Maşini ce nu aveau o clipă de odihnă, muncă în trei schimburi, chiar dacă schimbul pica a doua zi de Paşti, milioane de unelte fabricate, ambalate şi expediate, depăşiri de plan reale sau imaginare... refrenul s-a repetat în anii comunismului în toate marile întreprinderi din ţară. După revoluţie, Paştile au devenit Paşti, dar şi miile de muncitori s-au transformat în sute sau zeci de muncitori, iar hale şi alte clădiri au fost făcute una cu pământul sau zac abandonate. La Sibiu, Independenţa de altădată purta (re)numele de "mecanicul-şef al industriei constructoare de maşini a României"; astăzi, Statul se luptă să menţină în viaţă halele construite în secolul al XIX-lea.
„Dacă trebuia să se facă o singură piesă, o singură maşină în ţară, se făcea la Independenţa. Independenţa era mecanicul-şef al industriei constructoare de maşini a României; cam în orice întreprindere, în orice firmă, există un om care ştie să facă orice, să repare de toate, aşa era şi Independenţa pentru România”. Cuvintele îi aparţin lui Ioan T., unul dintre oamenii care au muncit la Independenţa. La Independenţa a fost şcolit, la Independenţa a văzut prima maşină computerizată, la Independenţa a făcut sport şi tot la Independenţa a muncit şi de sărbători, fie că a fost a doua zi de Paşti sau de Rusalii.

În top

În anii de glorie, Independenţa a fost cea mai mare întreprindere a Sibiului, cu cei 8.000-10.000 de muncitori ai ei. E drept că mai apoi a predat ştafeta de colosul industrial nr. 1 al judeţului Întreprinderii de la Mârşa, acolo unde munceau cu câteva mii de oameni mai mult.
Independenţa funcţiona ca un mic oraş, cu hale industriale, cantine, dispensare, grădiniţă, creşă, biblioteci, unităţi de învăţământ şi hale, multe hale cu mii de muncitori. Cazangerie, strungărie uşoară, strungărie grea, turnătorie, modelărie, sculărie, abataj, lanţul gall - toate erau secţii în acelaşi mamut industrial. Un mamut care şi-a întins tentaculele în toată ţara, aşa că de aici au plecat lanţuri industriale imense pentru sondele petroliere, de aici au plecat cazanele ce au devenit părţi din Porţile de Fier, din barajul de la Lotru ş.a.m.d.
În monografia judeţului Sibiu, editată în 1981, se arată că „nomenclatorul de produse al întreprinderii cuprinde o gamă foarte diversă de utilaje tehnologice pentru industria metalurgică, industria chimică, pentru prelucrarea ţiţeiului şi maşini-unelte pentru prelucrării prin aşchiere.” Acelaşi volum plasa Independenţa în topul exportatorilor sibieni, prin cantităţile imense de produse trimise în „Republica Democrată Germană, Republica Socialistă Cehoslovacă, Iran, Republica Populară Chineză, URSS, Egipt, Siria, Algeria, Maroc, Kenia şi altele.” La capitolul producţie, cifrele raportate susţineau creşteri repetate: „faţă de anul 1950 producţia anului 1970 a sporit de 21 de ori, iar în 1980 a fost de 60 de ori mai mare”.

Şcoală, sport, muzică...

Dincolo de cazane, lanţuri, granulatoare, polizoare, ciocane de dăltuit, maşini de înşurubat şi alte cele, Independenţa şi-a dezvoltat o viaţă a ei, asemenea altor coloşi industriali ai vremii. „Aveam policlinică, creşă, grădiniţă, echipe sportive... exista Asociaţia sportivă Independenţa cu 19 secţii sportive, exista Clubul muncitoresc cu secţii de pictură, sculptură, fanfară, muzică clasică, muzică populară, dansuri, exista cantină şi puteai mânca acolo. Când am lucrat eu, o masă costa 5 lei, iar prin 1989, parcă era 7, 5 lei. Şi avea Independenţa o şcoală foarte bună: era şcoala de ucenici, era şcoala tehnică, şcoala de maiştri şi apoi, dacă erai bun, te trimiteau şi la facultate. A fost prima întreprindere din judeţ cu şcoală de ucenici. Dar chiar dacă făceai şcoala la ei, numai dacă aveai notă mai mare de 8 te repartizau la Independenţa, cine avea note mai mici, mergea în alte fabrici”, adaugă Ioan T.
Se muncea pe trei schimburi, asta era de la sine înţeles în acele vremuri. Şi se muncea şi în zilele de sărbătoare; a doua zi de Paşti, a doua zi de Rusalii erau întotdeauna petrecute în hală, lângă maşină, îşi aminteşte Ioan. T: „Aveam condiţii normale de lucru: nu era frig în hale, nu bătea vântul; erau băi cu apă caldă la fiecare atelier, dar să ştii că oricât te spălai tot erau mâinile negre de la uleiuri. Când mergeam cu autobuzul acasă şi mă ţineam de bare, aveam grijă întotdeauna cum ţin mâna, că palma şi unghiile erau atât de negre de parcă nu mă spălasem... dar mi-a plăcut la Independenţa că am avut ce învăţa: erau oameni bine pregătiţi. "

