Se deschide creșa din Avrig. Înscrierile încep în 19 august

Începând cu toamna acestui an (anul școlar 2024 – 2025), 69 de preșcolari din orașul Avrig, cu vârsta cuprinsă între trei luni și trei ani, vor putea beneficia de îngrijire și educație timpurie complementară la Creșa cu program prelungit Avrig, cea mai nouă structură cu această destinație inaugurată în județ.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Reprezentanții Școlii Gimnaziale Avrig, instituție de învățământ cu personalitate juridică care are în subordine și noua creșă, au anunțat zilele trecute, deschiderea așezământului și pentru perioada imediat următoare, demararea înscrierilor copiilor.

Creșa cu program prelungit Avrig este situată pe strada Gheorghe Lazăr, nr. 37, pe un teren din spatele Școlii Gimnaziale Avrig. Obiectivul este nou construit, cu respectarea tuturor normelor impuse de legislația în vigoare pentru clădirile cu asemenea utilitate și a fost finalizat la finalul anului 2023.   La noua structură vor putea fi primiți antepreșcolarii de pe raza Unității Administrativ – Teritoriale Avrig, numai în limita celor 69 de locuri disponibile. Conform organizării creșei, vor fi funcționale trei grupe, și anume: grupa mică, pentru copii cu vârsta între trei luni și un an – 9 locuri; grupa mijlocie, pentru copiii cu vârsta între un an și doi ani – 30 locuri; grupa mare, pentru copiii cu vârsta între doi și trei ani – 30 locuri.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Conform Anexei nr. 2 la Ordinul Ministerului Educației nr. 4801/2024, Ordinul privind aprobarea Metodologiei – cadru de înscriere a copiilor în unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar și în servicii de educație timpurie complementare, înscrierile se fac în perioada de ajustări, respectiv 19 – 29 august 2024.

După aprobarea posturilor, vor fi organizate concursurile pentru fiecare categorie de personal – didactic, auxiliar și nedidactic, atât la ISJ Sibiu, cât și la Școala Gimnazială Avrig”, se menționează într-o informare publică a Primăriei orașului Avrig.

Obiectivul de investiții ”Construire creșă în orașul Avrig, împrejmuire imobil și drum de acces”, a constat în construirea și dotarea unei creșe care va asigura toate funcțiunile impuse de normele actuale în domeniu, realizarea de alei și amenajări exterioare, împrejmuire și construirea unui drum de acces în incinta proprietății de pe strada Gheorghe Lazăr, nr. 37 (în spatele Școlii Gimnaziale Avrig).

Primăria orașului Avrig, în calitate de solicitant și beneficiar al asistenței financiare nerambursabile a implementat acest proiect. Noua creșă are un regim de înălțime D+P, cu o suprafață construită de 695 mp, din care suprafața desfășurată a clădirii este de 1.625 mp, pe o suprafață de teren de peste 2,7 hectare.

Finanțarea proiectului a fost asigurată de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în calitate de Autoritate de Management (finanțare nerambursabilă) și orașul Avrig, cu o cotă de cofinanțare care a depășit 65 %.

Creșa ce va fi deschisă începând cu luna septembrie este singura din orașul Avrig, iar obiectivul de investiții a fost implementat în premieră după 1989.

Autor
24 iulie 2024 la 07:31
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ștefania Vesa
acum 59 minute
De la aglomerație la liniște: Ziua Iei la Muzeul ASTRA
Autobuz plin de străini, oameni gălăgioși și mirosuri neplăcute. Așa mi-am început „călătoria” spre Muzeul ASTRA, de Ziua...
Eveniment
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 6 ore
Patru locuri din județul Sibiu unde ne putem răcori vara aceasta
Vara s-a instalat deja, iar sibienii caută soluții rapide pentru a face față temperaturilor ridicate. De la lacurile...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 7 ore
SONDAJ/ Copiii trăiesc fiecare moment oferit de FITS: „Este un festival interesant, frumos și balonos”
Mii de sibieni și turiști se bucură în aceste zile de Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 7 ore
Managerul Metropolis, de Ziua Iei: „Imitațiile de doi bani jignesc adevărata ie românească”
Ziua Universală a Iei este celebrată în fiecare an pe 24 iunie, încă din 2013, la inițiativa Andreei...
Eveniment
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 22 ore
Video/ Suspans la înălțime în Piața Mică: doi acrobați i-au ținut pe privitori cu sufletul la gură. Ce vedem în zilele următoare
Luni seara, Piața Mică din Sibiu s-a transformat într-o scenă spectaculoasă, unde sute de sibieni și turiști au...
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 zi
Suporterii sibieni, alături de orădeni după accidentul de pe Autostrada Soarelui în care a pierit un antrenor din staff-ul vicecampioanei
”În fața morții nu există rivalitate. Orădeni, fiți tari, aveți a noastră solidaritate”, au scris suporterii sibieni pe...
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 zi
Un sibian, accidentat pe trecerea de pietoni, pe strada Rahova
Polițiștii rutieri intervin la un accident produs pe strada Rahova din municipiul Sibiu. Din primele verificări efectuate la...
Actualitate
1 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 1 zi
Din luna august, Filarmonica Sibiu nu își mai poate plăti angajații!
Situația bugetară în care se află Filarmonica de Stat Sibiu este periculoasă și conduce către oprirea activității instituției,...
Actualitate
11 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
(FOTO) Viorel Hizo a primit titlul de ”Cetățean de Onoare al Municipiului Sibiu” și cheia orașului. ”Pentru mine, Sibiul este acasă”
În cadrul unei ceremonii emoționante, găzduită de Primăria Sibiu, antrenorul sibian Viorel Hizo a primit, luni, titlul de...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Poliţia la “vânătoare” de şoferi care au consumat alcool. Nu au scăpat nici bicicliştii şi pietonii
IPJ Sibiu informează că, în perioada 16-22 iunie, polițiștii rutieri au participat la acțiunea "Alcohol & Drugs", desfășurată...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Mai multe premiere la sărbătoarea de suflet a gurenilor. Festivalul „Bujorul de munte” va înflori cu drumeții și proiecții de film în aer liber
În fiecare vară, comuna Gura Râului este cuprinsă de fermecul bujorului de munte, floare protejată pe care o...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Emoție și aplauze în a treia zi de FITS. Conferință Éric-Emmanuel Schmitt și coregrafie spectaculoasă în Piața Mare
A treia zi a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu a început cu un eveniment de excepție,...
Actualitate
2 min de citit