Tribuna
Sărbătorile Toamnei, până în 17 octombrie, la Palatul Brukenthal Avrig
Sărbătorile Toamnei, până în 17 octombrie, la Palatul Brukenthal Avrig

Nu uitaţi că până în data de 17 octombrie, Palatul Brukenthal Avrig (fosta Reşedinţă de Vară a baronului Samuel von Brukenthal) este îmbrăcat în haine speciale de sărbătoare, în cinstea anotimpului culorii, recoltei şi a miresmelor deosebite: TOAMNA. Aşadar, iubitorii acesti anotimp, cei ce doresc să se bucure încă de plimbări în aer liber într-un loc frumos, plin de farmec şi istorie, precum şi cei ce doresc să participe la un adevărat ospăţ inspirat de această parte a anului, mai au încă timp la dispoziţie pentru a-şi permite câteva zile sau doar ore de răsfăţ şi bună dispoziţie, asemeni baronilor şi baroneselor de odinioară.

 

 

Restaurantul Edenul Transilvaniei, obiectivul central ce găzduieşte Sărbătorile Toamnei, îşi aşteaptă oaspeţii într-un cadru ce te invită la relaxare, în compania unei porţii de mâncare bună de sezon, atmosferă frumoasă, încărcată de savorile şi culorile toamnei şi cele mai potrivite bâuturi pentru gusturile fiecărui vizitator.

Am amenajat acest loc astfel încât să se încadreze cât mai bine în poveştile şi farmecul deosebit al toamnei, să trimită vizitatorii cu gândul la rodul pământului, la savoarea şi mireasma produselor.

 

 

Atât restaurantul principal, cât şi zona terasei şi grădinile înconjurătoare, au fost decorate şi amenajate cu elemente naturale, rustice şi obiecte inspirate din obiceiurile, meşteşugurile şi tradiţiile specifice acestei perioade. Din decorul şi recuzita pregătite special pentru această perioadă nu lipsesc binecunoscuţii dovleci, baloţii de paie, teascul şi zdrobitorul de struguri, mascotele din baloţi, dar nici alte elemente de sezon, toate acestea aducând un plus de farmec acestui loc încărcat de istorie şi civilizaţie.

În continuare, locul se dovedeşte extreme de atractiv pentru pasionaţii de fotografie şi fanii reţelelor sociale, mediul online fiind deja populat cu sute de instantanee din cele mai interesante surprinse aici.

Sărbătorile Toamnei înseamnă şi pregătiri deosebite pentru gurmanzii ce ajung în vizită la noi, oferta restaurantului fiind îmbogăţită cu numeroase preparate de sezon. De asemenea, sortimentele de băuturi recomandate şi servite în această perioadă sunt pregătite astfel încât să se potrivească perfect cu felurile de mâncare.

Din meniu special de toamnă nu lipsesc legumele gătite pe plita încinsă, purcelul şi berbecuţul la proţap, specialităţile din vânat etc. Toate aceste bunătăţi, dar şi multe altele, sunt inspirat completate cu programe muzicale live, degustări de vin şi diverse concursuri cu premii.

Cum se întâmplă în mod normal la orice sărbătoare, şi aici mâncarea poate fi stropită cu bere din belşug, must, vin de cea mai bună calitate şi alte băuturi alcoolice şi nealcoolice.

Pentru a ne asigura că şi cei mai pretenţioşi şi noncoformişti oaspeţi găsesc la noi diverse puncte de interes, împreună cu un colaborator am realizat un spaţiu unde amatorii de senzaţii tari pot participa la partide de vânătoare virtuale. Zona este accesibilă clienţilor în zilele sfârşitului de săptămână, pe bază de programare.

 

 

De asemenea şi iubitorii muzicii de calitate se vor simţi răsfăţaţi la noi, mai ales dacă ne vor trece pragul duminică după amiaza, când binecunoscutul interpret sibian de muzică uşoară Adrian Orlea va susţine un program muzical din cuprinsul cărora nu vor lipsi şlagărele româneşti, dar şi cele din repertoriul internaţional.

Sărbătorile Toamnei de la fosta Resedinţă de Vară a baronului Samuel von Brukenthal se desfăşoară sub tema „Brukenthalfest” şi este prilejuită de aniversarea a 300 de ani de la naşterea fostului guvernator al Transilvaniei.

Cei ce doresc informaţii suplimentare sau rezervări, pot telefona la numărul 0726234417, pot accesa pagina de facebook a Palatului Brukenthal Avrig, sau pot trimite email, la adresa: office@palatulbrukenthalavrig.ro.






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Muzeul Astra

SEVIS

Vacanta Eurotrip
info
A.D.I. Eco Sibiu
EVENIMENT TV
Comunicat Carmangeria Imperial final
Licitatie publica

accentmedia