FITS 2024
Tribuna
S-a dat startul la accesarea fondurilor europene!

Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 a fost aprobat de Comisia Europeană, iar în perioada următoare vor fi deschise noi sesiuni de depunere a proiectelor.
Pot aplica pentru finanţare europeană toţi cei interesaţi de proiecte în domeniul agricol pe submăsurile 6.1. Instalarea tinerilor fermieri şi 4.1. Sprijin pentru investiţii în exploataţiile agricole. Obiectivul principal al submăsurii 6.1. vizează sprijinirea pentru prima dată a tinerilor fermieri ca şefi/conducători unici ai exploataţiei agricole. Solicitantul trebuie să fie constituit într-o formă de organizare, să aibă
sub 40 de ani şi să se stabilească pentru prima data ca şef al unei exploataţii agricole cu dimensiunea economică cuprinsă între 12.000 -50.000 SO (valoare producţie standard). Valoarea sprijinului nerambursabil este de maxim 50.000 euro
şi se va acorda sub formă de primă în două tranşe.
Submăsura 4.1 – sprijin pentru investiţii în exploataţii agricole urmăreşte susţinerea investiţiilor care îşi propun creşterea competitivităţii exploataţiilor agricole prin dotarea cu utilaje şi echipamente performante. De sprijin public nerambursabil prin această submăsură pot beneficia fermierii, cu excepţia persoanelor
fizice neautorizate, şi cooperativele, grupuri de producători, constituite în baza legislaţiei naţionale
în vigoare. Sprijinul nerambursabil este diferit pentru fermele având dimensiunea economică până la 500.000 SO (valoare productie standard), respectiv 50% din totalul cheltuielilor eligibile, iar pentru fermele care depăşesc această dimensiune a exploataţiei, sprijinul public neram­bursabil va fi de 30%
fără a depăşi în ambele cazuri anumite plafoane stabilite exact în
ghidul solicitantului.
Dacă vrei să investeşti într-o activitate non-agricolă în mediul rural, intenţionezi să construieşti o pensiune agro-turistică, o fabrică de mobilă, un atelier de croitorie, un service auto sau ai o altă idee de proiect, atunci poţi obţine finanţare prin submăsurile 6.2 Sprijin pentru înfiinţarea de activităţi non-agricole în zone rurale şi 6.4. Investiţii în crearea şi dezvoltarea de activităţi non-agricole din cadrul PNDR 2014-2020. Principala diferenţă între cele două submăsuri este valoarea sprijinului nerambursabil, astfel că dacă pentru submăsura 6.2. se poate obţine finanţare 100% nerambursabilă până la 70.000 euro, pentru submăsura 6.4. valoarea sprijinului este de până la 200.000 euro, din care
90% finanţare neram­bursabilă şi 10% contribuţia solicitantului.  Beneficiarii  eligibili pentru aceste submăsuri pot fi: fermieri sau membrii unei gospodării care îşi diversifică activitatea,  microîntreprinderi şi întreprinderi mici existente şi nou înfiinţate. Prin
aceste submăsuri se finanţează activităţile turistice, productive, activităţile meşteşu-
găreşti şi serviciile.
„Unul dintre obiectivele principale ale Centrului de Informare şi Asistenţă în Afaceri InfoBiz îl constituie susţinerea întreprinzătorilor şi a persoanelor cu spirit antreprenorial în demersul lor de a investi, a crea locuri de muncă şi a genera prosperitate.  România ocupă ultimul loc din Uniunea Europeană după numărul de IMM-uri active, mai exact există 21,3 firme mici şi mijlocii la o mie de locuitori, în timp ce media în Uniunea Europeană este de 42,7 firme. Facilitarea accesului la finanţare reprezintă una dintre condiţiile de dezvoltare a sectorului IMM, iar accesarea de fonduri europene reprezintă o alternativă eficientă la creditare. Îi invităm pe cei care vor să afle mai multe detalii despre programele europene de finanţare să sune la numărul de telefon 021 9668 sau să vină la sediul nostru din  Sibiu, str. Dorului, nr. 20, Corp B, Etaj 2“, a declarat Ciprian Faraon, preşedintele Centrului InfoBiz.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
adi eco
Licitatie publica