Tribuna
PNL
S-a redeschis Muzeul Cinegetic "August von Spiess"
S-a redeschis Muzeul Cinegetic

Muzeul Naţional Brukenthal anunţă că, începând cu 1 iulie, s-a redeschis Muzeul Cinegetic "August von Spiess" de pe str. Școala de Înot nr. 4.
Muzeul Cinegetic poartă numele uneia dintre personalităţile importante ale oraşului Sibiu de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX: colonelul August von Spiess, vânător al Casei Regale a României în timpul regelui Ferdinand I.
Deschis în 1966, muzeul a fost primul cu acest profil la nivel naţional, fiind găzduit în reşedinţa von Spiess, donată de fiicele colonelului în acest scop.
Colecţia muzeului cuprinde un număr de aproximativ 1600 piese.
Alături de expoziţia dedicată colonelului August von Spiess, vizitatorii pot vedea şi expozitia dedicată lui Ionel Pop. Expoziția prezintă obiecte personale, trofee, manuscrise sau vestigii ale Văii Frumoasei, ce au aparținut lui Ionel Pop sau în legătură cu acesta și locurile pe care le-a colindat de-a lungul vieții sale.
Proiectul expozițional a fost realizat printr-un parteneriat între Muzeul Național Brukenthal și colecționarul sibian Alexandru Bârsan, care a pus la dispoziție obiectele din cadrul expoziției și a sprijinit amenajarea sălii, ne-a declarat Alexandru Chituță, șef secție Marketing.

Detalii despre măsurile de protecție sanitară și programul de vizitare la http://www.brukenthalmuseum.ro/vizitare/index.html






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Food will win de war

Publica anunturi

Palatul Brukenthal Avrig

management dirigentie inofrmare

Vacanta Eurotrip
info
Licitatie publica

accentmedia