Tribuna
Sfârşit de partidă
Sfârşit de partidă
*Să râdem cu Samuel Beckett - asta ne propun actorii Teatrului Naţional "Radu Stanca" în cel mai nou spectacol al instituţiei* Spectacolul se joacă sâmbătă şi duminică şi este pus în scenă, alături de oameni de teatru din Luxemburg*
Patru actori ai Teatrului Naţional "Radu Stanca" - Cristian Stanca, Pali Vecsei, Mariana Presecan, Dan Glasu -şi patru luxemburghezi - Charles Müller, regizor, Anouk Schiltz, scenograf, Guz Wagner, dramaturg, şi Željko Šestak, light design - pun în scenă un nou spectacol, un nou text de Samuel Beckett. La patru ani de la prima întâlnire cu "Aşteptându-l pe Godot", publicul sibian e provocat la o întâlnire cu un altfel de Beckett, un Beckett pe care regizorul Charles Müller îl abordează şi din perspectivă umoristică. "Beckett nu e un autor vesel, ci deprimant, dar am vrut să-l contrazic şi să-l fac să fie jucat împotriva acestei depresii. Spectacolul nostru nu e o comedie, ci o tragicomedie", spune regizorul. "Sfârşit de partidă" este o meditaţie asupra morţii plasată într-un peisaj post-apocaliptic, plină de umor savuros şi cinism resemnat, şi are în centru doi oameni care deşi sunt dependenţi unul de celălalt, se află într-un continuu război.
Coproducţia "Sfârşit de partidă" reprezintă continuarea colaborării TNRS cu Theâtre d'Esch-sur-Alzette, o colaborare demarată în 2007 cu "Metamorfoze". "Cele două spectacole arată respectul pe care noi îl avem pentru trupa din Sibiu şi respectul pe care ei îl au pentru noi... Pentru mine, cele şase săptămâni din timpul repetiţiilor la piesa lui Beckett au fost şase săptămâni de bucurie, dincolo de toate problemele care apar între oameni de culturi diferite şi care sunt obişnuiţi cu metode de lucru diferite", adaugă Charles Müller. Colaborarea sibiano-luxemburgheză nu s-a limitat doar la prezenţa regizorului şi scenografului la Sibiu: decorurile şi costumele pentru spectacol au fost realizate în Luxemburg şi au fost transportate apoi la Sibiu, pe cheltuiala partenerilor luxemburghezi.
"Sfârşit de partidă" se joacă sâmbătă şi duminică, ora 19, la sediul TNRS, iar spectacolul va fi prezentat în cadrul ediţiei 2009 a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Pistele pentru biciclete

Medialcare24

Targul de Craciun

Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
Licitatie publica

ACCENT MEDIA