Tribuna
Şi ei au fost copii. Îi recunoaşteţi?
Sorana MAIER
11401 vizualizari
Şi ei au fost copii. Îi recunoaşteţi?
Acum sunt oameni mari. Conduc oraşe, judeţe, salvează vieţi, duc renumele şi tradiţiile Sibiului dincolo de graniţele ţării sau ne reprezintă în Parlament. Sunt părinţi sau chiar bunici, sunt mătuşi şi unchi. Dar şi ei au fost copii. Şi i-am rugat să îşi găsească un răgaz şi să caute în albume vechi, să le răsfoiască şi să se oprească la fotografiile de care îi leagă amintiri dragi din copilărie. Au făcut-o cu plăcere şi cu bucurie şi în minte le-au revenit amintiri vechi, pe care probabil le credeau pierdute, despre vremuri în care colindau dealurile din jurul satului natal, făceau excursii lungi cu bicicleta la lacurile de la Ocna, se jucau "Tri şi fuga" sau petreceau clipe pline de iubire în braţele bunicilor. Şi-au însoţit fotografiile de câteva fragmente de copilărie aşternute pe hârtie.

Pe mulţi dintre ei nu poţi să îi recunoşti în fotografiile alb - negru, îngălbenite de vreme, dar ochii care privesc spre obiectivul camerei de fotografiat sunt aceiaşi.


Primarul Astrid Fodor - adorată de părinţi, a avut o copilărie fericită, cu excursii, drumeţii şi lecturi

Soarta mi-a rezervat o copilărie foarte fericită, cu un tată care m-a adorat şi răsfăţat şi cu o mamă care, cu siguranţă, nutrea aceleaşi sentimente, dar era mai reţinută în a le afişa.

Nu mi-a lipsit nimic, deşi erau vremuri grele, eu nu le-am resimţit, am fost prioritatea numărul unu în viaţa părinţilor mei, a bunicilor şi a mătuşilor, tinere şi necăsătorite.

Am locuit în zona Dobrun, într-o curte mare cu mulţi copii, jucându-ne de dimineaţa până seara.

Cititul poveştilor de către mama înainte de culcare era o regulă nescrisă. De fapt, mama avea o adevărată pasiune în a-mi citi, la început poveşti, după care cărţi pentru fetiţe, nu doar seara, ci în toate după-amiezile ploioase sau geroase.

Duminica stăteam foarte rar acasă. Fie că mergeam în Dumbrava, iar seara la Bolta Rece, fie se pleca, în grup mai mare, cu bicicletele la Ocna sau undeva pe malul Cibinului, în afara oraşului.

Concediul părinţilor tot aşa ni-l petreceam, plecând zilnic undeva în excursie cu bicicletele.Totul a fost minunat, mai puţin unsul cu nămol la Ocna şi drumul către casă, cu bicicleta mea mică, după o zi la soare şi bălăceală.

Îmi plângeam singură de milă, dar degeaba. Norocul meu că după ce am mai crescut un pic, obiceiul s-a schimbat, şi plecam în concediu la mare.

Astrid Fodor, primar interimar al Sibiului

 

Silvia Macrea: Am crescut într-o casă în care se juca şi se cânta


Am avut o copilărie frumoasă, petrecută într-o familie veselă şi plină de viaţă. Am crescut într-o casă în care se juca şi se cânta, în care tradiţiile erau la loc de cinste. Copilă fiind, am petrecut ore întregi în sălile de repetiţii alături de părinţii mei şi Junii Sibiului. Îmi plăcea să ascult muzica, să văd Junii cum repetă şi adormeam pe băncile din sala de repetiţii. şi mă trezeam tot în sunetul muzicii populare şi al bătăilor în cizmă ale Junilor.


