Tribuna
Sărbătoarea Recoltei – la Mediaş
Sorana MAIER
1417 vizualizari

Municipalitatea medieşeană a finalizat ultimele pregătiri pentru Ziua Recoltei, eveniment care va avea loc mâine în Piaţa Corneliu Coposu. Spre deosebire de primele 6 ediţii, manifestarea din acest an va oferi locuitorilor oraşului o serie de surprize, autorităţile locale afirmând că ediţia din 2010 va fi de departe cea mai reuţită. „Ziua Recoltei este evenimentul tradiţional al toamnei în municipiul nostru. Am ajuns anul acesta la a VII-a ediţie care ne propunem să depăşească atât ca participare, cât şi ca organizare pe cele precedente. Am pregătit medieşenilor multe surprize care vor crea o atmosferă de voie bună. Manifestarea va debuta sâmbătă cu o slujbă religioasă şi va continua cu un program artistic susţinut de Ansamblul Purtata, soliştii acestuia şi de alte grupuri folclorice din zonă. Programul mai cuprinde parada  costumelor de toamnă, organizarea de standuri cu decoraţiuni de sezon, spectacole de muzică populară, concursul „Cămara tradiţională”. Anul acesta peste 300 de elevi ai unităţilor de învăţământ medieşene vor participa la Ziua Recoltei.  Toate acestea sunt argumentele pe care ne bazăm pentru a petrece împreună o zi de sărbătoare”, a declarat primarul Mediaşului, Teodor Neamţu.



comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
SEVIS

E-pneu

PARCUL MEMORIAL  MULTICULTURA

Vacanta Eurotrip
info
A.D.I. Eco Sibiu
EVENIMENT TV
Muzeul Astra
codul postal
VISA MEDICA
Licitatie publica

accentmedia