Tribuna
S-a sfinţit Biserica de lemn din Zona Turistică "Valea Avrigului”
Dan FRÂNCU
6805 vizualizari
S-a sfinţit Biserica de lemn din Zona Turistică

Câteva sute de credincioşi au participat sâmbăta trecută la momentul săvârşirii slujbei de sfinţire a Bisericii de lemn construită în Zona Turistică “Valea Avrigului”, una dintre cele mai populare zone de agrement ale judeţului.
Serviciul religios a fost oficiat de ÎPS dr. Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului, împreună cu un sobor de preoţi din care au făcut parte protopopii de Avrig (pr. Vasile Gafton) şi Mediaş (pr. Ovidiu Găban), preoţi parohi din Avrig şi localităţi apropiate. Au fost prezenţi la importantul eveniment al comunităţii creştin ortodoxe, mai multe personalităţi locale, ctitori şi oameni ce au sprijinit construirea bisericii, printre invitaţi fiind primarul Avrigului, Arnold Gunter Klingeis şi deputatul Gheorghe Frăticiu.
Înaltul prelat al Bisericii Ortodoxe Rmâne, preoţii şi credincioşii au înconjurat micul lăcaş de cult. Cu acest prilej, mitropolitul Ardealului a sfinţit biserica prin ungerea cu Sfântul şi Marele Mir. Apoi, după cum cere rânduiala, ierarhul a oficiat  slujba de sfinţire a Sfintei Mese, în piciorul căreia a aşezat moaşte şi a stropit interiorul bisericii cu apă sfinţită. În continuare a fost oficiată Sfânta Liturghie. După frumosul cuvânt de învăţătură, rostit tot de ÎPS Laurenţiu Streza, s-a mulţumit ctitorilor şi celor ce şi-au adus contribuţia la ridicarea bisericii, iar la final, ierarhul a oferit diverse acte de cinstire Primăriei şi Consiliului Local Avrig, ctitorilor şi binefăcătorilor. Tot cu acest prilej, protopopul Avrigului a oferit Mitropolitului Ardealului o icoană pictată pe lemn a Sfântului Ierarh Andrei Şaguna. (După slujbă, credincioşii prezenţi au avut posibilitatea să se închine la capul acestui sfânt, adus într-o raclă de la Catedrala Mitropolitană din Sibiu, şi să intre pentru închinare, în Sfântul Altar).
Biserica Ortodoxă din Valea Avrigului este situată în frumoasa şi spectaculoasa zon[ Podul Jibrii, lângă Cantonul Silvic al RPL Ocolul Silvic “Izvorul Florii” Avrig RA. Lăcaşul de cult are două hramuri: „Înălţarea Domnului“ şi „Sfântul Serafim de Sarov“. După cum a menţionat Mitropolitul Ardealului în cuvântarea ce a urmat slujbei de sfinţire, biserica de pe Valea Avrigului va fi întreţinută de preoţii ortodocşi din Avrig, aceştia urmând să slujească, pe rând, aici.
Demersurile pregătitoare pentru construirea bisericii din zona turistică a Avrigului au fost demarate în urmă cu mai mulţi ani, prin cedarea către Biserica Ortodoxă a unei suprafeţe de teren proprietetea oraşului, aflată în folosinţa ocolului silvic privat. Apoi, în anul 2010, s-a pus piatra de temelie a noului lăcaş de cult, intenţia finală fiind ca aici să fie construit un centru ecumenic.
Pentru ridicarea bisericii, Consiliul Local Avrig a acordat sprijin şi prin alocarea unei cantităţi impresionante de lemn, din pădurea oraşului.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
adi eco

Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
Licitatie publica

ACCENT MEDIA