După zile cu 400, chiar 600 de cazuri noi de COVID-19, în județul Sibiu, au fost confirmate, în ultimele 24 de ore un număr de 279 de persoane. De la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate 33.631 de persoane.
Până miercuri au fost declarate vindecate 25.832 de persoane, iar 1.246 de persoane au decedat. În ultimele 24 de ore au fost patru decese, dintre care unul la un bărbat de 80 de ani vaccinat.
Miercuri dimineață erau spitalizate 419 persoane, dintre care la ATI erau 49 de persoane (46 de adulți și 3 copii).
La nivelul județului Sibiu în ultimele 24 de ore s-au efectuat 910 de teste, dintre care 132 RT-PCR și 778 de teste rapide.
Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției are în monitorizare 1.177 de persoane aflate în carantină și 1.875 de persoane în izolare.
Incidența în municipiul Sibiu, aproape de 12 la mie. Se dau zeci de amenzi
În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun.
În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale în valoare de 7.500 de lei, dintre care 5 sancțiuni cu avertisment scris persoanelor care nu purtau masca de protecție sanitară.
O femeie în vârstă de 79 de ani, din orașul Tălmaciu, a fost avertizată în scris pentru nerespectarea măsurii izolării.
De asemenea, o femeie în vârstă de 21 de ani, din Copșa Mică, a fost sancționată cu amendă în valoare de 2.500 de lei pentru nerespectarea măsurii izolării, iar soțul acesteia, în vârstă de 26 de ani, a fost amendat cu suma de 5.000 de lei pentru încălcarea măsurii carantinei.
În ceea ce privește rata de incidență cumulată la nivelul județului Sibiu este de 7,18 /1000 de locuitori în ultimele 14 zile.
UAT |
POPULAȚIE |
CAZURI |
INCIDENȚA |
MUNICIPIUL SIBIU |
170085 |
2038 |
11.98 |
RÂU SADULUI |
568 |
6 |
10.56 |
ŞELIMBĂR |
16083 |
163 |
10.13 |
ŞURA MARE |
5200 |
46 |
8.85 |
ORAŞ CISNĂDIE |
25654 |
216 |
8.42 |
GURA RÂULUI |
3811 |
29 |
7.61 |
BRATEIU |
4174 |
31 |
7.43 |
MARPOD |
1010 |
7 |
6.93 |
ORAŞ TĂLMACIU |
8342 |
56 |
6.71 |
CRISTIAN |
4529 |
30 |
6.62 |
POIANA SIBIULUI |
2351 |
14 |
5.95 |
MUNICIPIUL MEDIAŞ |
56094 |
332 |
5.92 |
BLĂJEL |
2357 |
13 |
5.52 |
ŞURA MICĂ |
3626 |
19 |
5.24 |
PORUMBACU DE JOS |
3272 |
17 |
5.2 |
ORLAT |
3316 |
16 |
4.83 |
ORAŞ AVRIG |
15508 |
73 |
4.71 |
CÂRŢIŞOARA |
1410 |
6 |
4.26 |
RĂŞINARI |
5656 |
24 |
4.24 |
ORAŞ OCNA SIBIULUI |
4331 |
18 |
4.16 |
ORAŞ SĂLIŞTE |
6261 |
26 |
4.15 |
POPLACA |
1806 |
7 |
3.88 |
MICĂSASA |
2090 |
8 |
3.83 |
BOIŢA |
1574 |
6 |
3.81 |
RACOVIŢA |
2899 |
11 |
3.79 |
MOŞNA |
3773 |
14 |
3.71 |
LASLEA |
4270 |
15 |
3.51 |
ORAŞ DUMBRĂVENI |
8416 |
29 |
3.45 |
BIERTAN |
3037 |
10 |
3.29 |
SADU |
2704 |
8 |
2.96 |
LUDOŞ |
677 |
2 |
2.95 |
ROŞIA |
6266 |
18 |
2.87 |
LOAMNEŞ |
2807 |
8 |
2.85 |
VALEA VIILOR |
2229 |
6 |
2.69 |
APOLDU DE JOS |
1276 |
3 |
2.35 |
ALMA |
1875 |
4 |
2.13 |
ALŢINA |
1876 |
4 |
2.13 |
TURNU ROŞU |
2490 |
5 |
2.01 |
BÂRGHIŞ |
2251 |
4 |
1.78 |
ŞEICA MARE |
4631 |
8 |
1.73 |
SLIMNIC |
4117 |
7 |
1.7 |
HOGHILAG |
2533 |
4 |
1.58 |
ORAŞ MIERCUREA SIBIULUI |
4794 |
7 |
1.46 |
AXENTE SEVER |
4299 |
6 |
1.4 |
TILIŞCA |
1429 |
2 |
1.4 |
ORAŞ AGNITA |
11578 |
15 |
1.3 |
ORAŞ COPŞA MICĂ |
5871 |
7 |
1.19 |
PĂUCA |
1824 |
2 |
1.1 |
ARPAŞU DE JOS |
2841 |
3 |
1.06 |
MIHĂILENI |
1112 |
1 |
0.9 |
NOCRICH |
3427 |
3 |
0.88 |
JINA |
3590 |
3 |
0.84 |
CÂRŢA |
1204 |
1 |
0.83 |
DÂRLOS |
3626 |
3 |
0.83 |
BRĂDENI |
1643 |
1 |
0.61 |
AŢEL |
1689 |
1 |
0.59 |
TÂRNAVA |
3381 |
2 |
0.59 |
ŞEICA MICĂ |
1796 |
1 |
0.56 |
BAZNA |
4017 |
2 |
0.5 |
VURPĂR |
3025 |
1 |
0.33 |