Tribuna
Scribul de marţi: Amintirea e viitorul trecutului în exil
Andrei ILENI
1152 vizualizari
Scribul de marţi: Amintirea e viitorul trecutului în exil

Cum se ştie - dar s-a spus altfel - amintirea nu are memorie mai lungă decât adevărul compromisului din seminţele şi bulbii pământenilor care îşi închipuie că au existat. Vreodată şi vremelnici, virtuali şi ursuzi. Apocaliptici în ţara lor, exilaţi între graniţele nedesenate de pe fâşia înţelepciunii, care se numeşte "ţara nimănui", în timp de conflict, dar şi când pacea multi-naţională nu le dă pace amintirilor: restrânse, la nivelul interpretativ al viitorului, asumat cu oiştea în împrejmuirea istoriei, la rândul ei zidită între amintiri ghimpate.

În exil (dacă îţi asumi suferinţa sau îţi modelezi "fuga de sine") se gândesc şi adevăruri spuse dincolo de graniţele nebănuite ale incertitudinii, dar se stă înafară. În funcţie de unde priveşti răsăritul, când te duce gândul la priveliştea apusului, roşiatic ca o furtună de nisipuri mişcătoare. Toate sunt închipuite, dar poţi afla că deşertul are doar închipuire morgană.

Exilatul e dublura extraterestrului din viziunea pământenilor. Nu este o închipuire, în perspectiva libertăţii, oarecum asumată prin curajul, indiferent, de multe ori, al viitorului trecutului.

În exil (dacă ai răbdare) se moare, ca peste tot şi cu bocete pe internet. Exilatul, din bunăvoie, stă înafară şi, câteodată, se face că îşi cugetă aspiraţiile.

Îşi pierde memoria, încercând să se modeleze în lutul frământat într-o altă reprezentare de sine.

Când se întăreşte memoria, printre mâinile "olarului" care mângâie trecutul nedefinit, dar se ţine de toartele unui prezent ciobit, ca o uimire pe vremea inventării roţii, când toţi migrau între ei. Cei care le-au urmat, s-au exilat în migraţii personale. Alţii au rămas în peştera trecutului.

 * * *

Exilul se destăinuie în marsupiul, uscat şi totalitar, al ideilor neîmplinite între cele două forme ale memoriei: consistenţa curajului şi vremelnicia spaimei din amintirea cotidiană.

Nu spun că adevărul este o opţiune sinceră. Încerc să mă conving, ca într-o idee de nicăieri, spre niciunde, că adevărul este o victimă colaterală, poate duplicitară, în care trecutul întrevede repetiţia memoriei.

Să spunem că adevărul (personalizat) e o idee care îşi exagerează (ca un artefact), transformată într-un obiect manufacturat şi plimbat între vitrinele muzeului de ceară şi arhiva din subsolul memoriei.

Dacă uiţi, îţi menajezi memoria. În exilul - dincolo de destăinuirea sincerităţii - cresc şi se înmulţesc cariile din uitarea cu sigiliul pe amintire. Unii îşi amintesc cum "trebuia" să uiţi, ca să uiţi că exişti.

Nu ştiu câţi îşi amintesc - dar s-a mai spus - că amintirea este politica uitării. E virală, când plămânii nu mai au consistenţa monologului din culisele memoriei exilate. De bunăvoie, ca o eutanasiere a viitorului trecut...





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Infinity Ink. Photography

ciclism.sibiu.ro

Vacanta Eurotrip
info
Publica anunturi
Licitatie publica

accentmedia