Când nu eram alături de părinţi, eram cu bunicii, la ţară. Am preluat de la bunicii mei bunătatea şi simplitatea omului de la ţară, respectul pentru oameni. De la ei şi de la părinţii mei am învăţat să apreciez traiul simplu, pita şi slănina mâncate vara la sapă, cântecele ascultate seara.
În acelaşi timp, paralel cu tradiţia în care am crescut, părinţii mei şi-au dorit să învăţ franceză, germană, să învăţ să cânt la pian. Sincer, nu m-a atras pianul; mie tot la dansuri îmi plăcea, acolo mă simţeam în largul meu. şi ce vedeam în sala de repetiţii şi în spectacole, aplicam cu prietenii, la joacă. şi în Sibiu şi la bunici, am avut noroc de prieteni buni, pe care îi am şi astăzi. Cu ei mă jucam până seara târziuRaţele şi vânătorii, săream coarda şi chiar ne jucam punând în scenă mici . Pregăteam rolurile pentru fiecare, montam dansuri, făceam programe de spectacol, făceam cortine din cearceafuri,  tăiam, din ziare, bilete de intrare; pentru pauze pregăteam prăjituri şi sucuri. Părinţii, bunicii, unchii, mătuşile şi vecinii erau spectatorii noştri.
La cinci ani am avut bucuria să joc pentru prima oară, pe scenă, alături de Junii Sibiului. Îmi amintesc şi acum momentul de parcă ar fi fost ieri: eram la Mamaia, eu am intrat prima în scenă la jiană, iar Junesele după mine… încă văd mulţimea de oameni care ovaţionau. La sfârşit i-am zis tatălui meu: „Aşa-i că am dansat bine?! Nu am greşit deloc. M-a aplaudat lumea.”Bucuria pură a jocului de copil o retrăiesc şi acum, la maturitate, în fiecare spectacol pe care îl pun în scenă alături de Junii Sibiului. Nu degeaba e vorba din bătrâni, cum creşti de mic copil, aşa eşti şi adult.
Un 1 iunie cu totul special a fost cel în care părinţii mi-au dăruit prima bicicletă. Mama, cadru didactic, îmi spuneau mereu: Dacă înveţi şi ai note bune, de 1 iunie primeşti o bicicletă. În dar, pentru rezultatele foarte bune de la învăţătură în clasa a IV-a, am primit Pegas-ul mult dorit. Am fost extrem de bucuroasă.
Mă bucur din suflet că am avut o copilărie adevărată, mă bucur de educaţia pe care am primit-o şi de dragostea cu care am fost mereu înconjurată, de părinţi, de sora mea mare şi  bunici.
De 1 iunie, le urez copiilor tot ce e mai bun pe lume, o copilărie plină de farmec şi joc, de candoare şi iubire, de experienţe frumoase care să îi definească la maturitate. La mulţi ani!

Silvia Macrea, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul - Junii” Sibiu


Fotografia din dreapta a fost realizată în anul 1979 de un fotograf francez şi a fost premiată la un Concurs Internaţional de Fotografie.



Medicul Livia Ognean: ”O bucurie pe care se pare că o duc cu mine din copilărie”


O fotografie din copilărie. Ok. Ar trebui să nu fie prea greu. Dar nu e nici uşor. Aleg câteva, vreo 10, care îmi plac cel mai mult. Păpuşi, baloane, concedii cu părinţii, veveriţe de hrănit. Cu toate păpuşile, un băieţoi de fată, cu părul scurt, tare-tare blond, “păpădie” îmi spuneau unii, spre supărarea mea. Uimiri, nedumeriri, îmbufnări, fiţe de singur copil (până atunci). Mama, tata – tineri, fericiţi. În braţele bunicii de care mi-e tare, tare dor. Până la urmă aleg. Din două – una. În prima mama e fericită de primii mei paşi, la un an. În a doua descopăr eu însămi bucuria primilor paşi. O aleg pe aceasta pentru că, până la urmă cred că asta sunt eu. Îmi place să fac mereu ceva nou. Şi încep mereu lucrurile cu bucurie. O bucurie pe care se pare că o duc cu mine din copilărie. O copilărie ca oricare alta, petrecută în cea mare parte la bunica, la ţară, la curte, cu animale, cu prieteni, cu jocuri şi bătăi, cu bucuria mersului desculţ vara, a dovleacului copt în ler toamna, a colindelor prin zăpezi iarna, a cununilor de păpădie primăvara şi apoi cu pufoşenia primilor pui de raţă, de găină. O copilărie frumoasă în care mă mai retrag câteodată. Ca azi, de exemplu. Doresc tuturor copiilor o copilărie cel puţin la fel de frumoasă ca a mea.

