Tribuna
SEVIS
Șeful de la Radiologie, noul director medical al Spitalului de Urgență
Laura BUCIU
8849 vizualizari
Șeful de la Radiologie, noul director medical al Spitalului de Urgență

Medicul Florin Grosu, șeful Clinicii de Radiologie Imagistică Medicală, Medicină Nucleară, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu a câștigat concursul organizat de instituție pentru funcția de director medical.

Conf.univ.dr. Florin Grosu a obținut media 9,55, după ce a susținut trei probe: scris, interviu de selecție și proiect de specialitate.

Conf.univ.dr. Florin Grosu va încheia luni, în 18 martie, un contract de administrare cu managerul spitalului,  pe o perioadă de maxim trei ani. Postul de director medical a fost deținut, din luna decembrie 2018, cu caracter interimar, de conf. univ. dr. Călin Remus Cipăian.

Conf.univ.dr. Florin Grosu este absolvent al Facultății de Medicină „Victor Papilian”, specializarea Medicină Generală, din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. Din perioada studenției, a lucrat la Disciplina de Anatomie și Embriologie fiind succesiv laborant, preparator voluntar, preparator suplinitor, preparator titular și asistent universitar.

Din anul 2002 a fost șef lucrări la Disciplinele de Anatomie și Embriologie și la Histologie și Citologie. Este Conferențiar universitar din anul 2016 la Disciplina de Histologie și Citologie.

În Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu este angajat prin concurs, fiind medic rezident, apoi din 2001 medic specialist și din anul 2007 medic primar Radiologie, Imagistică Medicală având și atestate în studii complementare de Ecografie Generală, Computer Tomografie, Imagistică prin Rezonanță Nucleară și Management Sanitar.

Din anul 2017 este Medic Șef al Laboratorului de Radiologie și Imagistică Medicală.

Este Doctor în Medicină din anul 2006, abilitat în domeniul de studii universitare de doctorat domeniul Medicină din anul 2019. Este membru fondator al SMURD Sibiu și membru al Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Sibiului.

  • „Îl felicit pe domnul conferențiar dr. Florin Grosu pentru câștigarea concursului pentru funcția de director medical, îi doresc succes și sunt convins că vom face o echipă foarte bună cu scopul de a crește calitatea serviciilor medicale oferite de SCJU Sibiu. Pe domnul conferențiar Grosu îl recomandă o experiență îndelungată atât din punct de vedere didactic și medical cât și din punct de vedere administrativ, în calitate de președinte al Consiliului de Administrație al SCJU Sibiu, funcție pe care a deținut-o din anul 2016. Vreau, totodată, să le mulțumesc pentru activitatea susținută și doamnei conferențiar dr. Florina Popa, care a deținut funcția de director medical din august 2017 până în decembrie 2018, precum și domnului conf.dr. Călin Cipăian care a asigurat interimatul din decembrie 2018 până în prezent”, a declarat managerul SCJU Sibiu, ec. Cornel Benchea.




comentarii
1 comentarii

Cel mai oribil om pe care l-am cunosut vreodata....imi este mila de pacientii lui
Ina
05.12.2020 03:50
Din aceeasi categorie
Electrica Furnizare

publicare anunturi

Somarest

Q-House

Vacanta Eurotrip
info
Palatul Brukenthal Avrig
Licitatie publica

accentmedia