Tribuna
Romanul interbelic și poezia lui Eminescu au fost pe placul candidaților la BAC: "Subiectele au fost rezonabile, chiar simple!"
Andra MARINESCU
2603 vizualizari
Romanul interbelic și poezia lui Eminescu au fost pe placul candidaților la BAC:
Prima probă a simulării examenului național de Bacalaureat, cea la Limba și literatura română, a fost ușoară, după cum spun elevii claselor a XI-a și a XII-a participanți. La subiectul al III-lea, elevii din clasa a XII-a au avut de prezentat particularitățile unui roman interbelic studiat, cei mai mulți alegând "Ion" de Liviu Rebreanu, "Enigma Otiliei", de George Călinescu, sau "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război", de Camil Petrescu. Elevilor din clasa a XI-a li s-a cerut să analizeze un text poetic studiat, aparținând lui Mihai Eminescu. Un singur elev, de la Colegiul Agricol "D. P. Barcianu” Sibiu, a fost eliminat, din cauză că avea cu el telefonul mobil, încălcând, astfel, prevederile procedurii privind simularea BAC-ului. În total, au fost prezenți 4.732 de elevi, din cei 5.367 de înscriși.

Primele emoții pentru elevii din clasele a XI-a, a XII-a și a XIII-a înscriși la examenul de Bacalaureat 2018, prima sesiune, au trecut. Luni au susținut prima probă a simulării BAC-ului, despre care spun că a fost ușoară. "Subiectele au fost destul de ușoare, că le-am învățat. A trebuit să alegem un roman interbelic. Am scris șase pagini", a spus Andrei, elev în clasa a XII-a, la profil Real, la Colegiul Național "Octavian Goga". Tânărul adaugă că se pregătește pentru BAC studiind acasă și că își dorește ca, după absolvirea liceului, să urmeze Facultatea de Inginerie de la Sibiu.

Tot la Inginerie își dorește să meargă și Sebastian, care explică faptul că subiectele simulării probei la Limba și literatura română au fost acceptabile. "Subiectele au fost rezonabile, chiar simple! Eu mă pregătesc singur, acasă. Fac exerciții. Mă aștept la un 8 la această probă", spune tânărul.

Diana spune că se aștepta să îi pice la subiectul al treilea romanul și că a ales să prezinte volumul lui Camil Petrescu, "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război". "Era de așteptat să ne dea romanul, pentru că s-a dat liric deja. Subiectele au fost ok. Eu fac meditații de la începutul anului școlar, dar nu pentru că aș avea nevoie, ci pentru siguranța proprie", mai spune tânăra, care are de gând să urmeze o facultate în Olanda.

Elevii din clasa a XII-a au avut de răspuns la cerințe pe baza pe unui fragment din "O vizită în atelierul lui Brâncuși", în volumul "Dintr-un secol de viață", de Cella Delavrancea, după care li s-a cerut să redacteze un text în care să argumenteze dacă este importantă sau nu prima impresie pentru începutul unei relații de prietenie. La al doilea subiect, au trebuit să comenteze textul "Cenușa visărilor", de Tudor Arghezi, evidențiind relația dintre ideea poetică și mijloacele artistice, iar la al treilea punct au avut de redactat un eseu despre particularitățile unui roman interbelic studiat.

Elevii de clasa a XI-a l-au analizat pe Mihai Eminescu

Și elevii de clasa a XI-a au susținut această probă, gradul de dificultate al subiectelor fiind adaptat. La a treia parte, ei au scris despre "Luceafărul", de Mihai Eminescu. "Subiectele au fost ușoare. Subiectul al treilea a fost fix cel pe care îl voiam. La cum ne pregătește doamna dirigintă, luăm BAC-ul la anul cu 10!", spun Maria și Iulia, care își doresc să urmeze cursurile Academiei Militare, după ce vor absolvi Colegiul Național "Octavian Goga" din Sibiu.

Elevii de la profil Real au avut de analizat, la primul punct, un fragment din Ecaterina Logadi, "Din amintirile mele despre tata", din volumul "Amintiri despre Caragiale". După ce au răspuns la cerințele pe baza textului, elevii au trebuit să redacteze un text în care să argumenteze dacă libertatea de a alege trebuie să fie cultivată sau nu încă din copilărie. La al doilea subiect, au avut un fragment de analizat din "Sânziana și Pepelea", de Vasile Alecsandri, iar la al treilea subiect li s-a cerut să redacteze un eseu în care să prezinte particularități ale unei nuvele studiate.

La profilul Uman, subiectul al treilea a vizat explicarea particularităților unui text poetic studiat, aparținând lui Mihai Eminescu.

Un elev eliminat la Colegiul Agricol din Sibiu

Potrivit prof. Constantin Dincă, nu au existat probleme în privința organizării probei la Română. Din cei 5367 elevi care puteau susține simularea probei a examenului de Bacalaureat 2018, au fost prezenți 4732 elevi (88,17%), 634 elevi au absentat (11,83%), iar un elev a fost eliminat, de la Colegiul Agricol ”D. P. Barcianu” Sibiu, din cauza faptului că în timpul probei simulate a avut asupra lui telefonul mobil, încălcând astfel prevederile procedurii privind simularea examenului de Bacalaureat.

Conform statisticilor IȘJ Sibiu, au participat elevi din clasele a XI-a, a XII-a, a XIII-a, de la formele de zi, seral și frecvenă redusă.

Urmează alte trei probe

Potrivit calendarului simulării Bacalaureatului 2018, cea de-a doua probă, la Limba maternă (germană sau maghiară), va avea loc marți, 20 martie. Miercuri, 21 martie, se va desfășura proba obligatorie a proflului, iar joi, 22 martie, cea la alegere, în funcție de specializare. Rezultatele vor fi afișate pe 30 martie.

Conform Ministerului Educației, notele obținute la simulare nu se contestă și nu se trec în catalog. Totuși, în situațiile excepționale în care se dorește consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei interesați.


 


FOTO: Răzvan NEGRU

 

 

 






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Infinity Ink. Photography

ciclism.sibiu.ro

Vacanta Eurotrip
info
Publica anunturi
Licitatie publica

accentmedia