Dr. Livia Ognean, şeful Secţiei Terapie Intensivă Neonatală, a Spitalului Clinic Judeţean Sibiu şi preşedintele Asociaţiei Baby Care



Paul Jürgen Porr: Le sunt recunoscător părinţilor pentru educaţie


Le sunt profund recunoscător părinţilor pentru educaţia pe care mi-au dat-o, mai ales pentru educaţia independentă şi când spun acest lucru mă refer la faptul că, în clasa a IV-a, spre exemplu, am fost pentru prima dată fără părinţi în excursie. Apoi în clasa a V-a am fost în prima mea tabără de pionieri. Sigur că excursiile în străinătate au venit mai târziu, în clasa a X-a când am fost în Budapesta.
Prin comparaţie, faţă de vremurile noastre, fiul meu la 5 luni văzuse deja 3 ţări, iar fiica mea intrauterin deja vizitase patru ţări...
Am copilărit la Mediaş, unde am absolvit şi liceul, iar multe din vacanţe le petreceam la bunicii din partea tatălui, în localitatea Vulcan din judeţul Braşov.
Le urez copiilor o copilărie fericită, cum poate noi nu am avut, dar atunci nu realizam. Pentru noi era oricum fericire!
Dr. Paul Jürgen Porr, preşedintele Forumului Democrat al Germanilor din România şi consilier judeţean


Raluca Turcan: Am avut o copilărie marcată de multă muncă!


De la vârsta de 5 ani am studiat pianul, încercând să fac performanţă la concursuri naţionale şi internaţionale, am făcut sport mult, aparent în contradicţie aparentă chiar cu partea muzicală. 10 ani am făcut karate, în echipe cu foarte mulţi băieţi şi puţine fete. De parcă mă pregăteam pentru politică.:)
Zile de 1 Iunie, le-am petrecut de cele mai multe ori la concursuri de pian pentru că în acea perioadă se desfăşura un mare concurs naţional de pian, "Lira de Aur".
ştiu că-i mai spuneam mamei că mi-aş dori să fiu un copil "normal", să văd cum e ca după şcoală şi meditaţii să mă joc cu ceilalţi copii. Nu am aflat cum e.
Dacă trag linie acum, cred că a meritat!
Raluca Turcan, preşedinte Partidul Naţional Liberal Sibiu



Ramona Todericiu: "Mi-e atât de dor de copilărie!"


Fiecare perioadă a vieţii are frumuseţea ei, fiecare are farmecul ei, provocările ei, reuşitele ei! Cu toate acestea, niciuna nu se compară cu perioada copilăriei de care îmi amintesc mereu şi de care îmi este atât de dor! Mi-e dor de copilărie, o copilărie frumoasă, fără griji, plină de bucurii şi veselie în care eram inconjurată de dragostea părinţilor mei. Mi-e dor de vremea aceea în care eram împreună cu sora mea, împărţeam aceeaşi cameră, citeam aceleaşi cărţi, purtam aceleaşi haine, aveam aceiaşi prieteni. Da... Mi-e dor de coplilărie, de parfumul ei... A mea are parfumul teiului înflorit, al ierbii proaspăt cosite, al măcrişului, al "reginei nopţii"... al bunicii.
Da ... Mi-e dor de copilărie, de gustul ei. A mea are gustul cireşelor coapte, al strugurilor aurii din vie, al compotului de gutui de pe dulapul bunicii, al cozonacilor rumeniţi scoşi din cuptor.
Mi-e dor să stau ceasuri întregi şi să admir luna, să urmăresc rândunelele cum îşi învaţă puii să zboare, să împodobesc bradul, să visez.... Mi-e atât de dor!!!
Ramona TODERICIU, director general administrativ adjunct al Universităţii "Lucian Blaga" Sibiu


