Tribuna
Jidvei
Schimbări în Codul Rutier: "La volan: tableta da, telefonul nu!" Ideea nu-i bătută-n cuie, ci doar în cap
Schimbări în Codul Rutier:
© Arhiva TRIBUNA

Mă, tare mi-ar place să văd cum mama zmeului născocesc legi şi reguli mintoşii de la hăţuri. Să stau undeva într-un colţ nevăzut, în vreun ungher care nu încape-n hartă, să văd. Mă, s-or screme? Le iese uşor ca unui licean o perlă nouă la BAC? Merg pe tradiţionalul "Hei-rup!" sau pe clasicul "Na-ţi-o frântă că ţi-am dres-o!"? Cum o fi oare, că uite: mintoşii au mai nestemat una care - ţineţi-vă bine! - aduce modificări Codului Rutier: şoferii vor putea folosi tableta la volan, însă nu şi telefonul. Mda, nu-i niciun fake, ce dilataţi aşa din irişi? Păcat că de folosit, şoferii nu pot folosi şi un pick-up. Cum de ce ? De pildă. Păi, ce-ar fi dacă-ntr-o depăşire şoferul mai schimbă şi vinilul? Nu ştiţi ce bine merge un "Highway to Hell" la drum lung! 
Uite, ca să n-avem vorbe, citez: 
"Un pachet de modificări legislative la Codul Rutier pune pe jar specialiștii. Ultimele clarificări arată că poți folosi tableta la volan, dar nu și telefonul, iar în cazul autobuzelor din Capitală se reglementează oficial și dreptul de a putea circula și pe linia de tramvai. Sunt păreri pro și contra, iar cei mai mulți spun că a fost abandonată siguranța rutieră", scrie digi24. Mbine, asta ca şi cum siguranţa rutieră ar fi fost până acum vreo vedetă. Să fim serioşi. La halul în care arată traficul de la noi, să mai pomeneşti de "siguranţă rutieră" e, cel mult, o glumă. Searbădă. Siguranţa rutieră nu-i, însă, vreo Fată Morgană. Ea-i cât se poate de reală, însă se încăpăţânează să locuiască în statele civilizate unde idioţii deranjaţi de pistele de biciclete aproape că nu există. Ori la noi nu-i cazul. Şi culmea: la noi, ăştia deranjaţi, sunt de obicei nişte tălâmbi care n-or să afle neam de neamul lor ce poate să-ţi ofere o zi petrecută cu bicicleta pe coclauri. 
Acuma, ideea cu "tableta da, telefonul nu" nu-i bătută-n cuie, ci doar în cap. "Reglementările" - admirabil termen! - sunt încă în dezbatere. Amenda pentru şoferii care vorbesc la telefon este de 500 de lei. Bine, excepţie fac cei de la Poliţia Locală. Ăia pot conduce şi în continuare vorbind, nestingheriţi, la telefon. Şi tot fără centură, că doar cine să-i amendeze pe ei, jupâneţii, nu? Cine să-i ia pe ei de guler sau măcar la întrebări? 
Altfel nu-i rău. Totul e ca atunci când porniţi la drum să nu uitaţi să luaţi tableta. Zilnic. Sau una la şase ore. După sfatul sănătos al specialistului. C-aşa le spune ăstora care cioplesc legi, nu? Că dacă nu-s luate la timp, ia uite ce efecte pot să aibă! 

 





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Infinity Ink. Photography

Comunicat de presa

Vacanta Eurotrip
info
Publica anunturi
Licitatie publica

accentmedia