Reținuți pentru trafic de droguri – Percheziții în Sibiu și Ludoș

Acasa >

Articol

Patru bărbați au fost reținuți pentru 30 de zile și sunt cercetați pentru trafic de droguri de mare risc, în formă continuată. Cei patru vindeau droguri de mare risc, sub formă cristal, inclusiv către minori.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sibiu, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Sibiu, au documentat activitatea infracțională a 4 bărbați, cu vârste între 18 și 34 de ani, din județul Sibiu, cercetați pentru trafic de droguri de mare risc, în formă continuată și efectuare fără drept de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, în formă continuată.

“Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în perioada ianuarie – iulie 2024, trei dintre aceștia ar fi procurat, deținut și comercializat către consumatori din județul Sibiu diferite cantități de drog de mare risc, sub formă de cristal (4-CMC). Cu privire la un alt bărbat, cercetările efectuate au reliefat că, în același interval de timp, ar fi vândut unor consumatori din județul Sibiu, inclusiv minori, diferite cantități de substanțe psihoactive. De asemenea, la data de 17 iulie 2024, acesta a fost depistat deținând, în scopul vânzării, 5,30 grame de substanță psihoactivă 2-MMC. În urma celor 4 percheziții domiciliare, efectuate ieri, 25 iulie, în municipiul Sibiu și în satul Ludoș,  au fost descoperite și ridicate 24 de grame de drog de mare risc (4-CMC), porționate în 46 de pungi de tip ziplock , o cantitate de canabis porționată și ambalată într-un plic transparent, obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă”, transmite IPJ Sibiu.

În cursul zilei de ieri, procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus reținerea a 4 persoane. Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Sibiu cu propunere de arestare preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Autor
26 iulie 2024 la 14:41

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Cosmin Rus
acum 16 minute
Accident grav pe A1. O persoană a decedat iar alte două sunt rănite
Accident grav pe Autostrada A1 pe sensul Sebeș – Sibiu, în zona localității Cristian. Un autoturism a intrat...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 14 ore
(ACTUALIZARE) Victorie scurtă cu Poli Iași, gol marcat de Ianis Stoica. Urmează marea finală cu CFR Cluj pentru Cupa României!
FC Hermannstadt câștigă ultimul meci disputat pe teren propriu în actualul sezon, 1-0 cu Poli Iași, golul fiind...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 15 ore
Neluțu Luca răsuflă ușurat: ”Am avut emoții! Toate meciurile le-am jucat sub o anumită presiune”
Antrenorul ”călăreților roșii”, Neluțu Luca, a reușit să salveze echipa de la barajul pentru menținerea în eșalonul secund...
Actualitate
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 18 ore
”Călăreții roșii” rămân în Liga 2 după victoria cu Afumațiul. Hat-trick Matko Babic!
Echipa din Șelimbăr a câștigat, astăzi, cu 3-0, la Cisnădie, meciul cu CS Afumați, contând pentru ultima etapă...
Actualitate
2 min de citit