Ioan Axente: copilărie plină de aventuri pe Valea Hârtibaciului


Am avut o copilărie fericită, o copilărie diferită de cea a copiilor de acum, dar plină de bucurii şi aventuri.
Am proaspete în memorie amintirile din satul meu, Beneşti, legate de ieşirile cu ceilalţi copii la scăldat, de drumeţiile pe coclaurile din jur şi de întârzierile repetate, care îi îngrijorau pe părinţi. Degeaba tata se supăra de fiecare dată când mă duceam la scăldat pe Valea Hârtibaciului şi mă întorceam târziu acasă, data viitoare făceam la fel. Bucuria de a colinda împrejurimile şi de a mă juca cu ceilalţi copii era mult mai mare decât teama de pedeapsă. Uitam şi de foame şi de mâncare toată ziua, doar ca să mă joc şi să fiu cu ceilalţi copii.
La Beneşti am făcut clasele I-IV şi la Alţâna clasa a V-VI, iar apoi dintr-a VII-a am venit la Sibiu. A fost greu de tot, am suferit şi am plâns, m-am adaptat greu la viaţa în oraş, după o copilărie liberă şi fericită la ţară, dar în timp am trecut şi peste acest lucru.
Le doresc tuturor copiilor să aibă parte de o copilărie fericită şi lipsită de griji!
Ioan Axente, deputat sibian, Partidul Social Democrat

"Tri şi fuga", jocul copilăriei lui Ciprian Ştefan


Ciprian Anghel Ştefan, managerul general al C.N.M. ASTRA, este de loc din comuna Blăjeni, judeţul Hunedoara. Cu alte cuvinte, este moţ şi nu a făcut din asta un secret nici măcar o dată. Prin urmare, a şi copilărit în Ţara Moţilor, un loc idilic, plin cu verdeaţă şi populat cu oameni care se îmbracă în straie tradiţionale în zilele de sărbători.  Ciprian Ştefan a copilărit alături de cei doi fraţi ai săi, Călin şi Cristian, într-o gospodărie situată la poalele Munţilor Apuseni. Jocul copilăriel sale a fost cel numit "Tri  şi fuga", pe care managerul general al CNM ASTRA îl descrie acum ca fiind o versiune adaptată a oinei româneşti.
 "Copilăria a însemnat pentru mine formarea şi călirea ca om, ca bărbat şi ca profesionist. Am cei mai grozavi fraţi şi cei mai harnici părinti, iar Dumnezeu a fost darnic cu mine să mă lase într-o astfel de familie. De mic am mers la muncă, dar mi-a plăcut şi cartea. Un rol esenţial în educaţia mea l-a avut bunicul meu, Ştefan Gheorghe, profesor de istorie şi de geografie la Liceul Teoretic din oraşul Gura Barza”.
 Ciprian Anghel Ştefan, managerul CNM ASTRA.


Adrian Tibu: "Am ştiut că Moş Crăciun nu există încă de la vârsta de patru ani"


Cred că am avut o copilărie binecuvântată, cu părinţi care m-au făcut să râd şi să plâng. Cu veri cu lecturi obligatorii, pe care chiar le citeam. Îmi aduc aminte cu drag de maşina primită cadou pe care o împărţeam cu fraţii mei. Era o maşină mare, cu pedale şi volan pe bune, de la „Bucuria Copiilor”.
După ce nu am mai încăput în ea, m-am apucat să îmi vopsesc camera de unul singur. Altfel, am fost cuminte. Poate prea cuminte. Eram fratele mai mare. Am ştiut că Moş Crăciun nu există încă de la vârsta de patru ani, dar am putut testa şi alege cadourile de Crăciun pentru ceilalţi. Cred că cel mai important e să nu ne pierdem încântarea şi curiozitatea din copilărie.