3 din 1

După Revoluţia din 1989, Întreprinderea Independenţa a urmat un drum binecunoscut în România: privatizare şi divizare. Astfel, în 2008, mamutul de altădată se diviza în SC. Independenţa SA, SC. Virola-Independenţa SA şi S.C. Casa Albă-Independenţa S.A. Conform datelor oficiale publicate pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti, unde cele trei societăţi comerciale sunt listate, doar SC. Independenţa SA mai desfăşoară activităţi de producţie, celelalte două firme având activităţi cu profil imobiliar.
Astfel, conform datelor disponibile pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti, la data înfiinţării ei (16.01.2008) S.C. Casa Albă-Independenţa S.A. Sibiu deţinea o suprafaţă 8,7549 ha, avea un coeficient de ocupare cu construcţii de 80%, era liberă de activităţi de producţie şi dispunea de toate utilităţile în stare de funţionare. Activităţi? Dezvoltare (promovare) imobiliară, cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii, închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate, administrarea imobilelor pe baza de tarife sau contract. În proprietatea noii societăţi intrau mai multe terenuri şi clădiri în care funcţionau odinioară secţii precum Strungărie grea, montaj- vopsitorie, Acoperiri metalice, Tratamente termice, Strungărie uşoară, Pompieri, Magazia de electrice, Cantina, Magazia centrală, Danturare, Bibliotecă, Atelier Şcoală, Atelier auto etc. Valoarea totală de inventar pentru clădiri era estimată, în 2008, la 2.344.492,46 lei, iar pentru terenuri - la 3.920.397,07 lei. La acestea, se adăugau mijloace fixe cu valoare de inventar totală de 158.804,28 lei. Pentru cel de-al treilea trimestru din 2010, societatea raporta un profit de 3 lei .
Tot 16 ianuarie 2008 a luat fiinţă şi SC. Virola-Independenţa SA, cu acelaşi tip de activitate ca şi sora S.C. Casa Albă-Independenţa S.A. Suprafaţa noii unităţi era de 2,0459 hectare, coeficientul de ocupare cu construcţii era tot de 80% şi era tot liberă de activităţi de producţie. În proprietate se aflau spaţiile alocate odinioară cazangeriei, atelierului întreţinere, laboratorului, magaziei, vopsitoriei şi terenuri, iar valoarea totală a acestor mijloace fixe era de 1.036.724,85 lei, la care se adăugau mijloace fixe cu valoare de inventar totală de 20.113,66 lei. Pentru cel de-al treilea trimestru din 2010, societatea raporta un profit de 11.875 lei .
Singura cu activitate de producţie a rămas SC Independenţa SA şi, conform site-ului oficial al societăţii, principalele produse aflate în fabricaţia curentă sunt lanţurile cu role, uneltele pneumatice, utilaje complexe, echipamente şi instalaţii pentru construcţii. În 2007, compania raporta, pentru anul 2006, o creştere a producţiei destinate exportului până la valoarea de 4,8 milioane de euro. Criza a lovit însă greu în Independenţa SA şi la data de 30 septembrie 2010, societatea înregistra o pierdere din exploatare de 1.796.461 lei, iar pierderea brută era de 1.799.626 lei, conform aceluiaşi site al Bursei de Valori Bucureşti. „Pierderea se datorează faptului că în primul trimestru societatea nu a avut suficiente comenzi pentru a acoperi întreaga capacitate de producţie. Societatea va recupera până la sfârşitul anului această pierdere”, se arată în raportul pe semestrul III din 2010 al firmei sibiene. În 2009, SC Independenţa SA avea un număr de 399 de angajaţi, iar S.C. Casa Albă-Independenţa S.A - cinci angajaţi.

Pe lista monumentelor istorice

Discuţiile despre soarta clădirilor din strada Ocnei unde Independenţa îşi desfăşura odinioară linia de producţie au început încă de acum patru ani, odată cu zvonul ridicării unor noi construcţii. Pe de o parte, intră în discuţie posibilităţile economico-financiare ale unor terenuri situate "în buricul târgului", pe de altă parte se discută despre istoria Sibiului.
Conform site-ului oficial, Independenţa îşi susţine rădăcinile de la 1868 şi atunci înfiinţarea ei i se datorează lui Andreas Rieger. S-a născut în 1839, în Apoldu de Sus, iar în 1865 a început să-şi dezvolte o afacere, construind o forjă. La începutul secolului al XX-lea, capacele de canal fabricate de Rieger au împânzit oraşul, iar câteva au supravieţuit deceniilor putând fi văzute şi astăzi. La fel şi halele Rieger, hale datând din secolul al XIX-lea şi integrate Independenţei
De aceste hale se leagă şi demersul Ministerului Culturii şi Cultelor, al Direcţiei Judeţene pentru Cultură Sibiu, de clasare a lor ca monumente istorice. În iulie 2008, cinci hale din zona Independenţa primeau aviz favorabil pentru înscrierea în lista monumentelor istorice, dar lupta în instanţă a continuat şi continuă. Protejate fiind, aceste hale ar putea fi transformate în Muzeu al industriilor din Sibiu. În fond, aceasta e ultima zonă din Sibiu cu hale industriale de secol XIX.