care privește numai în sus către Dumnezeu și nu către ceea ce-i aparține, către ceea ce se află în spatele lui, sub el sau alături de el. Aceasta este deplina și adevărata umilință: omul își trage numele de la pământ. Eu n-am să mai adaug nimic mai mult. Atunci când spunem om, acest cuvânt înseamnă ceva mai înalt, deasupra naturii, deasupra timpului, deasupra a tot ceea ce este întors către timp sau are plăcerea timpului și spun același lucru și despre spațiu și despre corporalitate. Pe de altă parte, acest om nu are ceva comun cu nimic altceva, adică nu are nici formă, nici asemănare cu ceva și nu știe nimic despre neant, în așa fel încât nu găsește, nu percepe neantul nicăieri în el; neantul îi este atât de îndepărtat, încât în sine regăsește doar viață pură, ființă, adevăr și bunătate. Cine este astfel alcătuit, acela este cu adevărat un om nobil” (Benedictus Deus. Tratate și Predici, Ed. a II-a, Herald, 2019, p. 128).

Suntem dinaintea unui astfel de om în ce-l privește pe sutaș. Pus peste o sută de oameni se comportă ca un nobil. Îl ascultăm în dialog cu Hristos. În fond, liderul religios al unui popor cotropit. Nu merită prea multe cuvinte. Ba chiar i-ar putea porunci. De aici frumusețea întâlnirii acesteia. Omul-nobil vede pe Dumnezeu în Dumnezeu. Intuiție de militar încercat? Cunoscător al Legii în parte, dar o simte. Intuiește că dinaintea lui nu este unul dintre oamenii obișnuiți. Simte că nu are de a face cu un cucerit. Simte... cuceritorul. Iar Domnul se simte de un soi cu El. Un om care renunță la aerele de ocupant, de comandant de oști, la aroganța cuceritorului. Care avea, în fond, putere deplină. Un sutaș mai înțelept decât Ponțiu Pilat. Care doar întreabă ce este adevărul, dar nu-l simte. Omul-nobil nu întreabă nimic, ci doar intuiește și o face bine. E un soi de milă de sluga sa care-l face să semene teribil cu Hristos. Îl face din neamul Lui. Un Dumnezeu Căruia-i pasă de ultimul dintre oamenii Săi, de oricare dintre noi, robii săi. Chiar cei care cred că e umilitor să fii slujitorul Său. Reacția ostașului supus Romei este remarcabilă și din acest punct de vedere. Să fi fost prima oară când îl vede pe Iisus? Să-l fi entuziasmat alte cuvinte ale Lui? În fond, sutașul pare liderul trupelor ce locuiau în Capernaum, orașul cel mai aproape de Muntele pe care tocmai rostise Fericirile și cele cuprinse în Evanghelia Fericirilor. Să fi fost acolo? Ori, atent, remarcase vindecarea leprosului pe care Domnul o realizează imediat după ajungerea în oraș (Matei 8. 2-4). Cert este că nu pregetă să se coboare la nivelul slugii acesteia a Romei care este Hristos-ocupatul. Recunoaște în El pe Ebed-Iahve, Sluga Domnului. Pentru că așa se va defini fundamental Hristos în prezența Sa între noi, oamenii. Ca slujitor al nostru. Ca Dumnezeu întrupat pentru ca niciodată omul să nu-și mai poarte suferința în singurătate. Să nu-i fie grea nici condiția socială și nici subordonarea față de oameni. Hristos așază astfel în miezul ierarhiei umane iubirea, empatia și colaborarea. Abaterile din iubire în care ne trăim viețile face și mai frumoasă întâlnirea dintre Hristos și sutaș. Modalitatea lui de a se prezenta dinaintea Domnului părându-i-se exagerată și că poruncește acțiuni care decurg din însăși funcția sa socială ar putea pune pe gânduri pe mulți. Se vede că nu din jignirea subalternilor se naște autoritatea. Și nici din minciuna publică drept metodă socială. Până astăzi cred că modelul sutașului e viu. Adevărata autoritate se naște din smerirea dinaintea lui Dumnezeu și acordul empatic cu aproapele. Când aceste două lucruri lipsesc ne lipsim de izvorul autorității care este Hristos. Tainică misiune pentru un străin de neamul lui Israel, nu? Să te învețe după mii de ani că adevărata valoare a omeniei este noblețea sa, atingerea de taina înțelegerii lui Dumnezeu. Un alt fragment din Maister Eckhart merită reținut în context, definind una dintre caracteristicile omului-nobil: „...spun că omul nobil își trage întreaga sa ființă, viață și beatitudine numai din Dumnezeu, alături de Dumnezeu și în Dumnezeu, și nicidecum din cunoașterea, contemplarea și iubirea de Dumnezeu sau de ceva asemănător. Iată de ce Domnul spune pe drept cuvânt că adevărata viață veșnică înseamnă a-l cunoaște pe Dumnezeu. Cum este, oare, cu putință ca omul să știe că îl cunoaște pe Dumnezeu, când el nu se cunoaște nici măcar pe sine însuși? Căci, neîndoielnic omul nu se cunoaște nici pe sine și nimic altceva, ci, într-adevăr, numai pe Dumnezeu, atunci când ajunge și este fericit în adâncul beatitudinii. Dar când sufletul recunoaște că Îl cunoaște pe Dumnezeu, el dobândește în același timp atât cunoașterea lui Dumnezeu cât și a lui însuși” (Benedictus Deus, ed.cit, p. 130).

La aceasta m-a dus cu gândul reacția sutașului. Văzând pe Dumnezeu, s-a văzut pe sine precum era. Sluga avea nevoie de ajutor. Dar pricepe că el însuși este slugă. Domnul îi descoperă slujirea. Îl face împreună-slujitor cu El. Un soi de sutaș al lui Hristos. De la sutașul-slugă împărăției Romei la sutașul-slujitor Împărăției lui Dumnezeu. Un singur pas. Înainte, în căutarea Celui care vindecă. E impresionant că Domnul pune în seama lui, a sutașului ocupant, vindecarea slujitorului – pe care-l putem socoti „ordonanța” ofițerului roman. Acel „du-te, fie ție precum ai crezut” urmat de vindecarea imediată a omului aflat în necaz (Matei 8. 13) ne arată că Însuși Domnul făcuse exact același parcurs de încredere în Tatăl Ceresc pe care îl făcuse și sutașul în raport cu Dumnezeu care i se arăta dinaintea ochilor. Un Dumnezeu-sutaș trimis de Tatăl în lume pentru a-i ajuta exact pe cei care-i sunt slugi-bolnave. Textul Evangheliei ne obligă la o minimă estimare a modului în care ne așezăm dinaintea lui Hristos. În ce mod anume înțelegem că nu ne vrea slugoii lui, ci slujitori fermi, atenți la cei care au nevoie reală de ajutorul Lui. Nu, nu ne vrea niște lingăi de circumstanțe, ci oameni care ne asumăm misiunile și nu rănim cu ele. Cuvintele sutașului nu-l judecă dinaintea Cuvântului. Își știe locul. Cum rar ni-l știm pe al nostru. Nici umbră de îngâmfarea ocupantului. Nici un cuvânt scrâșnit printre dinți. Nici o înjurătură cazonă care să facă mai atent pe Hristos la sluga sa. O nesfârșită cordialitate. Care-l ține viu în Evanghelie până astăzi.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
qhouse sibiu

Publica anunturi

Palatul Brukenthal Avrig

Comunicat lansare „Inovare prin informatizare la nivelul Consiliului Judetean Sibiu

Vacanta Eurotrip
info
Licitatie publica

accentmedia