Adrian TIBU, managerul Teatrului Gong


Cristian Roman: N-am uitat niciodată frumoasele vacanţe petrecute la ţară

Mi-amintesc cu drag de copilăria mea, în care i-am avut alături pe fraţii mei, pe bunici şi pe părinţi. Bucuriile noastre nu veneau din lucruri materiale, eram o familie medie, părinţii mei munceau şi făceau tot posibilul să avem o viaţă bună. Peste acea perioadă pluteşte însă amintirea copilului fără griji, fericit, mergând la biserică alături de bunici şi, bineînţeles, preocupat de jocurile copilăriei, cu verişori şi prieteni.
N-am uitat niciodată frumoasele vacanţe petrecute la ţară, iarna – la săniuş şi colindat, iar vara, la scăldat, pescuit şi cules de fructe.


Apoi, când am mai crescut, am avut două pasiuni: fotbalul şi cititul. De aceea, toate economiile mele mergeau fie pe cumpărarea de cărţi, fie de mingi. Mi s-a întâmplat să îmi doresc foarte mult să cumpăr o carte odată şi, pentru că nu aveam suficienţi bani, am spălat sticle şi borcane din cămară, pe care le-am vândut la un centru de colectare. Mai era o problemă cu achiziţionarea de cărţi în comunism – dacă voiam să cumpăr cartea pe care doream, tipărită într-un tiraj limitat, gestionat atent de vânzătoarea de la librărie, eram obligat să mai cumpăr pe lângă aceea şi cărţi socialiste, pe care nu le voia nimeni. Astfel, ajungeam acasă uneori cu câte o plasă de cărţi. La citit nu am renunţat niciodată, însă de fotbal m-am lăsat în clasa a V-a, pentru că mi-am dat seama că îmi afectează rezultatele la învăţătură. Decizia nu l-a şocat atât de mult pe tatăl meu, care mă visa un mare fotbalist, cât pe mama, care nu dorea ca eu „să pierd vremea cu fotbalul” şi de fiecare dată trebuia să mă furişez să merg la antrenamente.
Au fost vremuri frumoase, de care îmi aduc aminte oricând cu plăcere şi nostalgie, desluşind din mulţimea de experienţe trăite atunci şi pe cele care m-au format ulterior ca adult.
Le doresc tuturor copiilor să fie preţuiţi, respectaţi şi iubiţi necondiţionat! La mulţi ani!

Cristian Roman, prefectul judeţului Sibiu
 






comentarii
5 comentarii

A?a da, felicit?ri
Da
01.06.2016 02:18
Tribuna dixit: pupincurism 100%!...Ma asteptam la un editorial de Dragos Bako...Ce cauta venetica Turcan?...Sa se duca in Botosaniul natal!
Ioan Ardeleanul
01.06.2016 04:17
Un articol dragut. Toti am fost copii canva. La multi ani de 1 iunie!
alin
01.06.2016 08:36
Unul din personajele prezentate nu prea are ce c?uta aici. Nu conduce ora?e, jude?e, nu reprezint? pe nimeni
amuzat
01.06.2016 17:25
d-lui Adrian : da? fantastic ! si eu care i scriam scrisori lui Mos Craciun...nici nu sti ce dezamagit sant...
-
05.06.2016 22:48
Din aceeasi categorie
SEVIS

E-pneu

PARCUL MEMORIAL  MULTICULTURA

Vacanta Eurotrip
info
A.D.I. Eco Sibiu
EVENIMENT TV
Muzeul Astra
codul postal
VISA MEDICA
Licitatie publica

accentmedia